Parohia Ovidiu II

 A. ISTORICUL COMUNITĂŢII PAROHIALE (Toponimie, prezentarea generală a localităţii dpdv geografic, istorico-demografic, argeologic, cultural, economic)
Ca primă aşezare, după documentele vremii, localitatea Ovidiu a luat fiinţă încă din anul 1650, sub denumirea de Silişte, fiind compusă din câteva case, care mai târziu, din cauza distrugerilor şi a lipsei de apă se va muta pe malul lacului Siutghiol, redenumindu-se Canara. De la înfiinţare şi până în anul 1930 satul a purtat numele de «Canara», nume de origine turcă ce se traduce prin „loc de unde se scoate piatra”, deoarece în împrejurimi se află îngrămădiri de dealuri pietroase unde s-au deschis cariere din cele mai vechi timpuri.
După înfiinţarea ca sat, din anul 1880 până în anul 1909, satul Ovidiu aparţine de comuna Palazu Mare. Din anul 1909, luând o dezvoltare mai mare decât comuna de reşedinţă Palazu Mare, satul Canara a fost declarat comună de reşedinţă şi pentru Palazu Mare până în anii 1920-1922, când Palazu Mare se separă definitiv de Canara. În anul 1930 Canara va primi numele de Ovidiu după mica insulă Ovidiu din lacul Siutghiol ce se află în dreptul localităţii la o departare de circa 100 m. Lacul Siutghiol (nume turcesc ce înseamnă lacul de lapte – cu apă dulce) la nord de Constanţa, păstrează numele lui Ovidiu, fapt consemnat de harta din 1722 a geografului vienez Tobias Lother. Pe această insulă, conform istoriei şi tradiţiei, a fost exilat marele poet Ovidiu, autorul «Tristelor şi Ponticelor».
Localitatea Ovidiu s-a dezvoltat din timpuri stravechi ca sat de agricultori şi pescari. Incă de la înfiinţarea acestei localităţi, majoritatea locuitorilor se ocupau cu agricultura, iar o parte însemnată cu munca manuală în carierele de piatră. Treptat, localitatea Ovidiu s-a transformat într-o comună puternică, având în vedere apropierea de oraşul Constanţa.
Înainte de revoluţia din 1989, pe lângă agricultura care era bine organizată într-un C.A.P. fruntaş pe judeţ, au luat amploare creşterea animalelor şi a păsărilor. Încă din anii 1949-1952 s-a construit termocentrala Ovidiu, care alimenta cu electricitate întreaga Dobroge, de la Constanţa – Ostrov – Adamclisi – Tulcea.
Ca o încununare a hărniciei locuitorilor săi, comuna Ovidiu a fost declarată oraş agro-industrial, în anul 1987. Revoluţia din decembrie 1989 a găsit oraşul în plină dezvoltare. De la revoluţie până în prezent s-au construit clădiri noi, un centru cultural modern, precum şi un cartier rezidenţial pe malul Lacului Siutghiol.
În oraş există un grup şcolar cu clasele I – XII, trei şcoli generale şi patru grădiniţe, unde îşi desfăşoară activitatea atât elevi din Ovidiu, cât şi din localităţile învecinate.

B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE
Istoria zidirii ei. După anul 1878 teritoriul Dobrogei a început să fie populat de etnici români, proveniţi din alte zone ale ţării, context în care pentru populaţia creştin-ortodoxă din Canara devine evidentă necesitatea construirii unei biserici. Pe acest fond, în anul 1910, a fost zidită, din chirpici, casa de rugăciuni cu hramul Sfântul Gheorghe , menţionată, în anul 1916 şi de N.T. Negulescu, ca fiind „…singura casă de rugăciuni… deservită de un preot călugăr…”. Edificiul era acoperit cu olană şi avea în faţă o marchiză de lemn, înlocuită în anul 1958 cu una de piatră. În anul 1936, conform temeiului 4757/1936, s-a pus temelia unei biserici care, datorită evenimentelor ulterioare (al II-lea război mondial) planul lucrărilor nu a putut fi finalizat. Documente ale epocii relevă faptul că, la nivelul anului 1939, „…în satul Ovidiu nu există biserică ortodoxă, ci numai o casă de rugăciuni, bine întreţinută. În anul 1937 s-a pus temelia unui lăcaş de biserică şi s-a ridicat numai soclul, lucrările s-au oprit din lipsă de fonduri. De altfel, planul adoptat pentru această construcţie este prea costisitor, valoarea lucrării ridicându-se la suma de 3,5 milioane, sumă care nu s-ar putea realiza vreodată. De aceea, comitetul pentru construcţia bisericii a fost sfătuit să adopte planul tip, de pe care urmează a se construi biserica din comuna Palazu Mare şi care este mult mai puţin costisitoare (4-500.000 lei).
Creştinii ortodocşi frecventează puţin biserica, ei reprezentând un procent de 30% din populaţia creştină…”.
În deceniul al IV-lea al secolului al XX-lea, Parohia Ovidiu consemna 250 de familii însumând 1306 suflete.
De Parohia Canara/Ovidiu au aparţinut până în anul 1940 satele Cagelia, Palazu Mare şi Cocaşu ( Poiana)
Actuala biserică cu hramul Sf. M. Mc. Gheorghe a fost construită pe vechea casă de rugăciune. Construcţia s-a executat între anii 1968-1970 şi a fost sfinţită în ziua de 17 mai 1970 de către P.Sf. Episcop Chesarie Păunescu al Dunării de Jos – Galaţi. Biserica a fost sfinţită fără pictură.
Pictura. În anul 1979 s-au început lucrările de pictură în tempera de către pictorul bisericesc emerit Precup Veniamin din Bucureşti. Ucenicul său, Enache Ioan, a continuat şi terminat pictura între anii 1985-1986, în timpul Înalt Prea Sfinţitului Dr. Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos.
Resfinţirea bisericii Sfântul Gheorghe s-a oficiat în ziua de 27 decembrie 1987, de catre P.S. Lucian Florea, din încredinţarea Î.P.S. Sale Dr. Antim Nica.
Şirul preoţilor Parohi: Pr. Ion Turcu, Pr. Constantin Mitu, Pr. Nicolae Codreanu, (fost şi Protoiereu al Constanţei), Pr. Vlad Constantin, Pr. Preda Gheorghe.
Începând cu 1 noiembrie 2001, biserica este în grija Preotului Paroh Purcărea Nicolae, numit de Î.P.S. Dr. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
Cântăreţi şi epitropi de seamă: Ion Bărbat (epitrop) şi cântăreţii Allen Mihai, Chiţai Stoian şi Giurcă Vasile
DATE DE CONTACT PAROHIE
Hram: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe
Adresa: Localitatea Ovidiu, Judeţul Constanţa, Str. Primăverii nr. 2B, cod. 905900

BIBLIOGRAFIE
1. Arhivele Naţionale, Serviciul Judeţean Constanţa, Fond Prefectura Constanţa, Dosar 16/1939, f.8
2. ***, Eparhia Constanţa – Zece ani de autonomie bisericească, Tipografia Modernă Calaraşi, 1936.
3. Giurescu, C., Ştiri despre populaţia românească a Dobrogei în hărţi Medievale şi Moderne, Ed. Socec, Bucureşti , 1970.
4. Ionescu-Dobrogeanu, M.D., Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, Atelierele Grafice J.V. Socec, Bucureşti, 1904.
5. Negulescu, N.T., Judeţul Constanţa în anii 1916 şi 1922/1923, Tipografia Victoria George I. Georgescu, Constanţa, 1924.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *