Parohia „Sfânta Treime“, Constanţa

 

Parohia „Sfânta Treime“, Constanţa

 

A. ISTORICUL COMUNITĂŢII PAROHIALE
[TOPONIME, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂŢII D.P.D.V. GEOGRAFIC, ISTORICO-DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC]
Parohia este situată în centrul Municipiului Constanţa, în zona Casei de Cultură, învecinându-se cu parohiile cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, „Sfântul Nicolae“-Coiciu, „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ – biserica Cimitirului Central.

B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE
[ISTORIA ZIDIRII EI] Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie,Arhiepiscopul Tomisului, parohia a fost înfiinţată în data de 01 noiembrie 2001, hotărârea fiind luată de Permanenţa Consiliului Eparhial în şedinţa de lucru din 29 octombrie 2001, proces-verbal nr. 3159/2001, preot paroh fiind Constantin Ungureanu. S-a hotărât ca, în cadrul parohiei, să se realizeze Catedrala Eroilor cu hramul „Înălţarea Domnului“ şi paraclisul cu hramul „Sfânta Treime“. Aceasta a fost dorinţa vrednicului de pomenire arhiepiscopul Lucian, predecesorul Înaltpreasfinţitului Teodosie, care a şi pus piatra de temelie a Catedralei încă din anul 1990, lăsând şi planurile de arhitectură pentru viitoarele construcţii. Terenul situat în parcul din zona Casei de Cultură, în suprafaţă de 6000 mp, pentru edificarea acestor sfinte lăcaşuri,a fost transmis în folosinţă gratuită Arhiepiscopiei Tomisului în data de 22 iunie 2001 prin Decizia nr. 276 a Primăriei Constanţa. A fost gândită construirea unei Catedrale a Eroilor deoarece, în imediata vecinătate, în parc, se află Monumentul închinat Eroilor Neamului. Paraclisul „Sfânta Treime“ a fost construit între anii 2002-2004 sub parohiatul Pr. Constantin Ungureanu, şi pictat între anii 2007-2009 de pictor Ovidiu Seredenciuc, sub parohiatul Pr. Florin Grigore Rusu. Acesta a fost sfinţit în data de 03 octombrie 2010 de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Mitropolitul Iacob de Mitilini – Grecia.

Paraclisul are o suprafaţă de aproximativ 200 mp (lungime 16.60 m, lăţime 9.80 m) şi este sub formă de navă. Catapeteasma este din lemn de stejar sculptat. În anul 2007, s-a început construcţia Catedralei Eroilor; în momentul de faţă, lucrarea este realizată în proporţie de 50%, până la cota de +10m. Catedrala are forma unei cruci greceşti, cu o suprafaţă la sol de 1344 mp, având şi două balcoane interioare, primul la cota +5m în suprafaţă de aproximativ 400 mp şi al doilea la cota +10m în suprafaţă de aproximativ 180 mp, acestea fiind executate.

[şIRURILE PREOŢILOR] Parohia, până acum a avut doi preoţi parohi: Pr.Constantin Ungureanu, între anii 2001-2006 şi Pr. Florin Grigore Rusu din anul 2006 până în prezent. La această parohie, slujesc, actualmente, următorii clerici: Pr. Florin Grigore Rusu, Pr. Constantin Ungureanu, Pr. Gheorghe Nadoleanu şi Pr. Ionuţ Raicu. În trecut, au mai slujit Pr. Andrei Ciornea, Pr. Valentin Cazacu şi Pr. Adrian Alexandru.

C. CIMITIRUL
Parohia nu deţine cimitir.

D. ACTIVITĂŢI CULTURALE şI FILANTROPICE ÎN TRECUT
[ACTIVITATE CULTURALĂ, ACTIVITATE FILANTROPICĂ] Din anul 2006, în cadrul parohiei, funcţionează Asociatia Pro Vivax, coordonată de Pr. Gheorghe Nadoleanu, prin care au fost ajutaţi foarte mulţi tineri şi bătrâni aflaţi în nevoi şi necazuri. Din anul 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teodosie, este editată o foaie săptămânală cu conţinut duhovnicesc, teologic şi literar sub numele „Foaie
pentru suflet“.

E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI
[ACTIVITĂŢI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE, CATEHETICE ş.a.] Actualmente se întreprind activităţi de ajutorare a celor nevoiaşi, prin oferirea de alimente şi îmbrăcăminte. Periodic, se fac cateheze, în special după Taina Sfântului Maslu, în zilele de miercuri şi vineri.

F. DATE DE CONTACT PAROHIE
[HRAM] „Sfânta Treime“;

[ADRESA] B-dul Alexandru Lăpuşneanu, nr. 3, Constanţa;

[OFICIU PAROHIAL] Telefon 0241617111. Nu are site oficial.

Preot paroh: RUSU FLORIN
Data naşterii: 08.12.1978
Studii: Masterat în Teologie,
Masterat în Construcţii
Hirotonit preot: 21.10.2001
Rang: Iconom stavrofor
Distincţii: Crucea Sf. Andrei
Telefon: 0724381581

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept

%d bloggers like this: