Programul IPS Teodosie în perioada 6-11 noiembrie

Mâine, 6 noiembrie, începând cu ora 6.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța. Apoi, de la ora 10.00, va participa, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, la conferința „Dobrogea, pământ românesc. Drumul românilor de la Independență la Marea Unire”, susținută de către pr. conf. univ. dr. Claudiu Constantin Cotan, cu prilejul aniversării Centenarului.
 
Joi, 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă cinstește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri. Cu acest prilej, miercuri, 7 noiembrie, de la ora 17.00, ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei cu Litie la biserica „Sfinții Îngeri” (Capela militară) din Constanța.
Joi, 8 noiembrie, ierarhul Tomisului va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Marginea, jud. Suceava.
 
Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil și al tuturor cereștilor puteri
Conform tradiţiei biblice, Sfinţii Arhangheli sunt căpeteniile tuturor îngerilor şi sunt în număr de șapte, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafael. Sfântul Arhanghel Mihail este îngerul dreptăţii, cel care l-a pedepsit pe Lucifer atunci când acesta s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, iar numele lui înseamnă în ebraică „Cine este ca Dumnezeu?”.
Arhanghelul Gavriil este călăuzitorul spre adevăr și „vestitor al tainelor divine”, înger al bunelor-vestiri, deoarece el este cel care i-a vestit Sfintei Fecioare Maria că îl va naşte pe Mântuitorul Iisus Hristos. Numele lui se traduce tot din ebraică prin expresia „omul lui Dumnezeu” sau „Dumnezeu este tăria mea”.
Biserica cinsteşte pe 8 noiembrie adunarea tuturor îngerilor, deoarece aceştia sunt slujitori ai lui Dumnezeu şi apărători ai oamenilor în lupta împotriva păcatului. Totodată, sfinţii îngeri sunt şi ocrotitorii Jandarmeriei Române. Aceasta este ultima mare sărbătoare înaintea postului Crăciunului.
Sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 8.15, ierarhul nostru va oficia slujba de sfințire mică a bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Nisipari, urmată de Sfânta Liturghie arhierească.
 
Duminică, 11 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Mare Mucenic Mina. Cu acest prilej, sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 17.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei cu Litie la biserica „Sf. Mina” din Mangalia.
 
Duminică, de la ora 8.45, la biserica „Sf. Mina” din parcul Tăbăcărie, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de Sfințire mică a apei (Aghiasma Mică), urmată de Sfânta Liturghie arhierească și slujba de sfințire a două icoane închinate Maicii Domnului: una, o replică după icoana Maica Domnului „Bucurie neașteptată”, care a fost donată de către un grup de pelerini basarabeni care frecventează biserica în perioada vacanțelor, iar cealaltă a fost pictată la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos (Grecia) și donată bisericii „Sf. Mina”.
La sfârșitul slujbei vor fi împărțite 2000 de pachete cu alimente, pregătite în cinstea hramului.
Totodată, credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Mina, ale Sfinților Epictet și Astion și ale Sfinților Mucenici din Sinai și Rait, care vor fi așezate spre închinare în altarul de vară al bisericii.
 
Sf. Mina este originar din Egipt şi a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăraţilor romani Diocleţian și Maximian. A slujit în armata romană, apoi s-a retras în pustie pentru a se dedica rugăciunii şi pentru a fugi de închinarea la idoli, la care erau obligaţi soldaţii.
Pentru că şi-a mărturisit credinţa în Hristos, Sfântul Mina a fost supus la chinuri cumplite şi, în cele din urmă, decapitat.
În evlavia populară, Sfântul Mina este cunoscut şi ca sfântul ajutător în pagube şi pierderi materiale.
 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept

%d bloggers like this: