Astăzi, 4 august, s-au încheiat cursurile Școlii de vară „Copilărie binecuvântată”, desfășurate la parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena III”, din Constanța, cu binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Aflată la a treia ediție, activitatea a debutat în data de 24 iulie, printr-o slujbă de Te Deum, și a fost derulată în colaborare cu Școala gimnazială nr. 16, „Marin Ionescu Dobrogianu” din Constanța.
Cei aproximativ 70 de copii, cu vârsta cuprinsă între 4 și 13 ani, au avut parte de diverse experiențe, unele chiar inedite. De exemplu, ieri, au admirat exponate de la Brigada militară și au interacționat cu militarii.
Pe parcursul celor două săptămâni, au avut parte de diverse activități: de la jocuri în aer liber, la ,,Floarea sănătății”, organizată cu ajutorul Crucii Roșii, discuții cu tematică religioasă, șah, dans, muzică, karate, vânătoare de comori, folosind o hartă magică, teatru de păpuși, dar s-au întâlnit și cu reprezentanți ai Poliției, cu psihologi de la Colegiul Psihologilor Constanța, și cu medici, de la care au avut de învățat lucruri vitale pentru viață.
Scopul activității a fost de a oferi „o alternativă pentru cei care petrec o copilărie virtuală, lipsită de multe ori de sens la crearea unei vacanțe utile și plăcute, de petrecere a timpului liber cu folos, care să vină în întâmpinarea părinților care lucrează în timpul verii.
Este un proiect de voluntariat ce adună laolaltă preoți, cadre didactice, studenți, părinți, pentru a-i ajuta pe copii să experimenteze prietenia sinceră și pentru a le stârni curiozitatea să organizeze ateliere de lucru, care să-i ajute să aibă o viață sănătoasă, bazată pe valori morale solide (familia, prietenia, credința, iubirea de țară, tradițiile populare)”, ne-a declarat părintele paroh Ciprian Vasile Rus.
Din echipa de implementare a proiectului au făcut parte: pr. Ciprian Vasile Rus, prof. înv. primar, Petronela Martin și prof. Mădălina Munteanu.