Simona Halep a primit Crucea Sf. Ap. Andrei (a Dobrogei)

Astăzi, marți, 6 noiembrie 2018, la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel”, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a conferit sportivei Simona Halep distincția eparhială a Arhiepiscopiei Tomisului pentru mireni “Crucea Sf. Ap. Andrei (a Dobrogei)”.
Gestul este menit să pună în valoare personalitatea excepțională a tinerei sportive constănțene și să răsplătească modelul de dăruire și credință pe care Simona Halep îl aduce în atenția publicului, prin performanțe deosebită în lumea sportului.
Sf. Ap. Pavel, în prima sa Epistolă către Corinteni, aseamănă viața creștinului cu viața unui sportiv care se străduiește, prin disciplină și efort, să dobândească cununa victoriei: „Nu ştiţi voi că acei care aleargă în stadion, toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi aşa ca să-l luaţi. Şi oricine se luptă se înfrânează de la toate. Şi aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi, nestricăcioasă.” (1 Cor. 9, 24-25).
În felul acesta, asceza unui sportiv trimite către asceza „atletului lui Hristos”, după cum spunea Mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului: „Ascetul este un atlet care își antrenează forțele psihofizice spre a crește după statura lui Hristos”. (Mitrop. Nicolae Mladin, Asceza și mistica paulină, p. 139)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept

%d bloggers like this: