Sfinții 40 de mucenici

Potrivit tradiţiei populare, gospodinele creştine pregătesc preparate specifice în forma cifrei 8, numiți popular „mucenici” sau „măcinici”, care simbolizează ziua a opta a săptămânii, Ziua Învierii. În schimb, invocarea unui așa-zis obicei de a se bea 40 de pahare de vin nu are nicio justificare teologică, fiind vorba mai mult de o încercare neinspirată de a masca porniri bahice în spatele unor false tradiții presupus bisericești.
Luni, 9 martie, începând cu ora 5.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite în biserica mănăstirii „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din apropierea localității Ion Corvin.