Seminarul Teologic

Seminarul Teologic Ortodox din Constanţa – ”Sf. Dionisie Exiguul” 

Puţină lume ştie că în perioada interbelică, la Constanţa, a funcţionat un seminar teologic ortodox. Istoria acestei instituţii de învăţământ eclesiastic, care a durat între anii 1923 şi 1931, este aceea a unei zbateri pentru existenţa fizică.

Două sunt personalităţile constănţene care îşi leagă numele de acest Seminar. Primul este episcopul Ilarie Teodorescu, cel care a înfiinţat această şcoală teologică, iar cel de al doilea este urmaşul său în scaunul episcopal, Gherontie Nicolau.

Primele cursuri încep pe 23 martie 1923, cu clasele I şi a II-a, având 47 de elevi[1]. Primarul Constanţei, Virgil Andronescu, îl deleagă pe preotul Gheorghe Rădulescu (primul director al noii şcoli teologice) pentru găsirea unui sediu adecvat. După lungi tratative Seminarul a fost găzduit în pavilioanele Regimentului 34 Infanterie. Condiţia găzduirii sale aici a fost să se repare şi să se reamenajeze pavilioanele de la tabăra din Anadalchioi, care să fie de folos Regimentului 34. După doar câteva luni, după ce au fost făcute reparaţii şi la pavilioanele unde funcţiona Seminarul (sume mari plătite de Seminar, dar şi de Primărie şi Ministerul Cultelor), acesta a fost mutat în pavilionul Regimentului 9 Călăraşi, unde s-au investit, din nou, foarte mulţi bani pentru renovare şi amenajări. În schimbul „găzduirii”, autorităţile militare au cerut repararea unor pavilioane care să fie folosite de unităâile acestora.

În 1925, la Seminarul Teologic din Constanţa se studiau următoarele materii: Religia, Limbile latină, greacă, română, franceză, germană, Matematica, Ştiinţele naturii, Istorie, Liturgică, Muzica bisericească, Lucru manual, Geografie, Pedagogie, Istoria bisericii, Desen, Igienă, Fizică, Chimie, Caligrafie, Muzică vocală şi Gimnastică.

Încă de la începutul păstoririi sale, în anul 1926, episcopul Gherontie înscrie între priorităţile sale construirea unui local propriu al Seminarului. Dar şi aşa, acest deziderat nu avea să se împlinească, deşi în martie 1927, în urma stăruinţei sale, Ministerul Domeniilor oferă episcopiei Constanţa prin ordinele 11867 şi 11868, 81000 metri pătraţi din  terenul Oieriei Palas, pentru construirea clădirii mult dorite. Strângerile de fonduri, fie ca erau solicitate din eparhie sau de la stat, mergeau greoi.

În anul şcolar 1927/1928 cadrele didactice şi personalul administrativ erau aproape aceleaşi, iar situaţia şcolară a elevilor era următoarea: din 300 de elevi câţi învăţau în cele şapte clase, 298 frecventau regulat cursurile.

Activitatea Seminarului continuuă, indiferent de marile probleme cu care se confrunta. Pe 21 mai 1930, instituţia îşi serba patronii spirituali „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.

Această stare, însă, nu avea să mai dureze mult. Prin decizia nr 3337/1 ianuarie 1931, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice desfiinţează Seminarul Teologic din Constanţa, din lipsă de local propriu. Instituţia funcţionează încă, pe spesele Comitetului şcolar, până la finele anului şcolar. Elevii seminarişti de la Constanţa au fost transferaţi la Seminarul din Dorohoi.

Viaţa acestui seminar a fost scurtă şi foarte zbuciumată. Autorităţile bisericeşti şi conducerea acestuia s-au zbătut, tot timpul, pentru obţinerea unui sediu, de care depindea însăşi existenţa lui. Ce a rămas după desfiinţarea Seminarului? 158 de absolvenţi de care Dobrogea avea mare nevoie…

După aproape 70 de ani, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie,  a hotărât şi a binecuvântat redeschiderea Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Constanţa, sub ocrotirea unui învăţat monah dobrogean la origine, Sf. Dionisie Exiguul.

Noul seminar avea să cuprindă şi o Şcoală de cântăreţi bisericeşti (trei ani de studiu), numită „Gherontie Nicolau” în amintirea pasiunii acestui episcop tomitan (1926 – 1942) pentru muzica bisericească, el fiind de asemenea succesorul episcopului Ilarie Teodorescu, cel care a înființat pentru prima oară un seminar teologic ortodox la Constanța.

La 15 septembrie 2001 începeau cursurile, două clase de profil teologic (a IX – a seminar şi a IX – a cântăreţi) în cadrul Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanţa, şcoală mamă care se oferise să găzduiască noua formă de învăţământ aparţinând filierei vocaţionale din care oraşul de la malul mării nu cunoscuse până atunci decât partea de artă şi partea sportivă.

Poate că în mediul şcolar constănţean seminarul nu a fost privit mereu ca un membru al familiei, fiind socotit de multe ori o rudă îndepărtată şi exotică, filiaţia dublă – bisericească şi de stat – fiind greu de asimilat pentru cei care intrau în contact direct cu noi. Prin oraşul şi aşa cosmopolit îşi făcea loc o nouă ţinută: costumul de seminarist cu tunică.

În anul 2003 şcoala şi-a căpătat identitate proprie, prin deciziile Sfântului Sinod şi Ministerului Educaţiei. Şcoala are acum internat propriu, fapt rar întâlnit, majoritatea elevilor se bucură de sprijin integral pentru masă şi cazare.

Până în prezent seminarul tomitan a acordat diplome de absolvire la zece promoţii de elevi seminarişti (ţinându-se cont de trecerea de la 5 la 4 ani de studiu care a avut ca rezultat încheierea ciclului pentru două promoţii în acelaşi timp în 2008 – clasele a XII – a şi a XIII – a), precum şi a șapte promoţii de elevi ai şcolii de cântăreţi. Având posibilitatea să observăm cum şi-au continuat studiile ori activitatea, nu de puţine ori s-a făcut simţită satisfacţia efortului încununat cu împliniri, aflându-ne elevii printre studenţii fruntaşi de la Facultatea de Teologie, câte unul chiar şef de promoţie, ori cu realizări cu totul deosebite, fiecare pe unde viaţa l-a purtat.

Acum, cine cunoaşte Seminarul de la Constanţa îl poate defini astfel: ierarhul locului, IPS Teodosie, prezent în şcoală – după cuvântul apostolului – „cu timp şi fără timp”; profesori cu pregătire deosebită, ştiinţifică dar mai cu seamă spirituală, angrenaţi într-un învăţământ interactiv în care ei înşişi învaţă permanent; elevi care dobândesc ceva ce nu găsesc în altă parte şi anume slujirea lui Dumnezeu prin slujirea semenilor; împreună-rugarea, cel mai de preţ timp al vieţii omului, care la seminar se înfiripă din momentul în care doi sau trei repetă laolaltă „Doamne strigat-am” pentru ora de Psaltică de a doua zi. Toate acestea pot fi adunate în ceea ce numim „duhul sau tradiţia seminarului”, care în urmă cu câţiva ani nu era, dar acum este şi va fi câtă vreme paşii Sfântului Andrei nu se vor şterge de pe acest pământ şi din credinţa oamenilor de aici dornici de lumina lui Hristos izvorâtă din candela învăţământului teologic.

 

[1] “Buletinul Municipal al oraşului Constanţa 1923”, Constanţa, p. 36