A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIME, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂȚII D.P.D.V GEOGRAFIC, ISTORICO-GEOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL ECONOMIC] Situat în apropierea Mării Negre, a arterei navigabile Poarta Albă – Midia Năvodari și între lacurile Tașaul și Siutghiol, Năvodari-ul a fost și este influențat în mare parte de mediul acvatic. Nu întâmplător cele mai vechi urme de existență umană, până în prezent au fost descoperite la Mamaia Sat și Peninsula. Ele datează de circa 120.000 ani, mai exact din paleoliticul mijlociu, fiind cele mai vechi din Dobrogea. Cercetările sistematice din perioada 1999 – 2003 de pe insula “La Ostrov” din lacul Tașaul, au scos la iveală o așezare eneolitică, cea mai importantă de acest fel de pe litoralul Marii Negre. Pe raza orasului Năvodari au mai fost semnalate, dar insufcient cercetate până în prezent, urme de existență umană datând din perioadele: greacă, romană, romano-bizantină. Urmeaza o perioadă când zona a fost influențată de cetatea sau portul Zanaoarda, un toponim mai putin obișnuit, care apare în hărți din evul mediu la nord de Constanța, fiind localizată, după unii autori, la Capul Midia. Instaurarea stăpânirii otomane în Dobrogea s-a produs în timp și pe etape, începând prin 1419-1420 și terminând în 1484 prin cucerirea cetăților Chilia și Cetatea Albă. Aceasta a avut ca urmare luarea mai multor măsuri, printre care masive colonizări cu turci și tătari, precum și schimbarea denumirilor orașelor și satelor chiar și în situatii în care populația creștină era majoritară. Este perioada când așezarea capătă denumirea de Karacoyun (turca kara = negru, neagra în cazul nostru și coyun = oaie). După unele surse denumirea își are originile în îndeletnicirea locuitorilor de a crește oi astrahan (care însă cu timpul și-au degenerat rasa) pe pășunile și în mediul care ofereau condiții bune. Aceeași denumire avea și balta care se găsea între mare și sat acoperită acum de lucrările fostului și actualului canal. După revenirea Dobrogei la statul român, în 1878, așezarea își păstrează denumirea, dar în grafie românească – Caracoium. Ea figurează ca făcând parte din plasa Kustenge (Constanța), fiind un cătun al comunei Cicracci (azi Sibioara). 
La 1882 (potrivit documentelor de arhivă) existau 46 locuitori (probabil capi de familie n.n.) așezarea având 55 hectare ce alcătuiau vatra satului împreună cu islazul, 46 hectare pământ de plantație și 10 hectare pământ de cultură. La 1890, suprafața sa era de 119 hectare, unde conviețuiau 114 familii cu 506 suflete, formate din români, bulgari, turci și austrieci, având ca ocupație de bază pescuitul. Din cele 1900 hectare, 55 erau ocupate de grădini și de vatra satului cu 65 case mici, neordonate și “îngrămădite” în partea sudică. În august 1922, cunoscutul geograf Constantin Brătescu trece pe aici și menționează așezarea ca fiind un sat curat lipovenesc pe care locuitorii îl numeau mai pe scurt Carachioi (Satul negru). El remarcă strada largă și dreaptă cu case umbrite de salcâmi, băile care existau aproape de fiecare curte. Apa din fântâni era sălcie, singura cu apă dulce și apreciată de localnici era pe perisipul ce despărțea lacul Tașaul de mare. Fântâna fiind de mici dimensiuni era folosită pentru ceai (în sat fiind două ceainării) iar pentru consum locuitorii aduceau apă în butoaie de la Mamaia. În 1927, în urma schimbării denumirilor de sate din Dobrogea veche, așezarea este denumită Năvodari, datorită specificului local. În 1930 își păstrează statutul administrativ de sat și aparținea de comuna Ferdinand I (azi Mihail Kogălniceanu) plasa Ovidiu, jud. Constanța și se întindea pe o suprafață de 2060 hectare din care 1300 hectare erau teren arabil. La recensământul din 1930 Năvodari-ul avea 1152 locuitori din care 150 români, 996 ruși (lipoveni n.n.) și 6 de alte naționalități. Înainte de recensământul efectuat în decembrie, în septembrie se trece pentru prima dată la denumirile celor 6 străzi existente, denumiri ce vor fi folosite cel mult până în anii ’40 și anume: strada Carol II-lea, strada Dorobanți, strada Oltului, strada Principesa Elena, strada Europei, strada Prințul Mihai. Fiind recunoscută comună în 1932, localitatea cunoaște o evoluție rapidă mai ales începând cu anii ’50 (după sistarea primelor încercări de realizare a “canalului” începute în 1949 și oprite în 1953) când începe să se profileze tot mai mult perspectiva sa industrială. Astfel, în 1954 și 1975 încep construcțiile a două mari obiective industriale care vor influența evoluția sub toate aspectele a localității. Este vorba despre Combinatul de Îngrășăminte Chimice (U.S.A.S. –
Uzina de Superfosfați și Acid Sulfuric, denumită apoi Fertilchim) și respectiv Combinatul Petrochimic Midia. În 1957 se termină colectivizarea, în comună funcționând G.A.C. (Gospodaria Agricolă Colectivă) “Senca Reazen” cu 177 familii înregistrate în 1959. În iunie 1959, ca urmare a H.C.M. 713, este stabilită porțiunea ca plajă pentru comună, iar în octombrie același an figura ca instituție “Tabăra de pionieri și școlari Năvodari”, denumită ulterior “Complexul de odihnă pentru copii”. Dacă în 1960 existau 3863 locuitori, în 1962 erau 4500, pentru ca în 1966 să ajungă la 6400, la care se adaugă flotanții în număr de circa 1000, plus cei în jur de 500 pe timpul verii. Paralel cu aceasta, dintr-o situație documentară întocmită la 21 octombrie 1966, reiese că în tabara de copii, în sezon de vară au venit peste 2000 de elevi. Dintr-o statistică din 1966 rezultă că datorită U.S.A.S.–ului și Uzinei de Reparații a crescut numărul de salariați, astfel că în Năvodari ponderea muncitorilor în industrie era de peste 70%. De altfel, termeni ca ”centru muncitoresc”, “colonie muncitorească”, “orașul nou” au fost folosiți (cel puțin pentru o parte a localității) din 1959, 1960 destul de des, atât de populația locală cât și în adrese înregistrate la primăria de atunci.
Începând cu 1 iunie 1968, comuna Năvodari dobândește statutul de oraș, ca urmare a H.C.M. nr. 1128 din 27 mai 1968. În perioada 1976 – 1990 se dezvoltă complexul industrial și portul Midia, Baza de export animale vii, Șantierul Naval Marea Neagră, C.E.T. Midia, Terminalul Petrolier și de Gaze, se realizează Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, Ecluza Năvodari, Fabrica de Zahăr și în zona peninsulară, două ferme avicole cu o capacitate de peste 100.000 capete și incubatoare proprii. Pe raza orașului funcționează multe baze turistice.
B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] Constructia bisericii cu hramul „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul’’ a început în anul 2006, lucrările continuând-se și în prezent. [ARHITECTURA. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCŢII] Biserica are formă de cruce, cu turla rotundă pe naos, suprafața utilă a bisericii fiind de 150 m, este construită din cărămidă, pe temelie din beton armat, acoperită cu tablă de aluminiu. [PICTURA] Pictura nu este realizată. [ANEXE] Nu există. [OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ŞI CĂRŢI VECHI] Nu este cazul. [ŞIRUL PREOŢILOR] Duta Marian.
C. CIMITIRUL. Parohia nu deține cimitir.
D. ACTIVITAȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT. [ACTIVITATE CULTURALA, ACTIVITATE FILANTROPICA] Nu este cazul.
E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. [ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE, CATEHETICE ș.a.] Nu este cazul.
F. DATE DE CONTACT. [HRAM] „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul”; [ADRESA] Str. P 10 cartier Peninsula. Oraș Năvodari, jud. Constanța; [OFICIU PAROHIAL] Nu are telefon și site oficial.
