Mănăstirea Dervent

Pe malul drept al Dunarii, in apropiere, la o distanta de numai doi kilometri de manastirea Dervent, a existat o cetate antica romana cu numele de Dervent, nume care inseamna lagar sau garnizoana romana dar si vad de trecere sau trecatoare in limba turca. Cetatea Dervent, dupa o epoca infloritoare pana pe la anul 1036, a fost distrusa de pecenegi atunci cand au fost distruse si cetatile Dinocetia, Capidava si Sucidava. Astazi, in zona, inca se pot vedea ruinele acestei vechi cetati romane.

dervent 2La aproximativ 20 de kilometri de frontiera cu Bulgaria, venind dinspre Ostrov, pe un deal de unde pot fi admirate apele sclipitoare ale Dunarii, in vremuri ferite de inundatii, se afla Manastirea Dervent. Zidurile albe si acoperisurile rosii, turlele argintii iti atrag atentia de la distanta.

Traditia acestei Sfinte Manastiri ne spune ca pe malul drept al Dunarii, in apropiere, la o distanta de numai doi kilometri de manastirea Dervent, a existat o cetate antica romana cu numele de Dervent, nume care inseamna lagar sau garnizoana romana dar si vad de trecere sau trecatoare in limba turca. Cetatea Dervent, dupa o epoca infloritoare pana pe la anul 1036, a fost distrusa de pecenegi atunci cand au fost distruse si cetatile Dinocetia, Capidava si Sucidava. Astazi, in zona, inca se pot vedea ruinele acestei vechi cetati romane. Pe la sfarsitul secolului I dupa Hristos, Sfantul Apostol Andrei, Cel Intai Chemat la apostolie, in misiunea sa crestina ajunge sa-L propovaduiasca pe Hristos in Scythia Minor, adica in Dobrogea noastra de astazi, care in acea vreme facea parte din Imperiul Roman. Credinta crestina era interzisa in acele vremuri.

Sfantul Apostol Andrei ajunge sa propovaduiasca Evanghelia lui Hristos, Mantuitorul nostru, si in Scythia Minor, adica in Dobrogea de astazi, gasindu-si un adapost intr-o pestera aflata la 37 de kilometri de manastirea Dervent, pe raza comunei Ion Corvin, unde astazi este inchinata o manastire in cinstea si in amintirea Sfantului Apostol Andrei, increstinatorul Romaniei. Mai tarziu opera misionara a Sfantului Apostol Andrei va reveni unor ucenici ai Sfantului, anume un preot si trei fecioare care vor veni in marea cetate Dervent la Dunare sa-l dervent 1marturiseasca pe Hristos. Ajunsi aici cei patru sunt prinsi si condamnati la moarte, dupa ce fusesera sfatuiti sa se lepede de Hristos. In momentul martirajului, traditia acestui Sfant Lacas ne spune ca ei erau asezati astfel: Preotul se afla pe locul in care se afla acum Crucea Sfanta din absida stanga a bisericii, crucea facatoare de minuni si tamaduitoare iar cele trei fecioare se aflau in fata bisericii, mai precis in fata Sfantului Altar. Vazand ca nu pot fi determinati sa-si renege credinta lor adevarata, Sfintii Martiri au fost chinuiti groaznic. In final preotul a fost jupuit de viu si spanzurat pe o cruce de lemn cu capul in jos iar celor trei fecioare li s-au scos ochii, li s-au smuls unghiile de la maini si de la picioare iar dupa aceste groaznice chinuri trupurile acestor Sfinte Mucenite au fost taiate in bucati. Trupurile acestor Sfinti au fost aruncate in Dunare, dupa ce au fost arse pe rug ca sa nu le venereze crestinii aflati in cetate, sa nu venereze ramasitele, Sfintele Moaste care au mai ramas. Pe locul unde au fost ei martirizati traditia ne spune ca au crescut din pamant patru pietre in forma de cruce cu insusiri tamaduitoare si facatoare de minuni care, de-a lungul veacurilor, s-au dovedit a fi tamaduitoare de diferite boli sufletesti si trupesti.

Dervent 3 Foarte multi bolnavi aflati in suferinte, aflati in primejdii si necazuri, cu diferite boli si fara nici o speranta au gasit alinarea in suferinte si tamaduirea, numerosi ologi, schiopi, surzi, muti care au venit aici cu credinta s-au tamaduit, unii dintre ei si-au lasat chiar bastoanele si carjele in acest loc spre marturie si spre incredintarea altor persoane ca aceste Sfinte Cruci sunt purtatoare de har dumnezeiesc si tamaduitoare, purtatoare de leac, asa se mai numesc in popor.

Cetatea Dervent a fost distrusa pe la anul 1036. Dupa ce Sfintele Cruci au crescut din pamant sigur ca, in jurul lor, au aparut aici si niste comunitati monahale. Viata crestina in Dobrogea, viata bisericii in primele veacuri era foarte bine organizata. Era o viata crestina intensa, existau foarte multe comunitati monahale, foarte multe biserici, foarte multe manastiri. Chiar si astazi aceasta zona, fosta Scythia Minor, inca se mandreste cu acele ruine si acele biserici, cu criptele Sfintilor Martiri care au fost descoperite in Dobrogea pentru ca aici a fost o adevarata viata intensa in Hristos, o traire duhovniceasca aleasa.

In 1036 a fost distrusa si cetatea Dervent. Dupa cateva secole bineinteles ca locurile unde se aflau Sfintele Cruci au devenit pustiite, Dobrogea fiind ocupata de Imperiul Otoman. Mosiile de-aici au revenit unui turc, Ahmet bei care era insarcinat si cu pazirea frontierei de Dobrogea si acest turc, auzind de puterea miraculoasa a Crucilor Sfinte le va ocroti si urmasii lui le vor venera timp de aproape cinci secole. El era un om foarte credincios. Se spune ca in traditia acestei familii oamenii se increstinau pe ascuns pentru ca, bineinteles, la turci crestinismul era interzis si aceasta traditie de pastrare si venerare a Sfintelor Cruci in familia acestui pasa s-a facut pana pe la inceputul secolului al XIX-lea cand un descendent al lui Ahmet Bei le va distruge.

Veneau foarte multi sclavi sa lucreze pe mosia acestui turc numai ca sa se poata atinge de Sfintele Cruci pentru a dobandi tamaduire sufleteasca si trupeasca. Sfintele Cruci aduceau in familia acestui turc si foarte mult venit. Intr-o zi pe cand tatal era plecat cu treburile mosiei, el fiind un om foarte credincios, fiul sau, observand ca Sfintele Cruci sunt venerate de sclavii crestini, a poruncit supusilor sa traga cu calul, sa distruga bratele acestei Sfinte Cruci facatoare de minuni a Preotului. In acel moment cand bratele Crucii au fost spintecate el a fost doborat de pronia dumnezeiasca, a cazut si a murit iar batranului sau tata, plecat cu treburile mosiei, i-a fost trasnit un cal de la trasura, moment in care intelege ca ceva rau s-a petrecut pe mosie. Ajuns aici afla despre marea nenorocire care s-a intamplat in familia lui, vesteste familiei lui ca n-o sa le mai mearga asa de bine cum le-a mers pana atunci si asa a fost. Un cutremur peste cinci ani ii va distruge mosia, un traznet ii va mistui hambarele iar molima ii va omori curtenii si familia ce se aflau prin preajma Sfintelor Cruci.

dervent 2Dupa alti cativa ani Dobrogea va iesi de sub tutela Imperiului Otoman iar locurile cu Sfintele Cruci devin din nou pustii. Dupa Razboiul de Independenta, Sfintele Cruci se redescopera in chip minunat si un miracol s-a intamplat cu aceste Sfinte Cruci purtatoare de har dumnezeiesc.

În 1923, PS Ilarie Teodorescu al Tomisului înființează la Dervent o mănăstire pe terenul donat de familia Andreevici și Paraschiva Gheorghiu. În 1934, paraclisul care adăpostea sfintele cruci va arde din temelii, icoanele rămânând însă neatinse de foc.

În 1936, PS Gherontie al Tomisului pune piatra de temelie a actualei biserici, ridicată după proiectul arhitectului N. Săndulescu și sfințită pe 13 septembrie 1942, dată la care preacuviosul părinte Elefterie Mihail a fost numit stareț al mănăstirii. În 1959, prin Decretul 410, mănăstirea a fost închisă timp de zece ani. Din 1970 a funcționat ca biserică de mir a satului învecinat, Galița, clădirile care au aparținut mănăstirii fiind folosite de IAS Ostrov până în anul 1990.

Pe 2 februarie 1990, părintele Elefterie Mihail primește binecuvântarea de redeschidere a mănăstirii. În același an, pe 12 mai, la vârsta de 90 de ani, renumitul duhovnic dobrogean se mută la Domnul, fiind înmormântat în partea dreaptă a Sfântului Altar. Mănăstirea este astăzi una dintre cele mai înfloritoare dintre Dunăre și mare.

dervent-izvorÎn Dobrogea şi în ţară este recunoscut ca izvor tămăduitor Izvorul de la Mănăstirea Dervent, despre care tradiţia spune că a apărut la rugăciunea Sfântului Apostol Andrei, cel care, în drumurile sale, s-a oprit în locul din apropierea actualei mănăstiri pentru a-i învăţa cuvântul Evangheliei pe cei din zonă. După predica sa a bătut cu toiagul în pământ şi a izvorât o apă limpede în care i-a botezat pe cei ce au dorit să primească botezul creştin.

%d bloggers like this: