Parohia Nuntași

A. Satul Nuntași este situat la 11 km de vestita cetate Histria, pe drumul care face legătura dintre drumul județean Năvodari – Mihai Viteazul și D.N. 22 Constanța – Tulcea. Este situat la altitudinea de 50 m.d.m., 44° 32’ 17’’ latitudine nordică și 28° 39’ 4’’ longitudine estică, în partea de sud-est a țării și de nord-est a județului Constanța, la limita estică a podișului Casimcea.1
Vechimea satului trebuie să fie legată de vechimea satului Istria, care a fost înființat tot de turci pe la anul 1760. Atrași de lacul Duingi, o parte din turcii poposiți la Istria, s-au retras pe actuala vatră a satului Nuntași. Tradiția spune că o nuntă turcească, în drumul ei de la Tulcea spre Constanța, a făcut popas în acest loc, nuntașii, simțindu-se bine și atrași de farmecul locului, de liniștea care domnea aici, dar și de minunata apă a Duingiului, apoi au hotărât stabilirea lor aici, dându-i denumirea satului după denumirea lacului Duingi.2
Turcii au trăit în comuniune cu bulgarii, care s-au retras din Basarabia. Comunitatea turcească era numeroasă, având o geamie, precum și o școală, dar și un cimitir, destul de mare ( ~2000 de morminte ), un cimitir foarte bine structurat pe rânduri. Unele dintre aceste morminte se păstrează și astăzi, având lespezile de piatră intacte, putand fi citite numele celor care sunt îngropați acolo.
De numărul mare de morminte este legată și vechimea satului. Cimitirul bulgarilor care au trăit în satul Nuntași este mult mai mic și, din nefericire, multe morminte au fost acoperite, păstrându-se doar parțial câteva cruci care atestă vechimea mormintelor.
Biserica are forma de navă, la intrare având un pridvor deschis, având o turla din lemn. Această bisericuță nu era înaltă, deoarece ea nu trebuia să fie mai impunătoare decât geamia.
Viața satului Nuntași, vechiul Duingi, ia o noua întorsătură după cel de-al II-lea război mondial, când între statul roman și statul bulgar se face schimbul de populație. Astfel, în luna noiembrie 1940, au plecat bulgarii din localitatea Nuntași, în locul acestora venind românii din mai multe localități din Cadrilater. Aici au primit fiecare câte o proprietate, în funcție de proprietățile pe care le-au lasat în Bulgaria.
Educația tinerilor se făcea la Școala Generală cu clasele I-VIII din localitate, iar preșcolarii mergeau la grădinița din sat.
Satul Nuntași are un număr de aproximativ 1030 locuitori și 405 gospodării din care 308 locuite, și o suprafață de 4859 ha..3 Învățământul din Nuntași dispune de o școală modernizată, frecventată de 113 elevi și o grădiniță modernă cu un numar de 28 de preșcolari.4

B. Biserica satului Nuntași păstrează urmele istorice ale acestei așezări. Biserica este destul de veche, neștiindu-se data la care ea a fost construită, probabil înaintea războiului de independență (1877). Hramul bisericii este ,,Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir’’.
Bulgarii nu au avut voie să ridice o biserică impunătoare până la Războiul de Independență din două motive: trebuiau să ceară aprobarea turcilor, care impuneau ca biserica să nu fie mai mare decât geamia, iar pe de altă parte intervine partea financiară, bulgarii trebuind să ridice pe cheltuiala credincioșilor acest locaș de cult, lucru greu de realizat știindu-se că numărul acestora era foarte mic. Totuși după anul 1877, ortodocșii bulgari găsesc de cuviință să ridice un nou locaș de cult, mai mare, lângă actuala biserică. Construcția se ridică din piatră zidită, fiind înălțată până la geamuri (~ 2-3 m). S-au întâmpinat multe obstacole, pe de o parte lipsa banilor, pe de altă parte războaiele la care au participat, atât romanii, cât și bulgarii. Astfel, construcția s-a ridicat cu multă dificultate, nereușindu-se a fi finalizată. Nu știm cine este episcopul care a sfințit locul pentru acea construcție și nici numele preoților bulgari care au slujit în această biserică.
Anul 1940 aduce noi schimbări în viața satului Nuntași. În urma schimbului de populație, bulgarii își părăsesc casele, lăsând în urmă biserica neterminată.
Preot în satul Nuntași era parintele Comănici. El este prins la mijlocul conflictului dintre legionari și comuniști. Arestat în mai multe rânduri, chinuit de legionari, care doreau să afle informații legate de anumite persoane, părintele este găsit spânzurat în podul casei sale din localitatea Tariverde.
Pentru a se șterge urmele acestei crime comise de legionari, parohia Nuntași este desființată și unită administrativ cu Biserica din Tariverde. Se mai cunosc numele unor preoți slujitori la Nuntași, precum părintele Ioachim, părintele Ieromonah Constandache și vrednicul părinte Tudorache Ion, care a păstorit satul până în anul 1999.
După desființarea parohiei din Nuntași, comuniștii, ajunși la putere, au dărâmat construcția lăsată de bulgari, pentru a construi grajdurile C.A.P. Părintele Tudorache Ion este cel care a condus biserica în perioada represaliilor comuniste. Totuși părintele reușește să renoveze biserica, îi schimbă acoperișul, învelindu-o cu tablă zincată, o împrejmuiește cu gard din plăci de beton , întreține casa parohială, ba mai mult, împreună cu domnul Vlădulescu Mihai, ridică în anul 1978 o frumoasă troiță cu pictură în tempera, pictură care se păstrează și astăzi .
Revoluția din 1989 aduce schimbări în viața bisericii ortodoxe, dar nu și în viața bisericii din Nuntași, aparținând în continuare de parohia Tariverde.În anul 1999, satul Nuntași este inundat, biserica veche este grav avariată. Bătrân, părintele Tudorache este pensionat și în locul dânsului este numit preotul Ciornea Andrei. Sprijinit de comunitate, biserica este consolidată, iar pereții interiori sunt împodobiți cu pictură în tempera. Casa parohială fiind într-o stare deplorabilă este demolată. Biserica este sfințită în anul 2001 de Înalt Prea Sfințitul Părinte Dr. Teodosie Petrescu însoțit de un sobor de preoți și diaconi.5
În toamna anului 2003, după 60 de ani, se hotărăște reînființarea parohiei Nuntași. Este numit preot al parohiei Nuntași, preotul David Marian. În anul 2004 se începe zidirea unei noi case parohiale cu ajutorul unor credincioși.Se împrejmuiește curtea casei parohiale, ba mai mult, biserica este împroprietărită cu 10 ha. de teren arabil și sunt făcute cadastrări, atât pentru biserică, cât și pentru casa parohială.6
În anul 2007, domnul deputat Dragomir Gheorghe, fiul comunei Istria și domnul Vișan Marian, fiul satului,hotăresc ridicarea unui locaș de cult mai mare exact cum doreau străbunii satului. Locul pentru noua biserică este sfințit la data de 10 octombrie 2007 de Înalt Prea Sfințitul Dr. Teodosie.7 Biserica se ridică în același loc în care ortodocșii bulgari au încercat să zidească un locaș de închinare. Această biserică a fost târnosită, la 15 septembrie 2013, de I.P.S.Dr. Teodosie Arhiepiscopul Tomisului. Biserica este în forma de cruce, cu trei turle, două în față și una în spate pe care sunt montate cruci din inox.Ușa de la intrare, strana, catapeteasma și
5.pisania bisericii
6.Satul Nuntași între adevar și istorie.Preot David Marian,editura Boldas-Constanța 2013.
7.ibidem
scaunele sunt din lemn de stejar sculpate la Curtea de Argeș. Biserica nu deține obiecte de valoare. Preoți slujitori părintele Comănici Gheorghe (1940-1961), părintele Ioachim (1961-1966), părintele ieromonah Constantache ( 1966-1969 ), părintele Tudorache Ion (1969-1999), părintele Ciornea Andrei (1999-2003), părintele David Marian (2003-2014), părintele Matei Costin Claudiu (2014-până în prezent).

C. Parohia deține cimitir. În cimitir se găsesc și morminte ale bulgarilor care au locuit în satul Nuntași, dar și morminte ale turcilor.

E. Ocazional, parohia organizează pelerinaje la mânăstirile din Dobrogea.

F. (Hram) Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, str. Bisericii, sat Nuntași, comuna Istria, județul Constanța. Parohia nu are telefon și nici site oficial.

 

1 surse wikipedia
2 informație obținută de la bătranii satului care au venit din Bulgaria.

3.conform registrului școlii din Nuntași,anul școlar 2014-2015.
4.conform registrului agricol al comunei Istria

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *