Predica la Duminica Sfantului Grigorie Palama

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!

Iisus văzând credinţa lor a zis slăbănogului: „ Fiule, iertate sunt păcatele tale! ”
Iubiţi credincioşi,

Sfânta Evanghelie ne prezintă învăţături alese prin care să ne luminăm mintea şi să ne deschidem inima pentru a primi de la Dumnezeu cuvintele cele dătătoare de viaţă, dar ne prezită şi minuni, prin care ni se arată că Dumnezeu este Atotputernic, pretutindeni, că El poate câte voieşte şi asupra noastră săvârşeşte minuni cu voinţa şi credinţa noastră. O astfel de minune s-a săvârşit şi în istorisirea Sfintei Evanghelii de astăzi. Unii au considerat că învierea din morţi este cea mai mare minune, alţii, că oprirea deodată a vântului şi a furtunii de pe mare este o minune neobişnuită, alţii au crezut că izgonirea demonilor este o minune mare, alţii, curăţirea de lepră o considerau cea mai mare minune. Dar iată, Sfinţii Părinţi ne tălmăcesc că nu este minune mai mare decât cea prin care se iartă păcatele şi un om se înnoieşte pe dinlăuntrul său. O astfel de minune s-a istorisit în Sfânta Evanghelie de astăzi. Mântuitorul a venit în Capernaum, acolo unde începuse propovăduirea Sa, a intrat într-o casă şi au venit atât de mulţi oameni cu suferinţele lor încât nici înaintea uşii nu mai era loc. Un slăbănog care stătea de multă vreme în pat şi al cărui trup îi era înţepenit de ani de zile, avea nişte prieteni care îl cercetau. Aceştia au venit la acel om slăbănog şi i-au spus: „ Iată, astăzi este Iisus în Capernaum, Cel care a adus lumină mare în popor!” Atunci, slăbănogul a zis către prietenii săi: „ Aş vrea şi eu să ajung la El, dar nu pot, căci cine să ducă patul meu până acolo; cum să ajung eu la Iisus?” Prietenii lui i-au zis: „ Te vom duce noi! Dacă tu crezi că Iisus îţi poate ajuta, şi noi credem aceasta împreună cu tine!” L-au luat cu patul şi l-au dus la casa unde se afla Iisus. Au vrut să intre dar era cu neputinţă. Dorinţa şi credinţa erau atât de mari încât prietenii lui au spus: „ Nu te vom lăsa până nu vei ajunge la El!” S-au suit pe acoperişul casei, l-au dat la o parte, au urcat patul pe acoperiş şi l-au coborât înaintea lui Iisus, aşteptând de la El milostivire. Iisus i-a privit pe toţi cei patru prieteni ai slăbănogului şi le-a cunoscut credinţa şi adevărata prietenie faţă de cel bolnav. Apoi, a privit spre cel slăbănog, întins în pat, şi i-a zis: „ Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” Auzind fariseii aceasta, şopteau între ei, zicând: „ Acesta huleşte! Cine poate să ierte păcatele în afară de Dumnezeu?” Iisus nu auzea cu urechile cele fireşti, dar ştia în atotştiinţa Sa ce vorbeau aceştia în şoaptă, şi le-a zis: „ De ce cârtiţi? De ce spuneţi vorbele acestea? Ca să credeţi că putere are Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele, iată, vă spun vouă: ce este mai lesne a zice: iertate îţi sunt păcatele sau a zice scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?” Apoi a zis slăbănogului: „ Ridică-te şi mergi la casa ta!” Acum, slăbănogul nu mai avea nevoie de alţii care să îl poarte. Avea atâta putere încât şi patul şi-l ducea singur şi a plecat la casa sa. Fariseii, însă, cârteau că a făcut aceasta sâmbăta.

Iubiţi credincioşi, iată, Dumnezeu, Care a trimis pe Fiul Său cu milostivirea şi cu dragostea Sa, îl vedem pe El făcând tot ce este nevoie ca lumea să scape de boli şi suferinţe, ca oamenii să înţeleagă cine L-a trimis pe Cel ce face minuni, de unde vine această putere, căci oamenii, când au văzut mulţimile ce erau în casă şi în afara casei, care au văzut şi îl cunoşteau pe cel slăbănog, căci de mulţi ani zăcea în pat, că şi-a luat patul şi umbla, toţi s-au minunat şi într-un gând şi într-un glas au strigat: „ Niciodată nu s-a arătat aşa ceva în Israel!” Ce folos pentru farisei? Aceştia au rămas mânioşi şi cârtitori împotriva lui Iisus. Vedem de aici ce înseamnă puterea cea dumnezeiască. Am spus că cea mai mare minune este iertarea păcatelor pentru că şi Elisei şi alţi prooroci au înviat morţi prin rugăciunile lor, dar să ierte păcatele nu a făcut nimeni. Şi vedem aici taina vindecării. Această taină este la Dumnezeu, căci păcatul este învoiala cu diavolul, iar învoiala cu diavolul aduce numai necazuri, aduce boală, aduce moarte. Mântuitorul a venit să ne arate cum aduce El viaţa, căci a vorbit despre viaţă şi a spus: „ Eu sunt Lumina lumii! Cel ce crede în Mine nu va trăi în întuneric!” Cum să creadă oamenii că este Lumina lumii? Iată, astăzi, cei ce au avut urechi au înţeles cum este Iisus Hristos Lumina lumii. El nu aduce o lumină materială precum Soarele cu razele sale, ci aduce o lumină de dincolo de lumina materială, o lumină spirituală, care înseamnă putere dumnezeiască, energie dumnezeiască. Iisus Hristos i-a dăruit harul Său aceui slăbănog prin care păcatele i sau iertat. Când se iartă păcatele pricinuitoare bolii începe tăria trupului şi lumina sufletului. De aceea, iată, slăbănogul s-a făcut sănătos. Prin harul lui Dumnezeu nu a fost nevoie de gimnastică, căci unui om care zace în pat i se atrofiază muşchii şi nu poate să mergă dintr-odată. De aceea, puterea lui Dumnezeu este peste timp, dincolo de orice slăbiciune omenească. Pe cele slabe le face tari, pe cele strâmbe le îndreaptă, pe cele colţuroase le face netede, pe cele întunecate le luminează. Aceasta vedem noi acum că s-a întâmplat cu acest om slăbănog. Care dintre noi nu este slăbănog? Dacă avem putere în trup nu avem putere în suflet, căci adeseori, oamenii puternici la trup sunt lipsiţi de adevărata bărbăţie. Bărbăţia nu constă în pumnul tare, în lupta fizică cu altul, ci bărbăţia constă în puterea sufletului , să poţi fi stăpân pe tine însuţi, pe gândurile tale şi pe faptele tale. Atunci ai cu adevărat bărbăţie! Când vorbeşti numai ceea ce este de folos, când gândeşti la tăria cea preaînaltă a lui Dumnezeu, când faci numai voia lui Dumnezeu şi împlineşti voia lui Dumnezeu faţă de semeni şi înfrunţi orice primejdie pentru voia lui Dumnezeu, atunci ai bărbăţie! Iată, acest om vindecat de Mântuitorul numai cu cuvântul, căci prin cuvânt i-a trimis harul cel dumnezeiesc, a devenit bărbat integru. Fiind lipsit de păcate avea putere şi în suflet şi în trup. Această putere, a sufletului, se cuvine să o căutăm şi noi. Şi iată, Sfântul Grigorie Palama ne învaţă cum să căutăm această putere. A fost născut din părinţi cu stare. Tatăl său a fost iubit de împăratul Andronic din vremea aceea şi era socotit un om de cinste. Dar el s-a îmbolnăvit şi a cerut soţiei sale să-l lase să meargă să-şi plângă păcatele la o mănăstire. Copilul era mic când tatăl său s-a călugărit şi nu după multă vreme, a murit. Copilul fiind tânăr, a fost trimis de mama sa să înveţe carte. El ar fi vrut să înveţe mult, dar simţea că nu poate. Astfel, s-a dus la icoana Maicii Domnului şi se ruga: „ Ajută-mă să învăţ şi eu ca şi cei mai mari decât mine!” Şi rugându-se şi închinându-se aşa,primea lumină de la Mica Domnului şi de aceea s-a făcut cunoscut şi el împărtului, iar acesta voia să-l pună între sfetnicii săi, dar el era dornic de viaţă duhovnicească. Dohovnicii săi, însă, l-au lămurit să meargă la Sfântul Munte Athos. A mers acolo şi a rămas 20 de ani, iar în acest timp s-a rugat fierbinte. A stat la Mănăstirea Vatoped, o mănăstire unde găsim tradiţia cea mai frumoasă de rugăciune şi de căinţă, de asprime a vieţii duhovniceşti. Aici, la Mănăstirea Vatoped, Sfântul Grigorie a învăţat ce însemnează rugăciunea cea lăuntrică. A fost chemat şi a ajuns arhiepiscop al Tesalonicului,iar astăzi este pomenit special, în duminica a doua pentru că acest părinte este primul care tălmăceşte ce înseamnă rugăciunea cea lăuntrică, a minţii împreună cu inima, căci în această rugăciune mintea nu mai este slobodă să se răspândească în lume şi în toată creaţia, ci ea coboară în inimă, şi din inimă are o singură direcţie, şi anume, către Dumnezeu. Şi până atunci se făcea această rugăciune. Sfântul Grigorie a învăţat-o de la părinţii din Sfântul Munte, el trăind în veacul al paisprezecelea. El statorniceşte învăţătura despre Rugăciunea Inimii şi arată taina cea mare pe care o dobândeşte monahul sau creştinul, să simtă harul lui Dumnezeu în mintea şi în inima lor. Când omul leapădă grija cea lumească, când se desparte de toate frumuseţile cele trecătoare şi de bunătăţile veacului acestuia, când îşi înalţă mintea către cer şi când îşi coboară mintea în inimă simte în adâncul său taina prezenţei lui Dumnezeu. Credinţa devine o realitate căci simte pe Dumnezeu în inima sa. Această trăire este dobândirea harului dumnezeiesc. De aceea, în această duminică, pregătindu-ne să urcăm pe drumul Sfintei Cruci, Biserica ne pregăteşte, prin Sfântul Grigorie Palama să ne îmbrăcăm cu har, slavă şi putere.

Iubiţi credincioşi, ca să înţelegem toate acestea trebuie să înţelegeţi că harul lui Dumnezeu nu este ceva ce se dobândeşte oricum, ci prin rugăciune continuă, cum fac călugării şi pustnicii care nu se pot lăsa lipsiţi de Dumnezeu nici măcar o clipă. Cele mai mari lucrări dumnezeieşti se săvârşesc în taină. Rugăciunile cele mai fierbinţi care coboară pe Dumnezeu din cer nu se săvârşesc în auzul tuturor, ci cu voce înceată, în Sfântul Altar. De aceea, să luăm aminte la o pildă din Sfânta Scriptură: cât de mult poate rugăciunea personală, dar şi rugăciunea altora pentru noi. Noi, venind la bserică ne rugăm şi pentru cei de acasă, precum s-au rugat şi cei patru prieteni pentru slăbănog. Vedem, astfel, puterea rugăciunii, căci nu există pe pământ putere mai mare decât puterea rugăciunii. Amin!

%d bloggers like this: