Programul IPS Teodosie în perioada prepascală și pascală

Săptămâna Patimilor ne aduce aminte de Patimile, Răstignirea și Îngroparea Domnului. În această perioadă, Biserica îi invită pe credincioși la rugăciune mai intensă, în fiecare seară oficiindu-se în biserici slujba Deniei. Termenul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi se traduce prin „priveghere” sau „slujbă nocturnă”. Astfel, denia este slujba utreniei sau „de dimineaţă”, care se oficiază în seara zilei precedente.
Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificaţie deosebită, iar deniile pun în valoare acest lucru.
 
Sfânta și Marea Luni (denia de Duminică seara) Biserica pomeneşte pe fericitul Iosif care a fost vândut de către frații săi, prefigurând astfel pe Hristos, Cel ce va fi trădat și părăsit în Patimile Sale. Totodată, se mai pomenește pilda smochinului neroditor, care s-a uscat prin certarea Domnului.
 
Sfânta și Marea Marți (denia de Luni seară) ne aduce aminte de pilda celor zece fecioare, cinci înțelepte iar cinci „nebune”, deoarece nu s-au pregătit cum se cuvine pentru întimpinarea Mirelui la nuntă (astăzi ar fi asemănate cu domnișoarele de onoare). În fapt, pilda vorbește despre obligația morală a fiecăruia dintre noi de a fi pregătit să întâmpine venirea lui Hristos.
 
În Sfânta și Marea Miercuri (denia de Marți seară) se pomeneşte ungerea cu mir a picioarelor Mântuitorului de către femeia cea păcătoasă, gest profetic al viitoarei puneri în mormânt a Domnului.
 
În Sfânta și Marea Joi (denia de Miercuri seară) se pomenesc patru momente importante din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos; Cina cea de Taină, ca instituire a Liturghiei creștine; rugăciunea către Tatăl a lui Hristos, din Gradina Ghetsimani, și vânzarea Domnului de către Apostolul Iuda.
 
Sfânta și Marea Vineri (denia de Joi seara, a celor 12 Evaghelii) pomeneşte sfintele şi mântuitoarele Patimi ale Mântuitorului Hristos. Cele 12 Evanghelii relatează modul în care Hristos a fost prins, judecat pe nedrept, batjocorit, răstignit în rând cu tâlharii și, în cele din urmă, îngropat.
 
Sfânta și Marea Sâmbătă (denia de Vineri seara – Prohodul Domnului) ne aduce aminte de procesiunea de îngropare a lui Iisus, prefigurată printr-o slujbă în care clerul și credincioșii stau împreună în jurul Sfântului Epitaf (o pânză pictată cu trupul Mântuitorului, coborât de pe cruce și înfășurat în giulgiuri). Totodată, se face pomenire și de pogorârea Mântuitorului la Iad, ca și de eliberarea drepților de acolo.
 
În această săptămână credincioșii sunt chemați să se ostenească printr-o postire mai aspră. Astfel, cine poate, ține post negru sau ajunează până seara în zilele de Luni, Marți, Miercuri, Vineri și Sâmbătă.
 
Din Sfânta și Marea Luni (22 aprilie) și până în Sfânta și Marea Joi (25 aprilie), de la ora 17.30, IPS Teodosie va oficia slujba deniei la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
 
În plus, în Sfânta și Marea Miercuri, 24 aprilie, de la ora 8.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”;
 
În Sfânta și Marea Joi, 25 aprilie, ierarhul Tomisului va fi prezent la Catedrala Patriarhală din București unde va fi oficiată slujba de sfințire a Sfântului și Marelui Mir, de către Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu membrii Sfântului Sinod, în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare.
 
În Sfânta și Marea Vineri, 26 aprilie, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța:
– ora 10.00, Înaltpreasfințitul Teodosie va oficia slujba Vecerniei, în cadrul căreia va fi scos Sfântul Epitaf din Sfântul Altar. Sfântul Epitaf este o icoană pictată pe pânză, ce înfăţişează punerea în mormânt a Domnului. Este scoasă în procesiune în Vinerea cea Mare și așezată pe masă, în mijlocul bisericii, și înfățișează Trupul mort al Domnului, iar masa simbolizează mormântul Mântuitorului;
– ora 17.30, Denia Prohodului.
 
În Sfânta și Marea Sâmbătă, de la ora 8.30, ierarhul nostru va face o vizită pastorală la Penitenciarul Poarta Albă, unde va oficia Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” în prezenţa persoanelor private de libertate. Totodată, va sfinți Pasca ce va fi oferită în noaptea de Înviere și va ține un cuvânt de învățătură.
 
Sărbătoarea Învierii Domnului
 
Sâmbătă, 27 aprilie, la ora 23.30, IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazino din municipiu (scările de lângă Cazino). Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune până în fața Catedralei arhiepiscopale, unde va fi oferită credincioșilor, iar de la ora 24.00, se va oficia Canonul Învierii, urmat, de la ora 1.00, de oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopala.
 
Duminică, 28 aprilie, în prima zi de Paști, începând cu ora 12.00, la Catedrala arhiepiscopală, ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională, simbolizare a universalității creștinismului.
 
Seara, de la ora 17.30, la Casa de Cultură din Constanţa, Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului va susține tradiționalul Concert pascal. Intrarea este liberă. După concert, ierarhul va întâmpina publicul cu ouă, cozonac și vin, în tradiționala ciocnire a oului pascal, dimpreună cu salutul creștin „Hristos a Înviat!”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept

%d bloggers like this: