Școala de vară „Acasă la Sfântul Vasile”

Așa se intitulează proiectul ce debutează miercuri, 1 august, la biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța și se încheie pe 2 septembrie.
Împărțiți pe grupe de vârste de 4-9 ani, respectiv 10-14 ani, cei mici vor participa, gratuit, la ateliere de pictură, desen, muzică, dans popular și modern, creație, jocuri, povești și activități sportive. Pentru toate acestea, parohia le va pune la dispoziție un spaţiu în curtea bisericii și sala de mese a Așezământului „Vasiliada”.
Coordonate de către specialiști, cursurile celei de-a doua ediții a școlii de vară se vor desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-12.00, după următorul program:
– Luni: Atelierul de pictură, artist și pictor iconar Mihaela Țigaret;
– Marți: Alfabetul sufletului, psihologi: Adriana-Mioara Măgură și Cristina Mureșan (relația copilului cu Dumnezeu, cu sine și cu cei din jur, prin elemente simple de cunoaștere psihologică și duhovnicească, cântec, joc, activități individuale și de grup),
– Miercuri: Atelierul de creație, prof. Marinela Ciobotaru și Irina Marangic (broderie tradițională, cusut pe etamină și împletitură);
– Joi: Dansuri populare și moderne, profesor de dans Alexandru Popovici și educatoarele Grădiniței „Lumea poveștilor”, Constanța;
– Vineri: Jocurile copilăriei, Asociația TEAM.
Toţi copiii care participă la activitățile școlii de vară primesc în fiecare zi o gustare oferită de către parohie.
În prima duminică din septembrie, după oficierea Sfintei Liturghii, părinţii şi bunicii vor primi creaţiile celor mici, iar cei care s-au implicat în desfășurarea proiectului, Diplome de apreciere.
Coordonatorul proiectului este preotul Jean Ion, slujitor la biserica „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept

%d bloggers like this: