ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI]Este vorba de o biserică de lemn, de tip maramureșean, ce aduce pe meleaguri dobrogene o veche tradiție românească, aceea a lemnului. Biserica a fost ridicată pe un teren oferit de către Primăria Mangalia.Locul bisericii a fost sfințit pe 4 martie 2006, construcția fundației a demarat în lunile imediat următoare, iar biserica propriu-zisă de lemn a început să fie montată pe 1 mai 2007, la data de 1 iunie 2007, fiind terminată complet. Duminica, 15 iulie 2007 s-a savârșit slujba de sfințire a Bisericii Sf. Mina și Sf. Pantelimon și Ermolae din orașul Mangalia, din incinta Spitalului Municipal, oficiată de către Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.O parte din cheltuielile prevăzute în devizul general au fost suportate de către Primăria Municipiului Mangalia, celelalte cheltuieli au fost suportate prin: autofinanțări, donații de la Ministerul Cultelor, donații și sponsorizări din partea unor societăți comerciale din localitate și din țară, prin jertfa bunilor credincioși.La partea de lemn a bisericii a lucrat o echipă de nouă meșteri maramureșeni condusă de Ion Pop, din Baia Mare. Întreaga biserică a fost gândită și proiectată de arhitectul Niels Auner. Lucrările au fost desfășurate sub supravegherea preoțilro Cîrlan Vasile și Cîrlan Sorin, absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din București, originari din orașul Mangalia.Bisericile din lemn se remarca prin tehnica îmbinarilor din lemn șia realizarii învelitorilor din sindrila. Și aceasta biserica respecta rigoarea constructiei întâlnita la primele monumente de acest tip.
Biserica are planul dreptunghiular și simplu, turnul-clopotnita de 27 de metri fiind amplasat deasupra pronaosului. Această turla este prevăzută cu un foișor, iar în vârful ei este fixată o cruce din fier.Biserica are doar absida centrală, ce prelungește forma dreptunghiulară (de navă) înspre est. Se respectă astfel tradiția bizantină de a orienta altarul catre est. Pereții sunt formați din lungi bârne de stejar (la bază) și de brad, dispuse orizontal, pe un soclu de piatră de mici dimensiuni, îmbrăcat în ardezie. Lemnul folosit a fost în prealabil stratificat, fapt ce conferă bisericii o rezistență deosebită (este singura biserică de acest fel din România) Este folosită o tehnică specială de îmbinare a lemnului, fără cuie sau cu ajutorul cuielor din lemn, impuse de loculși rezistența îmbinărilor. Acoperișul bisericii are un singur corp și este realizat din șindrilă de brad.Fiecareșindrilă este tăiată în partea de jos în formă de rândunică, iar prin prinderea lor în cuie se realizează o vastă dantelărie în lemn de brad. Acoperișul este construit ascuțit în partea superioară, cu lațurile lui foarte abrupte, pentru ca ploaia și zăpada să se scurgă repede de pe el.Pereții sunt din bârne fără decorațiuni, singura exceptie fiind frânghia răsucită sculptată, care înconjoară biserica (simbolul Sfintei Treimi). Brâul împletit se află sub ferestre, fiind singura construcție din România unde acesta nu este lipit de perete.
Pridvorul aflat în partea vestică se prelungește și pe jumătățile dinspre sud și nord, unde se află și cele două intrări secundare. O ornamentație sculpturală bogată îmbracă stâlpii pridvorului și capetele grinzilor care susțin acoperișul cu motive populare realizate prin dăltuire, crestare ori traforare: forme geometrice, stele încercuite, ramuri, motivul solar.În curtea bisericii se află lumânararul ce este supraînălțat cu o clopotniță din lemn de 17 m înălțime, realizată în același stil maramureșean.Biserica este compartimentată la interior după specificul bisericilor ortodoxe în pronaos, naos și altar, intrarea făcându-se prin pridvor. La interior, pronaosul și naosul sunt separate printr-un perete de lemn, căci, în vremurile de demult, pronaosul era destinat doar femeilor, iar naosul doar bărbaților.Pe peretele din stânga este expus un epitaf lucrat în fir de mătase la o mânăstire din Nordul Moldovei. Cuvântul „epitaf” înseamnă mormânt în limba greacă. Este o pânză de in imprimată cu icoana înmormântarii Domnului. Se întrebuințează o singură dată pe an, în Vinerea Patimilor, când este scos cu procesiune și asezat în mijlocul bisericii. Apoi este purtat în jurul bisericii și așezat pe Sfânta Masă unde rămâne până la Înălțarea Domnului, când este ridicat și asezat la locul unde se păstrează tot anul. Ridicarea de pe masă, în miercurea de dinaintea Înălțării, simbolizează ridicarea la cer a Mântuitorului. Epitaful închipuie trupul mort al Domnului, amintind de înmormântare.
