Duminica Sfintei Cruci și Tundere în monahism

Sâmbătă, 18 martie, ora 17.00,  IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Privegherii la mănăstirea Dervent, din județul Constanța, în timpul căreia Sfânta Cruce va fi scoasă din Sfântul Altar și așezată în mijlocul bisericii.
La finalul slujbei, ierarhul nostru va tunde în monahism pe fratele Dumitru Pătrașcu. El este tatăl preotului Adrian Pătrașcu, din Năvodari, și al fostei noastre colege, lector univ. Liliana Naclad, care a ne-a declarat:

Sâmbătă, 18 martie, ora 17.00,  IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Privegherii la mănăstirea Dervent, din județul Constanța, în timpul căreia Sfânta Cruce va fi scoasă din Sfântul Altar și așezată în mijlocul bisericii.
La finalul slujbei, ierarhul nostru va tunde în monahism pe fratele Dumitru Pătrașcu. El este tatăl preotului Adrian Pătrașcu, din Năvodari, și al fostei noastre colege, lector univ. Liliana Naclad, care a ne-a declarat:
„Persoanele care au fost căsătorite și s-au despărțit, ori s-au învoit de comun acord cu soțul/soția, sau au rămas văduve se pot călugări, cu condiția să nu rămână în urma lor copii sau rude neajutorate.
 Dumitru Pătraşcu a făcut acest legământ interior, al slujirii lui Hristos, încă de când fraţii mei mai mici erau pe băncile liceului, iar noi, cei mari la facultate. Deseori ne spunea că în cele mai profunde stări interioare Îl ruga pe Dumnezeu să aibă grijă de noi, iar el îi vă dărui întreaga lui viață,  după ce vom fi aşezaţi. Acest moment s-a petrecut în urmă cu 4 ani când a devenit frate al mănăstirii Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul, sfânt al cărui nume l-a purtat tatăl său. În tot acest parcurs duhovnicesc, fratele Dumitru a fost foarte apropiat de mănăstirea Dervent, având o legătura sufletească stânsă cu  părintele arhimandrit Tudor Andrei și părintele duhovnic Visarion. Astfel că, de 3 ani, fratele Dumitru a ucenicit la mănăstirea lui de suflet.
«Este cel mai important moment din viața mea. Mă uit în urmă și văd că Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunile, iar eu trebuie să mă țin de cuvânt, să Îl slujesc cu trup şi suflet, în deplină ascultare, până la sfârșitul vieții mele» spune Dumitru Pătrașcu.
Tata s-a născut în Gorj, însă la adolescență a venit în Constanța unde a cunoscut-o pe mama, Elena-Oniţa. Au dus o viață modestă, într-un bloc comunist, însă primele amintiri ale copilăriei mele, legate de viața spirituală sunt în directă legătură cu tatăl meu…Eram toți patru așezați în ordinea vârstei, în hol…Era Paştele, iar tata ne adusese pască de la biserică, o pusese într-un pahar  cu vin şi ne punea să spunem Tatăl nostru apoi ne dădea pasca, asemeni unui dar de mare preț. Sigur… copilăria noastră, asemeni multora, a fost una modestă, trăită în comunism, însă mereu am simțit rugăciunile părinților ca veghindu-ne. Toți patru am urmat cursurile Facultății de Teologie, chiar dacă ulterior am absolvit și alte facultăți, baza noastră este una spirituală.
Acum suntem foarte bine, semn că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile tatălui meu, viitor  călugăr al mănăstirii Dervent. Despre mine nu vorbesc, însă îi mulţumesc pentru rugăciui, sora mea, Claudia, predă religia și blockflote, iar fratele meu, Mădălin Pătraşcu este deținătorul unei firme de succes în domeniul amenajărilor interioare. Despre  Părintele Adrian Pătraşcu cred că nu mai trebuie să spun, toată lumea ştie că este unul dintre cei mai apreciați preoți, fiind în același timp realizator de emisiuni religioase. Pentru toate astea suntem datori, la rîndul nostru cu mulţumiri şi rugăciuni.”  (foto de familie atașată)
Duminică 19 martie, Biserica Ortodoxă se află în duminica a treia din Postul Mare, dedicată Sfintei Cruci. Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, începând cu ora 8.45.
Duminica Sfintei Cruci, așezată de către Biserică la mijlocul Postului Mare, are rolul de a ne întări duhovnicește în lupta duhovnicească cu propriile patimi, avându-l ca exemplu pe Iisus Hristos care, nevinovat fiind, a pătimit pe Cruce. Totodată, prezența Crucii în mijlocul bisericii are rolul de a îndemna credincioșii să poarte până la capăt crucea vieții, asemenea Mântuitorului pe dealul Golgotei. De aceea, Sfânta Cruce este un simbol definitoriu al creștinismului.
Această duminică este atestată documentar la Constantinopol, în secolul al VIII-lea.https://ssl.gstatic.com/ui/v1/icons/mail/images/cleardot.gif
%d bloggers like this: