Lăsatul Secului de Carne pentru Postul Mare

Duminică, 23 februarie, Biserica Ortodoxă va fi în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți sau a Lăsatului sec de carne, care deschide Săptămâna albă (a brânzei). Creștinii lasă sec de carne pregătindu-se pentru intrarea în cele 48 de zile de post ce preced Învierea Domnului.

Duminica aceasta este supranumită „a Înfricoșătoarei Judecăți” întrucât la Sfânta Liturghie se citește Evanghelia care face referire la acest moment universal al umanității: Judecata divină, la a Doua Venire a lui Hristos, la sfârșitul veacurilor acestei lumi. Mănăstirile din nordul Moldovei au intrat în patrimoniul universal și prin picturile exterioare, care cuprind și scena Înfricoșătoarei Judecăți.

Expresia „lăsatul secului” provine din limba latină (saeculum) şi înseamnă „a lăsa cele lumeşti, seculare”, în sensul de a ne opri de la alimente, plăceri îngăduite, păcate sau fapte rele, deoarece prin Lăsatul secului credincioșii se pregătesc de asceza Postului Sfintelor Paşti. În Săptămâna Albă creștinii renunță la preparatele făcute din orice fel de carne, având dezlegare la produse lactate, ouă şi pește.

În ajunul Lăsatului sec de carne, sâmbătă, 22 februarie,  în Biserica Ortodoxă se face pomenirea de obște a morților – Moșii de iarnă. „Moșii și strămoșii” sunt înaintașii noștri adormiți întru nădejdea Învierii.

Duminică, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie al biserica „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul” din Constanța, zona Brotăcei.

 

Sinaxa stareților din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului

Marți, 25 februarie, de la ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, urmată de sinaxa stareților și a starețelor din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept

%d bloggers like this: