Parohia Cogealac II

A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIMIE, PREZENTARE GENERALĂ A LOCALITĂȚII D.P.D.V. GEOGRAFIC, ISTORICO-DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC] Localitatea Cogealac este așezată într-o zonă depresionară a Podișului Casimcea. Ea ocupă 248,68 km pătrați din nordul Dobrogei, în partea de sud-est a României. Din punct de vedere administrativ comuna Cogealac face parte din județul Constanța și este alcătuită din: Cogealac, Tariverde, Fântânele, Râmnicul de Sus, Râmnicul de Jos, Gura Dobrogei. Populația de începuturi, turcească și tătărescă, s-a împrăștiat cu timpul. Coloniștii germani, superiori numeric față de românii veniți din Transilvania, prin întreaga lor activitate au contribuit la dezvoltarea comunei. În 1879, a luat ființă o școală de limba germană, iar în anul 1880 o școală românească (într-un spațiu închiriat). În anul 1900 s-au construit Primăria și Biserica nemțescă, devenită în 1946 Biserică creștin-ortodoxă, cu hramul ,,Sf. Vasile”. În anul 1902 s-a construit Școala românească. Mai târziu, în 1934, s-a înălțat în centrul satului biserica creștin-ortodoxă cu hramul ,,Sf. Maria”. Acordul româno – bulgar de la Craiova, din 7 septembrie 1940, a provocat o puternică mișcare și schimbare a populației. Locuitorii de origine germană și bulgară au părăsit satul, repatriindu-se, iar în locul lor au venit coloniști de origine aromâno – macedoneni. Creșterea animalelor constituie și astăzi o îndeletnicire de bază a locuitorilor și o sursă de venituri. Activitatea comercială a căpătat și ea alte aspecte. Au apărut numeroase societăți cu capital privat, s-a dezvoltat zona comercială, s-au construit noi clădiri destinate activităților comerciale, s-au renovat altele mai vechi, s-a mers în pas cu vremea. În această perioadă s-au înființat și s-au desființat bănci. 

S-a dezvoltat rețeaua de telefonie. S-au realizat numeroase lucrări tehnico – edilitare. În prezent 3300 de locuitori din cei circa 7142, câți există în comună, trăiesc în satul Cogealac. Sursa de venituri și mijloacele de trai sunt asigurate în cea mai mare parte din creșterea vitelor și din exploatarea terenurilor agricole. Funcționează asociații și societăți agricole cu suprafețe între 500 – 1500 ha. Activitatea comercială este în plină dezvoltare. Puterea economică a comunei este la nivel mediu. Prin efectele Legii 416/ 2001, 200 de familii din Cogealac beneficiază de venitul minim garantat. S-au asfaltat principalele artere de circulație din sat și este în derulare un program SAPARD, pentru pietruirea și modernizarea altor străzi din localitate. S-a reamenajat, prin asfaltare, terenul de sport din curtea Școlii generale, s-a modernizat și sala de sport. Grupul Școlar Cogealac a fost renovat prin refacerea totală a acoperișului, prin tencuirea zidurilor exterioare. S-au executat lucrări de reamenajare a parcului în comună: au fost amplasate bănci, au fost refăcute aleile, s-au montat surse de iluminat, s-a amenajat un loc de joacă pentru copii, ș.a. Se amenajează, pe vechiul amplasament, oborul comunal. Sunt prevăzute, spre reabilitare – Căminul Cultural, piața și clădirea Primăriei. S-a extins rețeaua de alimentare cu apă potabilă și se lucrează la definitivarea rețelei pentru partea de sud a localității. În trimestrul III – 2002, comuna Cogealac este prinsă în programul de alimentare cu gaze naturale, prin montarea unei stații de presiune a gazelor și extinderea a 3 km din rețeaua pentru gaze.

B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] Biserica cu hramul ,,Sf. Vasile cel Mare” din satul Cogealac a fost construită între anii 1180 – 1888, de către repatriații germani. Biserica este construită cu temelie din piatră și cărămidă, acoperită cu țiglă. A fost împroprietărită în 1888 cu 10 ha teren arabil. În anul 1945, prin ordinul Ministrului Cultelor și Artelor cu nr. 21265/ 1945, a fost repartizată spre folosință enoriașilor evacuați din Cadrilater. [PICTURA] Pictura s-a realizat în tehnică ,,fresco “.

[ȘIRUL PREOȚILOR: Pr. Mocanu Țone, care s-a pensionat în 1996, iar în prezent pr. paroh Dumitrache Nicolae și pr. Iovescu Ovidiu – Viorel.

C. CIMITIRUL. Parohia deține un cimitir parohial de cca. 5000 m.p. și este îngrădit cu gard de piatră. În cimitir nu sunt înmormântate personalități ale neamului românesc.
D. ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT [ACTIVITATE CULTURALĂ, ACTIVITATE FILANTROPICĂ]. Parohia deține o bibliotecă parohială. Se organizează activități culturale și filantropice în perioada Paștelui și a Crăciunului. Se fac cateheze pentru tineret în zilele de vineri, după Slujba Sf. Maslu. Se organizează activități de ajutorare a celor nevoiași.
E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI [ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE, CATEHETICE ș.a. ] În prezent parohia acordă ajutoare sociale familiilor nevoiașe din parohie, iar periodic se fac cateheze cu tineretul.
F. DATE DE CONTACT PAROHIE. [HRAM] ,,Sf. Vasile cel Mare”, [ADRESA] Str. Liceului nr. 38 – 40, localitatea Cogealac, județul Constanța; [OFICIU PAROHIAL] Nu are telefon și site oficial.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *