Sărbătoarea Sfintei Mucenițe Filofteia

Joi, 7 decembrie, Biserica Ortodoxă Română o cinstește pe Sfânta Muceniță Filofteia. Cu acest prilej, începând cu ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mc. Filofteia” din Constanța (Șoseaua Mangaliei, nr. 80 A, Cartierul Km. 4,  zona Billa), așezământ de cult care își serbează hramul.

Vineri, 8 decembrie, de la ora 17.00 Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu tot la biserica „Sf. Filofteia” din Constanța.

La această parohie credincioșii vor putea cinsti papucelul și crucea Sfântului Gherasim din Kefalonia (Grecia), ce vor fi aduse de la biserica „Sf. Nicolae” Grozăvești (București), miercuri, 6 decembrie, ora 16.00. Sfintele odoare vor rămâne la această biserică până duminică, ora 13.00.

Viața Sfintei Mucenițe Filofteia

Sfânta Filofteia a trăit în secolul al XIII-lea, în cetatea Târnovo, din Bulgaria. Din copilărie obișnuia să meargă la biserică și să le dăruiască celor săraci hainele ei și o parte din mâncarea pe care i-o ducea la câmp tatălui. Obiceiul acesta și ura mamei vitrege au atras ocări și bătăi din partea tatălui. Odată însă, pe când copila avea 12 ani, tatăl s-a mâniat, a aruncat cu toporul spre ea şi a omorât-o pe loc.

Conform unei tradiții bisericești, imediat după moarte trupul Sfintei Filofteia nu a putut fi mutat din loc. Episcopul a rostit nume de cetăți, mănăstiri și biserici; doar când a pronunțat numele bisericii domnești din Argeș trupul a putut fi ridicat, înțelegându-se prin aceasta că voința sfintei este să ajungă aici. Sfintele moaşte au fost aduse în biserica domnească de la Argeş, iar în anul 1517 ele au fost aşezate în mânăstirea de la Curtea de Argeş, ctitoria domnitorului Neagoe Basarab.

Numele Sfintei Filofteia se traduce prin sintagma „iubitoare de Dumnezeu”.

%d bloggers like this: