A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIME, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂȚII D. P. D. V GEOGRAFIC, ISTORICO-GEOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL ECONOMIC] Comuna Albești se găsește în sud-estul României, în județul Constanța, ce face parte din regiunea istorică Dobrogea. Satul Albești se situează la secțiunea meridianuluide 28*și 26” longitudine estică cu paralela de 43*și 41” latitudine Nordică. Satele componente ale comunei Albești sunt: Albești, Cotu Văii, Arsa și Coroana. Albeștiul este situat de-a lungul șoselei Mangalia-Negru Vodă și are ca vecini: în partea de răsărit se află Municipiul Mangalia delimitat de raza teritorială a orașului care se află la o distanță de 12 km, comuna Limanu la o distanță de 9 km, precum și pădurea Hagieni care începe de la marginea satului Albești. În partea de vest se află orașul Negru Vodă la 21 km, delimitat de pădurea cu același nume, la o distanță de 5 km față de satul Cotu Văii ce aparține comunei Albești. În partea de sud se află granița de stat cu Bulgaria la o distanță de 7 km și satul Coroana, ce aparține comunei Albești. În partea de nord se învecinează cu comuna Pecineaga la o distanță de 12 km, și satul Arsa ce aparține comunei Albești, la o distanță de 6 km. Comuna Albești se află în Podișul Dobrogei de Sud, respectiv în Podișul Negru Vodă, având o altitudine maximă de 110 m, prezentânduse ca o câmpie ondulată cu văi largi ce au pante line și cu două văi strâmte și adânci cu versanți abrupți în partea de vest a satului.
Fondarea satului Albești datează din anul 1856, după războiul ruso-turc când în vatra de azi a satului a fost adusă populație tătară din Crimeea, în scopul populării Dobrogei. Consultarea mai multor izvoare și confruntarea mai multor informații duc la concluzia că satul Albești era populat în vremurile cele mai vechi cu populație română, deci în anul 1856 se popula o așezare mai veche. Guvernul otoman așeaza populația tătară în sate cu populație de origine română, acolo unde erau terenuri mănoase, în scopul obținerii unor producții agricole și animaliere mari pentru întreținerea armatei otomane. În timpul stăpânirii Dobrogei de către Impriul Otoman majoritatea localităților aveau denumiri turcești. Astfel, comuna Albești se numea Sarighiol, constituită din două sate: Akbas în partea de Est a comunei și Sarighiol în partea de Vest, având o distanță de aproximativ 1km. În traducere turcească Akbas inseamna “Cap Alb”, denumire dată după numele dealului Akbas, care prezintă eroziuni ce evidențiază piatra calcaroasă de culoare albă, asemenea unui cap de om. Sarighiol în traducere înseamn “Vale Albă”, denumire luată de la valea ce îi poartă numele, unde apele provenite din ploi torențiale aveau culoarea solului de natură argiloasă. Această denumire de Sarighiol s-a menținut până în anul 1929, când în urma legii de unificare administrative, denumirile turcești se schimbă iar satul ia numele Albești. Până în anul 1877 exista o administrație turcească, județul Constanța făcând parte din Sangeacul Tulcea. Comunele erau constituite din orice aglomerație de case, conduse de un primar (muhtar) de origine tătară. În anul 1878, la 23 noiembrie, Dobrogea este reintegrată României, iar fostul Sageac Tulcea se împarte în 3 județe: Tulcea, Constanța și Silistra Nouă. Între anii 1890-1891, Akbas și Sarighiol, două așezări, prima a tătarilor crimeeni, refugiați de persecuțiile din Rusia și cealată turcească, au fost unite prin așezarea în teritoriul dintre cele două sate a coloniștilor germani veniți din sudul Basarabiei din cauze complexe: economice, politice și religioase. Referindu-ne la numărul populației în diferite perioade istorice, putem arăta ca a fost în continuă creștere în perioada 1878-1966, urmând apoi o ușoară descreștere datorită migrației spre oraș a locuitorilor satului, angajați în Șantierul Naval și Portul din Mangalia, sau în domeniul hotelier, și o nouă creștere după 1970, când se stabilesc în Albești locuitori veniți din alte zone ale țării pentru a munci în agricultură. Menționăm că, în perioada anilor 1916-1918, locuitorii satului și comunei Albești au fost evacuați în întregime, fiind o zonă de desfășurare a acțiunilor militare din primul război mondial. După această perioadă cea mai mare parte a populației evacuate a revenit la vechile locuințe și numai o mică parte, mai ales din rândul turco-tătarilor, nu s-au mai întors, stabilindu-se în Turcia. După anul 1940 populația română în cadrul localității Albești devine majoritară, fiind în procent de 67%, iar în anul 1969 în procent de 74% din totalul populației.
B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] În istoricul bisericii nu găsim prea multe date referitoare la construcția bisericii. Bănuim că populația germană care locuia în centrul comunei a construit un lăcaș de rugăciune, care este actual biserică, ce deservea nevoile spirituale ale localnicilor. O parte din populația germană era de cult evanghelist iar cealată baptist. Preotul comunității germane locuia în două camere ce fac corp comun cu biserica. Biserica este în formă de navă, cu turla mare la intrarea în biserică. Dimensiunile acesteia sunt: lungime 22 m și lățime 10 m. Nu cunoaștem anul construcției, dar din mărturiile credincioșilor după plecarea populației germane la începutul primului război mondial biserica era construită. În timp acest lăcaș devine biserică ortodoxă. În anul 1980 la 21 sptembrie este sfințită de către PS Epifanie, episcop vicar al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos și trece în patrimoniul B.O.R. Lucrările de restaurare a bisericii cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” au loc în perioada 10 mai 1979 – 18 iunie 1980. Coordonatorul lucrărilor de restaurare a fost P. C. Preot Epaminonda Grigorie, parohul parohiei Cotu Văii, împreună cu membrii Consiliului Parohial Albești. Fondurile necesare au fost donate de credincioșii satului Albești și Arhiepiscopia Tonisului. Actualmente se întreprind lucrări de construcție a unei noi biserici, sfințirea locului fiind făcută de către IPS Teodosie, Arhiepiscoplul Tomisului, și un sobor de preoți, în octombrie 2009. [ȘIRUL PREOȚILOR] Până în 1995 parohia a fost suplinită de către preoții parohi ai parohiei Cotu Văii. În 1995 este numit preot paroh P. C preot Oprea Laurențiu, care a slujit până în septembrie 2002, când a fost numit un nou preot paroh în persoana P.C. preot Alexandru Vasile, care este și azi în funcție.
C. CIMITIRUL. Parohia deține un cimitir parohial construit pe terenurile donate de către săteni și se află în administrația Primăriei Albești.
