Programul IPS Teodosie în perioada 30 martie – 1 aprilie

Vineri, 30 martie, de la ora 14.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite, urmată de Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Muceniță Filofteia” din Constanța (Șoseaua Mangaliei, nr. 80 A, Cartierul Km. 4).
Tot vineri, de la ora 18.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la mănăstirea Colilia, urmată de slujba tunderii în monahism (călugărire) pentru rasofora Irina, viețuitoare a mănăstirii.
 
Sâmbătă, 31 martie, de la ora 16.00, IPS Teodosie va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Medgidia (str. Vâlcelelor, zona Poienița).
 
Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (ramură de salcie verde şi înflorită, care se împarte credincioşilor ortodocşi, la biserică, în Duminica Florilor) marchează intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Blând şi smerit, Iisus a intrat în cetate pe mânzul asinei. Deși oamenii L-au primit cu mare bucurie și cu nădejde în suflete pe Cel care avea să se jertfească pentru păcatele lumii, Iisus era conștient de faptul că peste puțină vreme va fi dat spre Patimi.
Cu acest prilej, duminică, 1 aprilie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, începând cu ora 9.00. Totodată, va fi rostită și o rugăciune de mulțumire la împlinirea a 17 ani de la întronizarea IPS Teodosie în scaunul arhiepiscopal al Tomisului.
Prima mențiune referitoare la sărbătoarea Floriilor datează din jurul secolului al IV-lea. În trecut, sărbătoarea Floriilor mai purta numele de „Duminica Aspiranților” sau „a Candidaților la Botez”, având în vedere că în aceasta zi toți cei care nu primiseră încă Botezul mergeau la episcop pentru a-i încreștina, iar regii și împărații acordau grațieri condamnaților, de aceea Duminica Floriilor a mai fost cunoscută în trecut și drept „Duminica grațierilor”.
Biserica Ortodoxă a rânduit ca în această zi să fie împărțite credincioșilor ramuri de salcie binecuvântate. Crenguțele de salcie amintesc de faptul că Iisus Hristos a fost primit de către oameni, în Ierusalim, cu ramuri verzi, simbol al onoarei și respectului arătat. Totodată, acestea mai simbolizează și renașterea naturii sau biruința vieții asupra morții.
În această zi, datorită bucuriei întâmpinării lui Hristos, Biserica a rânduit dezlegare la pește.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept

%d bloggers like this: