Sărbătoarea Sfântului Nicolae în Arhiepiscopia Tomisului

Miercuri, 6 decembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Ierarh Nicolae. Cu acest prilej, marți, 5 decembrie, începând cu ora 16.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din cadrul parohiei „Sf. Împărați Constantin și Elena II” (numită și „Catedrala Navigatorilor”, Str. Theodor Speranția, nr. 60) din Constanța.
Miercuri, 6 decembrie, începând cu ora 8.30, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul constănțean Coiciu (Str. Răzoare, nr. 68). La sfârșitul slujbei vor fi dăruite 300 de pachete alimentare ce conțin pește, dulciuri și fructe.
Duminică, 10 decembrie, de la ora 8.45, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie arhierească în biserica mănăstirii „Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion”, din localitatea 23 August, jud. Constanța.
Viața Sfântului Ierarh Nicolae
Sf. Nicolae este unul din cei mai îndrăgiţi sfinţi, prăznuit în toată lumea creştină. A trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284 – 305 d.Hr.) fiind, încă din tinereţe, un adevărat „ucenic a lui Hristos”, iubind virtuțile slujirii aproapelui. A fost hirotonit preot, apoi episcop al cetăţii Mira Lichiei. A fost prigonit şi întemniţat în timpul persecuţiilor anticreştine ordonate de către împăraţii romani.
Tradiţia păstrează amintirea unor fapte minunate făcute de către Sfântul Nicolae: a salvat de la moarte trei bărbaţi condamnaţi fără vină de un slujbaş imperial și a ajutat în chip minunat 3 fete sărace, care erau pe punctul de a-și vinde trupurile pentru a-și câștiga pâinea. Din anul 1087, moaştele sale se află în oraşul Bari din sudul Italiei.
La români, de ziua Sfântului Nicolae există obiceiul împărţirii de daruri copiilor, urmându-se astfel exemplul dărniciei şi al milosteniei sfântului.
Numele Sfântului Nicolae se traduce prin sintagma „victoria poporului”.
%d bloggers like this: