A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIME, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂȚII D.P.D.V GEOGRAFIC, ISTORICO-GEOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL ECONOMIC] Parohia este situată în centrul municipiului Constanța, în zona Casei de Cultură, învecinându-se cu Parohiile cu hramurile “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, “Sfântul Nicolae” – Coiciu, “Sfânta Cuvioasă Parascheva” – biserica Cimitirului Central.
B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părintelui nostru Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, parohia a fost înființată în data de 01 noiembrie 2001, hotărârea fiind luată de Permanența Consiliului Eparhial Tomis în ședința de lucru din 29 octombrie 2001, proces-verbal nr.3159/2001, preot paroh fiind Părintele Constantin Ungureanu. S-a hotărât ca în cadrul Parohiei să se construiască Catedrala Eroilor cu hramul “Înălțarea Domnului” și Paraclisul cu hramul “Sfânta Treime”. Aceasta a fost dorința Înaltpreasfințitului Lucian, predecesorul Înaltpreasfințitului Teodosie, care a și pus piatra de temelie a Catedralei încă din anul 1990, lăsând și planurile de arhitectură pentru viitoarele construcții.
Terenul situat în parcul din zona Casei de Cultură, în suprafață de 6000 mp, pentru edificarea acestor Sfinte Lăcașe a fost transmis în folosință gratuită Arhiepiscopiei Tomisului în data de 22 iunie 2001 prin Decizia nr. 276 a Primăriei Constanța. A fost gândită construirea unei Catedrale a Eroilor deoarece în imediata vecinătate în parc se află Monumentul închinat eroilor neamului. Paraclisul “Sfânta Treime” a fost construit între anii 2002 – 2004 sub parohiatul Parintelui Constantin Ungureanu și pictat între anii 2007 – 2009 de pictor Ovidiu Seredenciuc sub parohiatul Părintelui Florin Grigore Rusu. Acesta a fost sfințit în data de 03 octombrie 2010 de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului împreună cu Mitropolitul Iacob de Mitilini – Grecia. Paraclisul are o suprafață de aproximativ 200 mp, lungime 16.60 metri, lățime 9.80 metri și este sub formă de navă. Catapeteasma este din lemn de stejar sculptat. În anul 2007 s-a început construcția Catedralei Eroilor și aceasta este construită în momentul de față în proporție de 50%, până la cota de + 10m. Catedrala are forma unei cruci grecești și are suprafața la sol de 1344 mp, având și două balcoane interioare, primul la cota + 5m în suprafață de aproximativ 400 mp și al doilea la cota + 10m în suprafață de aproximativ 180 mp, acestea fiind executate.
[ȘIRULE PREOȚILOR] Parohia până acum a avut doi preoți parohi: Pr. Constantin Ungureanu, între anii 2001 – 2006 și Pr. Florin Grigore Rusu din anul 2006 până în prezent. La această Parohie slujesc în prezent următorii preoți: Pr. Florin Grigore Rusu, Pr. Constantin Ungureanu, Pr. Gheorghe Nadoleanu și Pr. Ionuț Raicu. În trecut au mai slujit Pr. Andrei Ciornea, Pr. Valentin Cazacu și Pr. Adrian Alexandru.
C. CIMITIRUL. Parohia nu deține cimitir.
D. ACTIVITAȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT. [ACTIVITATE CULTURALA, ACTIVITATE FILANTROPICA] Din anul 2006, în cadrul parohiei funcționează Asociatia Pro Vivax, coordonată de Pr. Gheorghe Nadoleanu, prin care au fost ajutați foarte mulți tineri și bătrâni aflați în nevoi și necazuri. Din anul 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, este editată o foaie săptămânală cu conținut duhovnicesc, teologic și literar sub numele “Foaie pentru suflet”.
E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. [ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE, CATEHETICE ș.a.] Actualmente se întreprind activități de ajutorare a celor nevoiași, prin oferirea de alimente și îmbrăcăminte. Periodic se fac cateheze, în special după Taina Sfântului Maslu, în zilele de miercuri și vineri.
F. DATE DE CONTACT. [HRAM] „ Sfânta Treime”; [ADRESA] Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr. 3, Constanța; [OFICIU PAROHIAL] Telefon 0241617111. Nu are site oficial.