A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIMIE, PREZENTAREA GENERALĂ D.P.D.V GEOGRAFIC, ISTORICO-DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC] Parohia este situată în Comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Localitatea Mihail Kogălniceanu, unitate administrativ–teritorială de rangul IV, este situată în partea de sud–est a României, pe platforma podişului Dobrogei Centrale, versantul estic al văii Medgidiei, zonă tipică de câmpie. Comuna se află la o distanţă de 26 km de municipiul Constanţa, şi se învecinează cu următoarele localităţi: Lumina şi Corbu la est; Castelu, Cuza Vodă, Nicolae Bălcescu la vest; Târguşor şi Cogealac la nord; Ovidiu şi Lumina la sud. Încadrarea în teritoriul României, ca distanţe, faţă de alte localităţi de mare importanţă, este următoarea: municipiul Constanţa – 26 km; municipiul Bucureşti – 226 km; municipiul Tulcea – 110 km . Atestările documentare cu privire la satul de reşedinţă al comunei datează din secolul I î.Hr., după cum urmează: în timpul ocupaţiei romane, localitatea s-a numit Vicus Clementianensis; la jumătatea secolului al XIII–lea, pe vremea ocupaţiei otomane, localitatea s-a numit Kara Murat, care se traduce prin “Murat cel Negru”, după numele unui comandant al trupelor turcești care au poposit pe aceste meleaguri înainte de 1877. După războiul de independență din anii 1877-1878, au venit aici coloniști din Transilvania care au fost împroprietăriți din terenurile statului în anii 1884-1885; în perioada anilor 1930, localitatea s-a numit Ferdinand I, pentru ca abia în anul 1948 aceasta să dobândească denumirea de Mihail Kogălniceanu. Localitatea Mihail Kogălniceanu este formată din trei sate: Mihail Kogălniceanu – reşedinţa comunei, cu un număr de 3.067 gospodării şi o populaţie de 8.437 locuitori, satul Palazu Mic, cu 150 gospodării şi 330 locuitori, şi satul Piatra, cu 240 gospodării şi 1.347 locuitori.
Comuna Mihail Kogălniceanu (44°02” latitudine N, 28°27” longitudine E), aflată la altitudinea de 150 m, la cca.15 km distanţă de Marea Neagră în linie dreaptă, îmbină caracteristicile de climat continental cu cele de climă de litoral maritim, marea exercitându-şi influenţa pe cuprinsul unei fâşii litorale de 10-20 km lăţime spre interiorul Dobrogei. Regimul climatic este temperat–continental cu influenţe marine, fiind caracterizat prin frecvenţa fenomenului de secetă. Clima este caracterizată prin veri calde şi secetoase şi ierni reci; temperaturile minime şi maxime sunt cuprinse între -15°C şi +35°C, permiţând diversificarea culturilor agricole, pretabile mecanizării şi irigării. Date fiind condiţiile climatice, mamiferele sunt mai slab reprezentate sub raportul numărului de specii, fiind întâlnite specii comune: Sus scrofa (mistreţ), Lepus europaeus (iepure), Vulpes vulpes (vulpea), Apodemus sylvaticus (arici), dar şi specii rare: Vulpes melanogaster (vulpea cărbunăreasă), Vormela peresguna (dihorul pătat). Speciile de păsări prezente în ecosistemul localităţii Mihail Kogălniceanu, aprobate pentru vânătoare, sunt: Phasianus colchicus (fazan), Pevdix pevdix (potârniche), Coturnix coturnix (prepeliţă), Fulica atra (lişiţa), Gallinula chloropus (găinuşa), Vanellus vanellus (nagâţ). Pe teritoriul comunei, Lacul Taşaul este un bazin cu importanţă avifaunistică, în care numărul şi diversitatea speciilor de păsări sunt considerabile: Tadorna tadorna (califarul alb), Ardea purpurea (stârc roşu), Egreta gazeta (egreta), Branta ruficollis (gâsca cu gât roşu). Comuna nu are o reţea hidrografică semnificativă. Reţeaua hidrografică este formată din: râul Casimcea, care traversează satul Palazu Mic, pârâul Agi Cabul, care traversează localitatea Mihail Kogălniceanu, precum şi o parte din lacul Taşaul . În trecut, ocupația de căpetenie a locuitorilor era agricultura și creșterea vitelor. În anii 1939-1940, făcându-se repatrierea familiilor nemțești, locul acestora a fost luat de coloniști macedoneni și de românii veniți din Cadrilater, mai precis din județele Caliacra și Durostor. În prezent spectrul polulației din comuna Mihail Kogălniceanu se prezintă astfel: români 92,5%, tătari 3,3 %, turci 1,0%, rromi 2,7 %.
B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] Cea dintâi biserică ortodoxă a fost construită aici de mocanii veniți din părțile Brașovului – Sălistra, în anul 1882. Sfântul locaș se ridică în centrul satului, având ziduri groase de 1 metru, făcute din piatră și mortar cu nisip și var. În timpul Primului Război Mondial (1916-1918), biserica a fost deposedată de unele obiecte de cult și de clopote. A fost demolată în anul 1937, la doi ani după târnosirea actualei biserici” , amintirea ei fiind păstrată printr-un monument ridicat în anul 1993 pe locul vechii biserici. Localitatea mărindu-se și vechea biserică devenind neîncăpătoare, s-a simțit nevoia construirii unui locaș de cult mai spațios și astfel, în 1912 se pune piatra de temelie pentru biserica cea nouă, la o distanță de 10 metri de vechea clădire, pe direcția Est-Vest. În textul [PISANIEI] citim că “noua biserică a fost terminată în anul 1935, prin strădania credincioșilor și a preotului Vâlcu Dimitrie, fiind al nouălea an de păstorire al Episcopului Gherontie Nicolau. A fost sfințită în același an, de către P.S. Episcop Pocitan Veniamin primind ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biriunță” . Demn de remarcat este ajutorul dezinteresat dat de fiii satului V. P. Sassu, fost ministru și Vasile Beliu, fost prefect.
[ARHITECTURA. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCȚII] Biserica are temelia construită din piatră, zidurile fiind din cărămidă și acoperită cu tablă. Este construită în stil bizantin, în formă de cruce treflată, având trei turle: două mai mici pe pronaos și una mai masivă pe naos. Cu executarea lucrărilor a fost angajat antreprenorul Costin Geogian din Constanța . Până în anul 1979 biserica nu era pictată, ci vopsită la interior în ulei cu vopsea de culoare gri-bleo, lucrare ce s-a executat de maistrul vopsitor Gheorghe Grecu din Constanța între anii 1933-1935. Sfântul Altar este poligonal la exterior iar în interior semicircular. Pridvorul de la intrare este susținut pe două coloane din piatră și cărămidă. Capetele coloanelor sunt legate prin arcade largi. Catapeteasma bisericii și întregul mobilier au fost executate de sculptorul M. Babic din București. Icoanele tâmplei au fost pictate între anii 1933-1935 de pictorul Constantin I. Vasilescu din București. La interior, biserica are cafas pe cele trei laturi ale pronaosului, marginile fiind străjuite cu grilaj și balustrade din stejar masiv . În anul 1947 biserica a fost electrificată, primind lumină de la un generator electric al Ocolului Silvic local.
[PICTURA] Între anii 1979-1981, bisericii i s-au adus ample lucrări de restaurare, reparații și pictură, prin strădania credincioșilor și a preoților Enache Drăguș – paroh și Constandache Mihai – coslujitor. Pictura a fost executată pe frescă, în stil bizantin, de către pictorul Vasile Caraman din București, având ca ucenici pe T. Bădescu și I. Borloveanu. Biserica a fost resfințită în anul 1981 de către episcopul vicar Epifanie Tomitanul, în zilele arhipăstoriei I.P.S. Antim Nica, Arhiepiscopul Tomisului și al Dunării de Jos.
[ANEXE] Casa parohială a fost construită în anul 1938, folosindu-se ca material cărămida de la vechea biserică, prin osteneala enoriașilor și cu cheltuiala parohiei. Se remarcă stăruința preotului Dimitrie Vâlcu, ajutorul dat de primarul Nițu Moroianu și de prefectul județului V. Bellu. Este de formă dreptunghiulară, având cinci încăperi. [OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ȘI CĂRȚI VECHI] Biserica nu deține obiecte de valoare.
[ȘIRUL PREOȚILOR] Gheorghe Boieru, (????-????, primul preot al parohiei), Ion Jintiță, (????-????, din Medgidia), Eustațiu Doicescu, (1883-????), Gheorghe Aiteanu, (????-????), Constantin Sădeanu, (????-????), Alexandru Moroianu, (????-????), Constantin Jipescu, (1916-1918, din Cara-Nasuf), Dumitru Vâlcu, (1927-????), Tase Vasile, (????-????), Gheorghe Popa, (????-1977), Mihai Constandache, (1977-1984), Enache Drăguș, (1978-1995), Constantin Grigorescu, (1988-prezent), Stelică Șatrapeli, (1995-2014), Parachiv-Viorel Gunea, (2011-prezent), Florea Radu, (2014-prezent).
C. CIMITIRUL. Parohia nu deține cimitir.
D. ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT. [ACTIVITATE CULTURALĂ, ACTIVITATE FILANTROPICĂ] Nu este cazul.
E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. [ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE, CATEHETICE ș.a.] Ocazional, parohia organizează pelerinaje la mănăstirile din țară.
F. DATE DE CONTACT PAROHIE. [HRAM] „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”; [ADRESA] Str. Tudor Vladimirescu, nr. 52, comuna Mihail Kogălniceanu, judetul Constanța; [OFICIU PAROHIAL] Nu are telefon și site oficial.
BIBLIOGRAFIE:
Înv. Paraschiva Gh. Pușcașu, Înv. Gh. M. Pușcașu, Studiu monografic asupra Cominei Ferdinand I (Caramurat), Jud. Constanța, Tipografia “Lucrătorii asociați”, Constanța, 1942; Pisania Bisericii Sf. M. Mc. Gheorghe din localitatea Mihail Kogălniceanu, aflată deasupra ușii principale; Registrul Inventar cu bunurile mobile și imobile ale Sfintei Biserici la data de 30 septembrie 1967. (Document ce se găsește în arhiva parohiei); http://www.mk-primaria.ro/despre-mihail-kogalniceanu/.
