A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE [TOPONIME, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂȚII D.P.D.V GEOGRAFIC, ISTORICO-GEOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL ECONOMIC] Parohia este situată în satul Vâlcele, oraș Negru-Vodă, județul Constanța. Denumirea sub care apare satul Vâlcele, pentru prima oară, în documente, este Valala, nume turcesc, ce se traduce „vâlcea”. În anul 1894 au venit aici, ca urmare a revenirii Dobrogei la Patria Mamă, România, un lot de familii de prin Oltenia, Muntenia și Moldova, care au fost împroprietăriți cu câte 25 de hectare teren arabil și islaz. În anul 1902, au mai venit și alții, primind și acestia câte 5 și 8 hectare. În 1925, la propunerea lui I N Roman, localitățile dobrogene au primit nume noi, care să corespundă realității etnice de pe teren. Astfel, Valala devine Vâlcele.
B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORICUL ZIDIRII EI] Din dragoste pentru cele sfinte, locuitorii satului au început, în 1896, construcția bisericii, sub îndrumarea maestrului pietrar Constantin Filip din Pitești, și a fost sfințită de Episcopul Dunării de Jos din Galați. În timpul războiului din 1916-1918, armatele germano-bulgare au depozitat cereale în biserică, din care cauză s-a deteriorat pictura existentă atunci. În 1923 biserica a fost repictată de pictorul Constantin Iliescu din Craiova, resfințirea fiind făcută de de Episcopul Gherontie Nicolau al Constanței. Biserica este în formă de cruce, având interiorul în suprafață de 260 de metri pătrați, Inițial avea două turle din lemn, sprijinite pe grinzi de lemn și acoperite cu tablă; una mai mare la mijloc și una mai mică în față. În anul 1930 o furtună a doborât turla mică din față, împreună cu jumătate din acoperiș. În același an s-a facut reparația acoperișului fără a se mai reface turla căzută, astfel biserica a rămas cu o singură turla mare. Turla rămasă avea la bază grinzi de lemn, care cu timpul fiid mâncată de carii, era amenințată să cadă. La începutul lunii septembrie 1937 s-a dat turla jos, dărâmându-se zidurile până la ferestre, s-a făcut o legătură de beton armat, s-a continuat zidăria încă un metru peste centură și s-a reconstruit turla din cărămidă. Această lucrare a fost executată de de antreprenorul Jean Dumitru din Constanța.
[PICTURA] Între anii 1942-1943 biserica a fost pictată, în frescă, de pictorul artist Iosif Keber din Târgu-Jiu, și a fost resfințită în ziua de 5 iunue 1944, de către Preasfințitul Episcop Chesarie. Cu ocazia resfințirii bisericii i s-a conferit preotului paroh Preda Grigore, rangul de Iconom Stavrofor. În anul 1958 în interiorul bisericii s-au pus plăci mozaicate, cumpărate de la Inteprinderea Marmora București. Deoarece în anul 1997 biserica ajunsese într-o stare de degradare avansată, prin contribuția fiilor satului, strămutați de regimul comunist cu forța în alte locuri, însă cu dragoste față de locurile unde s-au născut, și sub îndrumarea preotului Râmboi Angel, de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Negru-Vodă, lăcașul s-a renovat la exterior și s-au pictat două icoane în pridvor. Tot cu această ocazie gardul de piatră a fost refăcut pe cheltuiala domnului Stan Bugu, fiu al satului. În anul 2004 o altă furtuna puternică a smuls acoperișul bisericii, rămânând neatinsă turla mare. Acoperișul a fost refăcut, și cu aceasta ocazie s-a schimbat și clopotul, cel vechi fiind spart. Cu ajutorul sătenilor, în anul 2010 a fost refăcut gardul din partea de sud și parțial de nord, cu unul nou, având fundație de beton, stâlpi de fier și panouri de plasă groasă. Doi ani mai tarziu, în 2012, a fost schimbată și tabla de pe turla cea mare, costurile lucrării fiind suportate de domnul Bugu Tudor, fiu al satului. În incinta bisericii se află înmormântat preotul iconom stavrofor Preda Grigore, care a păstorit vreme de 52 de ani. La vremea înmormântării părintelui, autorităițle comuniste au făcut presiuni și au interzis ca acesta sa fie depus în mormântul amenajat în biserică. Dragostea oamenilor a triumfat și în ciuda tuturor presiunilor politice trupul părintelui a fost depus cu mare cinste în incinta bisericii, pe care a iubit-o enorm. [ANEXE] Clopotnița este realizată din bare de fier, prinsă în șuruburi. Casa parohială a fost ridicată în anul 1907. Este construită din piatră, acoperișul este din olană, având suprafața de 70 metrii pătrați și are trei încăperi. Costurile ei au fost suportate de enoriașii parohiei. [OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ŞI CĂRŢI VECHI] Biserica nu deţine obiecte de valoare. [ŞIRUL PREOŢILOR] Preoții care au slujit la această biserică au fost: preot Nicolae Pufulescu, de la comuna Limanu de Mangalia (1894-1903), preot Ioan Ioanovici, venit din Banat (1903-1921), poporul avea mare încredere în el, „în puterea lui sfințitoare”. Moare tânăr în 1921, când se găsea în Darabani (filie a parohiei Vâlcele), la un maslu cu preotul Sadeanu de la Viroaga; preot monah Nifon Ianculescu, „bun cântăreț” (1921-1923), monahul Atanasie Florian (1923-1925, preotul de mir Alexandru Dumitrescu, venit din județul Argeș și apoi transferat la Parohia Cumpăna (1926-1928), monah Serafim Cristescu până la 1 noiembrie 1928, iar de la (1 noiembrie 1928 -1980) păstorește prea cucernicul preot iconom stavrofor Preda Grigore. Au urmat în pastorație preotul Stefan (—-), preotul Rusu (—-), preotul Stoian Octavian (—-), preotul Hordencu Irinel (—-) și din 1 martie 2007 până în prezent preotul Zavera Adrian.
