Un tâlhar devenit sfânt, ocrotitorul capelei penitenciarului Valul lui Traian. Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii
În Vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă prăznuiește Izvorul Tămăduirii. Cu acest prilej,
– joi, 2 mai, de la ora 19.00, IPS Teodosie va oficia Vecernia și Sfințirea Mică a Apei la mănăstirea Crucea (localitatea Crucea);
– vineri, 3 mai, începând cu ora 8.45, de praznicul Izvorului Tămăduirii, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, urmată de sfințirea crucilor mari ce vor fi așezate pe biserica nouă, cu hramul Sf. Iachint de Vicina. Apoi, împreună cu clerul și credincioșii, IPS Teodosie va merge în procesiune la izvorul tămăduitor, situat în apropierea mănăstirii, unde va fi săvârșită slujba de Sfințire Mică a Apei.
 
În Vinerea Luminată Biserica Ortodoxă prăznuieşte Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului. Înainte de a fi împărat, Leon cel Mare a găsit un orb, într-o pădure de lângă Constantinopol, care i-a cerut apă. La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.
Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică pe care a numit-o Biserica Izvorului cel Tămăduitor şi dătător de viaţă.
Biserica se mai vede şi astăzi în vechiul Constantinopol, actualul oraş Istanbul.
Sărbătoarea s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor V şi VI. În toate bisericile şi mănăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.
Sâmbătă, 4 mai, ierarhul Tomisului va oficia:
– de la ora 9.00, Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia;
– de la ora 13.00, Sfințirea Mică a Apei la Așezământul medical „Sfântul Efrem”, din Cogealac, deoarece Biserica Ortodoxă îl cinstește duminică, 5 mai, pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.
– de la ora 17.00, slujba Vecerniei la mănăstirea „Sfântul Dionisie și Sf. Efrem cel Nou” din apropierea localității Târgușor, care își cinstește ocrotitorul.
 
Duminică, 5 mai, la invitaţia Preasfinţitului Episcop Lucian Mic al Caransebeşului, Ierarhul Tomisului va participa la săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala Învierii din Caransebeş.
 
Luni, 6 mai, de la ora 8.45, IPS Teodosie va oficia slujba de sfințire mică a capelei Penitenciarului Valul lui Traian, așezământ de cult ce va fi ocrotit de către Sfântul Mucenic Varvar, cinstit de către Biserica Ortodoxă în data de 6 mai.
 
Sfântul Mucenic Varvar, un fost tâlhar din Grecia, a comis multă vreme furturi, șantaje și crime. Dându-și seama de starea în care se afla sufletul său și nevrând să-l piardă, și-a pus nădejdea în Hristos, Cel care l-a iertat și pe tâlharul de pe cruce, s-a spovedit și și-a schimbat viața radical, nevoindu-se timp de 12 ani într-o pădure, ca pustnic. La un moment dat a primit semn de sus că va muri asemenea unui mucenic. Pe când trăia în pădure, niște negustori au văzut că se mișcă ceva prin iarbă, crezând că e un animal, au tras cu arcul în acea direcție, nimerindu-l. Au regretat când au văzut că era un om, însă Sf. Varvar i-a rugat să nu-l plângă, ci să meargă la casa preotului la care s-a spovedit. Preotul a găsit trupul Sf. Varvar și l-a îngropat în locul în care a fost ucis. Moaștele sale sunt la mănăstirea Kellios din Thesalia, lângă orașul Larissa.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept

%d bloggers like this: