Colectă rechizite școlare. Concert Sofia Vicoveanca la biserica „Sf. Mina” din Constanța

În perioada următoare, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din parcul Tăbăcărie, se desfășoară mai multe acțiuni.
Prima dintre ele vizează combaterea abandonului școlar și reprezintă o colectă de rechizite școlare, acțiune aflată în plină derulare ce se va finaliza pe data de 1 septembrie. Concret, cei care doresc să doneze un ghiozdan complet echipat (caiete, creioane, pixuri, stilou, rigle, truse) o pot face aducându-l și lăsându-l la personalul bisericii.
Rechizitele vor fi colectate până pe data de 31 august și oferite, în data de 3 septembrie, copiilor defavorizați din satele: Poiana, Culmea, Nazarcea, Poarta Albă, Nisipari, Valea Dacilor, Siminoc, Bărăganu, Straja și Potârnichea. Transportul către localitățile menționate se va face cu ajutorul companiei Zip Escort. Cei care doresc să participe
fizic la distribuirea ghiozdanelor sunt așteptați în data de 3 septembrie.
Cea de-a doua activitate marchează încheierea celei de-a IV-a ediții a școlii de vară. Este
vorba despre un concert susținut de către renumita interpretă de muzică populară Sofia Vicoveanca, „Din Bucovina până în Tomis”, ce va avea loc în data de 27 august 2019, la ora 18.30, în curtea bisericii. Evenimentul este organizat la inițiativa IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Accesul este gratuit.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept

%d bloggers like this: