Sărbătoarea Rusaliilor în Arhiepiscopia Tomisului

Vineri, 25 mai, de la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Muceniță Filofteia” din Constanța (Șoseaua Mangaliei, nr. 80 A, podul Dorally Mall).

 

Sâmbătă, 26 mai, începând cu ora 8.30, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ioan Rusul”, din proximitatea localităţii Palazu Mic, jud. Constanţa (la cariera de piatră), urmată de slujba de pomenire a morților (Moșii de vară). Înfiinţat în anul 2015, aşezământul monahal are ca al doilea hram „Duminica Sfinţilor Români”.

În ajunul praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, Biserica Ortodoxă a statornicit pomenirea de obște a celor adormiți, cunoscută drept Moșii de vară. Biserica se roagă pentru cei răposați ca și aceștia să se bucure de darurile Duhului Sfânt a cărui Pogorâre este prăznuită la 50 de zile de la Înviere. Practica pomenirii în această sâmbătă este veche, fiind generalizată în secolul al VIII-lea.

 

Duminică, 27 mai, Biserica Ortodoxă prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 8.15, urmată de slujba Vecerniei, în cadrul căreia va citi rugăciunea de binecuvântare a frunzelor de nuc, ce simbolizează „limbile de foc” ale Duhului Sfânt, pogorâte peste Apostoli.

 

Duminica Cincizecimii, numită în popor şi Duminica Rusaliilor, este sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Conform Noului Testament, cartea Faptele Apostolilor, cap. II,  aceștia stăruiau în rugăciune în Ierusalim când s-a făcut un vuiet mare, iar deasupra lor S-a pogorât Duhul Sfânt în formă de limbi de foc. Pe moment s-a iscat confuzie căci nimeni nu înțelegea ce s-a întâmplat. Apostolii au început a grăi în toate limbile pământului, dobândind putere şi înţelepciune duhovnicească. Sf. Apostol Petru, cel mai în vârstă, a ţinut prima predică oamenilor adunaţi în Ierusalim pentru o mare sărbătoare iudaică. Aceștia au crezut și au primit Botezul, numărul lor fiind „ca la trei mii de suflete” (Faptele Apostolilor II, 41). Astfel, din punct de vedere istoric, sărbătoarea marchează întemeierea Bisericii creștine.

Pogorârea Sfântului Duh este prăznuită încă de pe vremea Sfinţilor Apostoli, aşa cum amintesc: Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Luca, Sf. Irineu, Sf. Epifanie și scriitorii bisericești, Tertulian și Origen.

 

Luni, 28 mai, Biserica Ortodoxă prăznuiește Sfânta Treime. Cu acest prilej, IPS Teodosie va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va participa la Sfânta Liturghie cu prilejul hramului bisericii „Sfânta Treime”, din localitatea Botuș, jud. Suceava.

 

Tot duminică, 27 mai, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Ioan Rusul, mărturisitor şi făcător de minuni de origine rusă, care a trăit şi a pătimit în secolul al XVIII-lea în Turcia, unde ajunsese rob al otomanilor. Cu acest prilej, marți, 29 mai, începând cu ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Ioan Rusul” din Ovidiu (lângă podul de cale ferată).

%d bloggers like this: