Cu binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pe data de 7 august a debutat a doua ediție a proiectului educațional „Școala din tinda bisericii” al parohiei „Sfântul Dumitru” din Constanța. Acesta, după cum ne mărturisește pr. Ilie Petre, parohul bisericii, reprezintă „o alternativă la petrecerea timpului în fața calculatorului sau a tabletei. Astfel, cu ajutorul colaboratorilor noștri, am gândit, pentru fiecare zi, activități variate ce vizează: dezvoltarea personală, educația pentru sănătate, activități de matematică distractivă, de lectură și dezvoltarea limbajului, activități practico-gospodărești, competiții sportive și multe altele”.
Activitățile se desfășoară în intervalul orar 10.30-12.30 și sunt proiectate astfel încât să fie instructive și atractive pentru cei peste 50 de copii participanți au vârste cuprinse între 2 și 12 ani.
Colaboratorii și voluntarii parohiei sunt cadre didactice, medici specialiști, profesori de educație fizică, precum și părinți și bunici.
„Școala din tinda bisericii” își va închide porțile în data de 15 August, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Maicii Domnului.