NAŞTEREA DOMNULUI – IZVORUL DE VINDECARE A LUMII

† TEODOSIE

Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscopul Tomisului

 

Iubitului cler, cuviosului cin monahal şi dreptmăritorilor creștini din

cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace, milă și bucurie,

de la Pruncul Iisus născut în peștera din Betleem,

iar de la noi,
Arhierească binecuvântare

 

„Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte…”[1]

 

Iubiţi fii duhovnicești,

Sfânta şi marea sărbătoare a Naşterii Domnului ne umple în fiecare an inimile de o lumină şi de un har mai presus de fire şi de cuvânt. Se naşte Hristos, Împăratul veacurilor, într-o iesle smerită din Betleem, într-o peşteră rece, pentru a ne pune iarăși în lumină, ca în fiecare an, că cel mai mare dar al istoriei, pe care l-am primit în univers, este nașterea Fiului lui Dumnezeu, făcut Om pentru noi. „Hristos Se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă, Cântaţi Domnului tot pământul” rostesc cu îngerii, cântările de bucurie ale Bisericii, care a primit pe Pruncul Iisus. Cerurile s-au deschis şi nu vreun înger sau altă fiinţă cerească, ci Însuşi Fiul lui Dumnezeu a devenit Om pentru noi, pentru a ne ridica în cerurile slavei Sale. Pruncul dumnezeiesc este aşadar unirea pentru totdeauna dintre Dumnezeu şi Om. În acelaşi timp, pruncia lui Hristos este modelul suprem de smerenie şi de înţelepciune pentru întreaga umanitate.

Unirea dintre firea dumnezeiască şi firea omenească în Persoana unică a Domnului nostru Iisus Hristos este temelia îndumnezeirii noastre după har, strigătul de mântuire al umanităţii, dezrădăcinarea robiei morţii care se înstăpânise peste lume, sfărâmarea împărăţiei păcatului, începutul Împărăţiei lui Dumnezeu între oameni, în iubire veşnică.

Sfântul Ioan Gură de Aur, izvorul de taină al învăţăturilor dumnezeieşti, vorbind despre Naşterea Pruncului Iisus spunea: „Veniţi să sărbătorim! Veniţi să prăznuim! Străin e chipul sărbătorii, căci preaslăvit e cuvântul Naşterii. Astăzi legătura cea veche s-a dezlegat, diavolul s-a ruşinat, dracii au fugit, moartea s-a zdrobit, raiul s-a deschis, blestemul s-a pierdut, păcatul s-a alungat, înşelăciunea s-a izgonit, adevărul a venit, credinţa pretutindeni s-a răspândit”[2].

Crăciunul, pregătește izbăvirea de moarte şi este începutul ridicării la viaţă, din stricăciune a omului căzut şi anticiparea revenirii la raiul pierdut, prin iubirea Pruncului venit în mijlocul nostru. Crăciunul este izvorul cel preacurat al darurilor Creatorului, începutul zămislirii Bisericii lui Hristos, al cărei Cap este Însuşi Dumnezeu. Hristos Domnul este pecetea care lasă în urmă testamentul morţii și pregătește testamentul iubirii, care dăinuie veşnic în unirea omului cu Dumnezeu. Prin Naşterea Pruncului Iisus, Dumnezeu vine la omul aflat în robia morţii pentru a ne dărui cetăţenie în cetatea cerurilor, în slava Împărăţiei Sale.

 

Iubiţi fraţi şi surori în credinţa cea mântuitoare,

Venirea în lume a Pruncului Iisus nu este doar evenimentul crucial şi culminant al întregii istorii universale, ci este şi începutul unui nou veac, veacul în care Dumnezeu Se dăruieşte lumii, pe care o umple de harul Său, se uneşte cu oamenii și ne dăruieşte dragostea Sa infinită, Trupul şi Sângele Său în Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie. Hristos este Izvorul cel Viu al vieţii, Puterea cea infinită care vindecă trupul nostru şi face ca viaţa să se înnoiască. El este Viaţa, iar umanitatea primind pe pămând pe Pruncul Iisus, se bucură de razele vieții cerești care o luminează.

De aceea, în aceste vremuri de pandemie, Iisus Hristos este Doctorul cel fără de moarte, Vindecătorul de toate bolile, Cel ce ne aduce dragostea Tatălui. Cel ce a venit să omoare moartea, Pruncul Cel născut în Betleem este vântul cel preacurat, care suflă oxigen ceresc în plămânii vlăguiţi de suferinţă a celor din spitale, oferindu-ne doctoria nemuririi, Mâna cea puternică, care ne smulge din întunericul morţii şi ne aduce înapoi la starea de nemuritori, oferind chiar puterea medicilor de a stărui în osteneala vindecării.

Naşterea Domnului este începutul cel preafrumos al vindecării noastre de moarte şi de păcat, este şi străfulgerarea de lumină dumnezeiască, în stare să năruie şi să zdrobească cursele vicleanului. Puterea Pruncului Dumnezeu din iesle este în măsură de a ne izbăvi, nu numai de virusuri, ci mai ales de frica aceasta omorâtoare de suflet, care a pus stăpânire pe întreaga planetă. Astăzi frica omoară mai mult decât virusurile, cu complicitatea mass media. Depresie, îndoială, grijă, sărăcie, şomaj, durere, toate acestea sunt efectele fricii care a cuprins pe semenii noștrii şi ameninţă să ne zdrobească.

Aşa cum am spus şi la marele praznic al Sfântului Apostol Andrei, Creştinătorul Dobrogei şi Părintele duhovnicesc al întregii Românii, să nu ne înspăimântăm peste măsură. Grija şi atenţia pentru igienă şi pentru păstrarea sănătăţii, să fie însoţite de bucuria dăruirii şi de curajul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit atunci când S-a născut în peştera rece din Betleem. Suntem urmaşii Sfântului Apostol Andrei. Aşa cum el a îndurat foame, frig, prigoană, suferinţă, durere şi la sfârşit moarte mucenicească pentru Hristos, tot aşa şi noi să răbdăm şi să suferim această vreme de încercare şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate.

În lucrarea vieţii noastre, vom întâmpina multe curse şi vicleşuguri ale satanei puse prin oamenii care slujesc întunericului. Hristos Însuşi, Pruncul Cel mai mare decât veacurile, a fost primit cu împotrivire şi cu ură în această lume a păcatului şi a morții. A fost refuzat şi izgonit din cetatea Betleemului de oamenii locului, pentru a Se naşte în frigul şi sărăcia peşterii. A fost urmărit pentru a fi omorât, din cauza fricii şi obsesiilor ucigaşe ale lui Irod, împăratul Iudeii. A peregrinat prin frigul cumplit al deşertului pe timp de noapte şi prin căldura cumplită a zilei, fără a avea decât mângâierea şi iubirea cea mai presus de ceruri a Maicii Domnului şi sânul ei cel fecioresc. În urma Pruncului dumnezeiesc, un fluviu de sânge nevinovat a curs prin uciderea pruncilor din tot ţinutul Betleemului. Mii de suflete preacurate au zburat atunci la sânul Părintelui Ceresc, pentru a vesti cetelor de îngeri întemeierea prin suferinţă a Bisericii lui Dumnezeu pe pământ.

Tot aşa şi Biserica lui Hristos, încă din zorii apostolici ai istoriei, a îndurat mereu înverşunarea robilor morţii. Mesagerii lui Dumnezeu au fost izgoniţi din cetăţi, au fost omorâţi, şi milioane de mucenici au sfinţit cu sângele lor pământurile unde au propovăduit. Biserica lui Hristos îşi are cetăţenia în ceruri, iar domiciliul ei este în raiul iubirii lui Dumnezeu. Aici pe pământ suntem străini şi călători. Mereu oamenii lui Dumnezeu au suferit mânia şi furia ucigaşă a celor răi. Astăzi prigonirea Bisericii a luat diferite forme, mai subtile şi mai perfide. Sub pretextul izbăvirii de boală, Bisericile sunt închise, creştinii sunt intimidaţi, batjocoriţi, hărţuiţi. Creştinii nu mai sunt daţi la fiarele sălbatice, însă fiarele răutăţii muşcă mereu din Trupul Bisericii prin propagandă, răutate, acuze mincinoase, calomnie şi ură.

Pruncul Dumnezeu, cel izgonit, urmărit şi prigonit de pretinșii stăpânitori ai acestei lumi, ne inspiră şi ne dăruieşte putere să trecem peste toate relele istoriei. Din toate suferinţele lumii, am învăţat că orice moarte pentru Dumnezeu este cale spre Înviere. Iisus Hristos, împotriva căruia s-au coalizat toate puterile iadului care s-au vărsat pe pământ, a biruit lumea şi istoria, a sfărâmat zidurile morţii şi ale separaţiei dintre om şi Dumnezeu, a zdrobit puterea păcatului şi a răutăţii din lume.

 

Dreptmăritori creştini,

Pământul cel sfânt al Dobrogei şi al întregii Românii, au fost întotdeauna roditor de sfinţi şi de sfinţenie. Oamenii din aceste ţinuturi l-au primit pe Sfântul Apostol Andrei şi au învăţat de la el Evanghelia vieţii şi a nemuririi. Sutele de martiri creştini despre care vorbesc documentele istoriei au sfinţit, prin sânge şi prin lacrimi, pământul sfânt pe care călcăm noi acum. Sutele de basilici şi de paraclise creştine descoperite pe teritoriul Scythiei Minor, adică al Dobrogei de azi, arată evlavia poporului român de aici. Mai bine de jumătate din vestigiile arheologice găsite aici sunt vestigii creştine, cu simboluri ale Pruncului dumnezeiesc Iisus Hristos.

Să ne păstrăm şi noi credincioşia şi lumina aduse de Sfântul Apostol Andrei. Iată, în ultimii 15 ani, s-au zidit 30 de mănăstiri în Arhiepiscopia noastră. Să căutăm mănăstirile şi să ne umplem de harul lui Dumnezeu care sălăşluieşte acolo. Să căutăm duhovnici şi părinţi pentru a afla sfat şi binecuvântare pentru viaţă. Să umplem bisericile sfinte spre sfinţirea noastră şi spre moştenirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Să nu mai permitem niciodată ca Bisericile zidite cu sudoare, lacrimi şi sânge de strămoşii noştri sfinţi, sau cele noi ridicate cu jertfă și trudă de credincioșii noștrii cu suflet mare, să fie încuiate de cei ce nu au dreptul să omoare credinţa sfântă a neamului românesc. Să ne apărăm credinţa ortodoxă în faţa asaltului prigonitorilor care urmăresc secătuirea sufletelor noastre de apa cea vie. Să rămânem nestrămutaţi în dreapta vieţuire şi în sfinţenia pe care părinţii şi strămoşii noştri ne-au dăruit-o cu suferinţă şi sânge.

Nașterea lui Hristos în peștera din Betleem reprezintă fundamentul nașterii noastre în credința creștină. Peștera Sfântului Apostol Andrei, de aici de la Tomis, pământul apostolic, reprezintă, prin analogie, un Betleem al neamului românesc, fiindcă lucrarea Sfântului Apostol Andrei a luminat cu Evanghelia lui Hristos sufletele strămoșilor noștrii daco-geți. Predica sa vie și lucrătoare este continuată neîntrerupt de atunci prin slujitorii bisericilor, care prin neobosită lucrare au mărturisit adevărul acestei Evanghelii, păstrând astfel candelele sufletelor credincioșilor mereu aprinse.

Cu adâncă iubire de părinte, cu bucurie pentru cei credincioşi şi cu durere în inimă pentru cei ce se pierd, vă încredinţez de stăruinţa mea în propovăduirea Adevărului Hristos, Cel Născut în Peştera Betleemului. Sunteţi toţi în rugăciunile mele, la Tronul de lumină al Preasfintei Treimi. Vă pomenesc pe toţi în smeritele mele plecări de genunchi, în faţa Sfintei Mese, pe care s-a jertfit Fiul lui Dumnezeu. Rămâneţi întru dragostea mea, în dreaptă credinţă şi în dreaptă vieţuire.

 

Al vostru Arhipăstor,

pentru tot binele doritor

şi către Hristos Cel Născut la Betleem rugător,

 

† TEODOSIE

 

ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

 

 

[1] Condacul Naşterii Domnului, Mineiul pe Decembrie, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1999.

[2] Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la Sărbători împărăteşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002, p. 29.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept

%d bloggers like this: