Parohia Peninsula

 

PAROHIA PALAZU MARE II, CONSTANŢA

 

A. ISTORICUL COMUNITĂŢII PAROHIALE
[TOPONIME, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂŢII D.P.D.V. GEOGRAFIC, ISTORICO-GEOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC]
Situat în apropierea Mării Negre, a arterei navigabile Poarta Albă – Midia – Năvodari şi între lacurile Taşaul şi Siutghiol, Năvodari-ul a fost şi este influenţat, în mare parte, de mediul acvatic. Nu întâmplător cele mai vechi urme de existenţă umană, până în prezent, au fost descoperite la Mamaia Sat şi Peninsula. Ele datează de circa 120.000 ani, mai exact din paleoliticul mijlociu, fiind cele mai vechi din Dobrogea. Cercetările sistematice din perioada 1999-2003 de pe Insula „La Ostrov“ din Lacul Taşaul au scos la iveală o aşezare eneolitică, cea mai importantă de acest fel de pe litoralul Mării Negre. Pe raza oraşului Năvodari au mai fost semnalate, dar insuficient cercetate până în prezent, urme de existenţă umană datând din perioadele: greacă, romană, romano-bizantină.

Urmeaza o perioadă când zona a fost influenţată de cetatea sau portul Zanaoarda, un toponim mai putin obişnuit, care apare în hărţi din Evul Mediu la nord de Constanţa, fiind localizată, după unii autori,la Capul Midia. Instaurarea stăpânirii otomane în Dobrogea s-a produs în timp şi pe etape, începând prin 1419-1420 şi terminând în 1484 prin cucerirea cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă. Aceasta a avut ca urmare luarea mai multor măsuri, printre care masive colonizări cu
turci şi tătari, precum şi schimbarea denumirii oraşelor şi satelor, chiar şi în situaţii în care populaţia creştină era majoritară.

Este perioada când aşezarea capătă denumirea de Karacoyun (turcă kara – negru, neagră în cazul nostru şi coyun – oaie). După unele surse denumirea îşi are originile în îndeletnicirea locuitorilor de a creşte oi astrahan (care, însă, cu timpul, şi-au degenerat rasa) pe păşunile şi în mediul care ofereau condiţii bune. Aceeaşi denumire avea şi balta care se găsea între Mare şi sat, acoperită acum de lucrările fostului şi actualului Canal. După revenirea Dobrogei la statul român, în 1878, aşezarea îşi păstrează denumirea, dar în grafie românească – Caracoium. Ea figurează ca făcând parte din Plasa Kustenge (Constanţa), fiind un cătun al comunei Cicracci (azi, Sibioara). La 1882 (potrivit documentelor de arhivă), existau 46 locuitori (probabil, capi de familie – n.n.), aşezarea având 55 de hectare ce alcătuiau vatra satului împreună cu islazul, 46 hectare pământ de plantaţie şi 10 hectare pământ de cultură. La 1890, suprafaţa sa era de 119 hectare, unde convieţuiau 114 familii cu 506 suflete, formate din români, bulgari, turci şi austrieci, având ca ocupaţie de bază pescuitul. Din cele 1900 hectare, 55 erau ocupate de grădini şi de vatra satului cu 65 case mici, neordonate şi „îngrămădite“ în partea sudică.

În august 1922, cunoscutul geograf Constantin Brătescu trece pe aici şi menţionează aşezarea ca fiind un sat curat lipovenesc pe care locuitorii îl numeau mai pe scurt Carachioi (satul negru). El remarcă strada largă şi dreaptă cu case umbrite de salcâmi, băile care existau aproape de fiecare curte. Apa din fântâni era sălcie, singura cu apă dulce şi apreciată de localnici era pe perisipul ce despărţea Lacul Taşaul de Mare. Fântâna, fiind de mici dimensiuni era folosită pentru ceai (în sat fiind două ceainării), iar pentru consum locuitorii aduceau apă în butoaie de la Mamaia.

În 1927, în urma schimbării denumirilor de sate din Dobrogea veche, aşezarea este denumită Năvodari, datorită specificului local. În 1930, îşi păstrează statutul administrativ de sat şi aparţinea de comuna Ferdinand I (azi, Mihail Kogălniceanu), Plasa Ovidiu,judeţul Constanţa, şi se întindea pe o suprafaţă de 2060 hectare din care 1300 hectare erau teren arabil. La recensământul din 1930, Năvodari-ul avea 1152 locuitori din care 150 români, 996 ruşi (lipoveni – n.n.) şi 6 de alte naţionalităţi. Înainte de recensământul efectuat în decembrie, în septembrie se trece, pentru prima dată, la denumirile celor 6 străzi existente, denumiri ce vor fi folosite cel mult până în anii ’40 şi anume: strada Carol II-lea, strada Dorobanţi, strada Oltului, strada Principesa Elena, strada Europei, strada Prinţul Mihai. Fiind recunoscută comună în 1932, localitatea cunoaşte o evoluţie rapidă, mai ales începând cu anii ’50 (după sistarea primelor încercări de realizare a „Canalului“ începute în 1949 şi oprite în 1953) când începe să se profileze tot mai mult perspectiva sa industrială. Astfel, în 1954 şi 1975, încep construcţiile a două mari obiective industriale care vor influenţa evoluţia localităţii sub toate aspectele.

Este vorba despre Combinatul de Îngrăşăminte Chimice (U.S.A.S. – Uzina de Superfosfaţi şi Acid Sulfuric, denumită apoi Fertilchim) şi respectiv Combinatul Petrochimic Midia. În 1957, se termină colectivizarea, în comună funcţionând G.A.C. (Gospodaria Agricolă Colectivă) „Senca Reazen“ cu 177 familii înregistrate în 1959.

În iunie 1959, ca urmare a H.C.M. nr. 713, este stabilită porţiunea ca plajă pentru comună, iar în octombrie acelaşi an figura ca instituţie „Tabăra de pionieri şi şcolari Năvodari“, denumită ulterior „Complexul de odihnă pentru copii“. Dacă în 1960 existau 3863 locuitori, în 1962 erau 4500, pentru ca în 1966 să ajungă la 6400, la care se adaugă flotanţii în număr de circa 1000, plus cei în jur de 500 pe timpul verii.

Paralel cu aceasta, dintr-o situaţie documentară întocmită la 21 octombrie 1966, reiese că, în tabăra de copii, în sezon de vară, au venit peste 2000 de elevi. Dintr-o statistică din 1966, rezultă că, datorită U.S.A.S.-ului şi Uzinei de Reparaţii a crescut numărul de salariaţi, astfel că, în Năvodari, ponderea muncitorilor în industrie era de peste 70%.

De altfel, termeni ca „centru muncitoresc“, „colonie muncitorească“, „oraşul nou“ au fost folosiţi (cel puţin pentru o parte a localităţii) din 1959, 1960 destul de des, atât de populaţia locală cât şi în adrese înregistrate la primăria de atunci. Începând cu 1 iunie 1968, comuna Năvodari dobândeşte statutul de oraş, ca urmare a H.C.M. nr. 1128 din 27 mai 1968. În perioada 1976-1990 se dezvoltă complexul industrial şi Portul Midia, Baza de export animale vii, ªantierul Naval Marea Neagră, C.E.T. Midia, Terminalul Petrolier şi de Gaze, se realizează Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, Ecluza Năvodari, Fabrica de Zahăr şi, în zona peninsulară, două ferme avicole cu o capacitate de peste 100.000 capete şi incubatoare proprii.Pe raza oraşului funcţionează multe baze turistice.

B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE
[ISTORIA ZIDIRII EI] Construcţia bisericii cu hramul „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul“ a început în anul 2006, lucrările continuând-se şi în prezent.

[ARHITECTURA. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCŢII] Biserica are formã de cruce, cu turla rotundă pe naos, suprafaţa utilă fiind de 150 m; este construită din cărămidă, pe temelie din beton armat, acoperită cu tablă de aluminiu.

[PICTURA] Pictura nu este realizată.

[ANEXE] Nu există.

[OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ŞI CĂRŢI VECHI] Nu este cazul.

[ŞIRUL PREOŢILOR] Pr. Marian Duţă.

C. CIMITIRUL. Parohia nu deţine cimitir.

D. ACTIVITĂŢI CULTURALE ŞI FILANTROPICE ÎN TRECUT
[ACTIVITATE CULTURALĂ, ACTIVITATE FILANTROPICĂ] Nu este cazul.

E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI
[ACTIVITĂŢI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE, CATEHETICE ş.a.] Nu este cazul.

F. DATE DE CONTACT PAROHIE
[HRAM] „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul“;
[ADRESA] Str. P 10, Cartier Peninsula, Oraşul Năvodari, jud. Constanţa;
[OFICIU PAROHIAL] Nu are telefon şi nici site oficial.

Preot paroh: DUŢĂ MARIAN
Data naşterii: 04.01.1983
Studii: Masterat în Teologie
Hirotonit preot: 25.03.2006
Telefon: 0740436670

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept

%d bloggers like this: