Mănăstirea Capidava

Deasupra marelui fluviu, pe malul dobrogean al Dunarii, in vestul judetului Constanta, parca suspendata deasupra batranului Danubiu pe care lumea antica il diviniza ca pe o sacra personalitate, este situata Manastirea Capidava. Aflata abia la inceput de drum, numita astfel dupa cetatea feudala timpurie din apropiere, ale carei ruine din vremea noastra, sunt ramasitele zidurilor, turnurilor si constructiilor interioare, care dateaza din ultima etapa de existenta a cetatii, secolele III d. Hr. – inceputul sec. IV d. Hr. din timpul imparatilor Diocletian si Constantin cel Mare, inainte de disparitia ei ca urmare a distrugerii barbare din anul 1036 si apoi 1064.

Aceste ruine, atat de marete si impresionante chiar si astazi, strajuiesc de peste 1500 de ani acest loc de istorie si spiritualitate crestina, incat vazand cetatea rasaritului, deodata pe latura vestica a soselei, iti vine sa-ti spui macar atat, trecatorule opreste-ti pasii cand ai ajuns aici, in fata Dunarii, la Capadiva, si oricat de grabit ai fi, ramai pe loc cateva clipe, mediteaza si contempla tacerea imparatiei stravechii ape, pe care geto-dacii o numeau in limba lor, Donaris. Si, poate ca ar trebui sa luam cu totii o hotarare sfanta, noi, urmasii dacilor cred ca trebuie sa reinviem cultul Dunarii.

Capidava este ca si Donaris un nume curat getic. Localitatea urbana care l-a purtat a cunoscut pe rand mai multe faze istorice. Cel putin pentru secolele VI si VII istoria cetatii Capidava se impleteste cu istoria bisericeasca locala.

La Capidava inca din anii 518 – 520 exista o episcopie care impreuna cu celelalte 13 episcopii din tot cuprinsul Dobrogei de astazi, se aflau in componenta Mitropoliei Tomisului si a Scitiei Mici, care la randul ei depindea de Patriarhia Constantinopolului. Este adevarat ca, dupa distrugerea orasului Tomis si a celorlalte asezari din Dobrogea, de catre marea invazie a avarilor si slavilor din anul 602, nu mai avem stiri despre organizarea bisericeasca de pe teritoriul fostei provincii romane, Scitia Mica, Dobrogea de astazi. Probabil insa ca unele scaune episcopale au supravietuit dupa anul 602 in alte localitati, in deosebi in nordul Dobrogei.

Si totusi viata omeneasca a continuat la Capidava chiar dupa catastrofa din anul 602, si odata cu ea si viata bisericeasca. Avem in acet sens ca argument exceptionala descoperire in ruinele actualelor cetati din anul 1970 in perimetrul asezarii feudale timpurii de la Capidava, unde a fost scos la lumina un urcior, atribuit secolelor IX – X, pe umarul caruia a fost incizata inainte de ardere o mare cruce, alfabetul grecesc si numele “Petre” scris deci, in forma in care noi o pronuntam astazi. Aceasta inscriptie este de o mare importanta istorica si lingvistica fiind considerata cea mai veche dovada scrisa in limba romana.

Daca am incropi aici o foarte scurta istorie in date a Capidavei, am putea rezuma acest curs, aratand ca asezarii stravechi de aici i s-a suprapus o asezare getica, iar acesteia iau urmat dupa anul 46 al erei crestine, cucerirea romana si evident asezarea romana din Dobrogea, romano-bizantina, si bizantina, etape pe traseul carora dupa dezastrul din 602 datorat avarilor si slavilor se pot inscrie urmatoarelor momente insemnate: anul 681 cand se aseaza aici si in nordul peninsulei balcanice hoardele barbare ale bulgarilor care stapanesc Dobrogea, pana in anul 971, cand intre Dunare si Mare se reinstaureaza binefacatoarea administratie bizantina. In anul 980 se semnaleaza o revenire a bulgarilor in Dobrogea a caror stapanire dureaza putin, numai pana in anul 986, cand are loc marea campanie militara a bizantinilor improtriva bulgarilor a caror stapanire in Dobrogea inceteaza pentru multa vreme.

In anul 1036 are loc distrugatoarea razie a pecenegilor care distrug mai multe cetati de pe malul dobrogean al Dunarii, intre care si Capidava a carei istorie se incheie aici.

Invazia uzilor din 1064 nu a facut altceva decat sa gaseasca ruinele déjà existente de astazi de pe urma pecenegilor aici la Capidava.

In urma cu 4 ani Inaltprea Sfintitul Arhiepiscop al Tomisului – Teodosie, cunoscand ca la Capidava a fost o episcopie care dateaza de la cel putin inceputul sec al VI-lea si de asemenea cunoscand ca, oricare centru episcopal avea si statut de manastire, avand in cadrul lui si un numar de monahi cu misiuni si rosturi incredintate de mai marele lor, episcopul, a hotarat infiintarea aici, la Capidava, a unei manastiri de maici cu viata de obste.

Ea a fost intemeiata in anul 2007. Manastirea Capidava aflata pe teritoriul comunei Topalu in apropierea satului si cetatii Capidava, langa soseaua Cernavoda – Harsova, este asa cum déjà am spus, abia in faza de crestere.

La ridicarea acestui sfant locas o contributia esentiala a adus-o prin binecuvantarea I.P.S. Teodosie ctitorii Protos. Iustin Petre de la Manastirea Sf. Ioan Casian, care era atunci exarhul manastirilor din Dobrogea, Preotul Mihail Popa cu familia, si credinciosii locului prin diverse donatii, in frunte cu Maica Stareta Monahia Mihaela Pantea cu obstea.

“Mult-patimitorilor pentru Hristos, Sfintilor Mucenici Epictet si Astion, primiti acum aceasta rugaciune de la noi, cei ce plecam genunchii Inaintea sfintei voastre icoane si, precum ati luminat ochii orbilor si ati daruit vindecare slabanogilor, tot asa tamaduiti-ne si pe noi de toata neputinta trupeasca si sufleteasca. Paziti-ne de tot raul cel aducator de moarte trupeasca si sufleteasca si, din tot necazul, grabnic ne izbaviti, pe noi cei ce cinstim pomenirea voastra si marturisim minunile pe care, cu puterea Sfintei Treimi, le savarsiti, celor ce cu credinta, canta Lui Dumnezeu: Aliluia!”

Ocrotitorii ceresti ai manastirii Capidava sunt Sfintii mucenici Epictet si Astion ale caror sfinte moaste, datand din ultimele decenii ale secolului al III-lea au fost descoperite in ruinele cetatii Halmiris in judetul Tulcea, in apropierea bratului dunarean Sfantul Gheroghe, unde cei doi mucenici au murit pentru Hristos si Evanghelia Sa. Sfintii mucenici Epictet si Astion se sarbatoresc pe data de 8 iulie, aceasta data fiind si hramul manastirii de la Capidava.

Date sumare referitoare la sfintii martiri Epictet si Astion arata ca sunt originari din Asia Mica, dintr-un orasel din Frigia, provincie din vestul peninsulei, aproape de tarmul Marii Egee. Din cauza persecutiilor dictate de imparatul Diocletian (284 – 305 d. Hr.), in jurul anului 290 d. Hr. Sfintii Epictet si Astion si-au parasit patria; s-au imbarcat pe o corabie si s-au indreptat asemenea altor calugari misionari capadocieni spre Scythia Minor. Au ajuns la o manastire din cetatea Halmiris de la gurile Dunarii. Aici, cei doi monahi, au continuat sa raspandeasca invataturile Sfintei Evanghelii si sa converteasca la crestinism pe multi din locuitorii cetatii.

Patimirile Sfintilor Epictet si Astion au avut loc intre 298 – 303. Latronianus, guvernatorul cetatii Halmiris, a fost informat de minunile Sfintilor, generatoare de convertiri in masa (“ca la o mie de oameni s-au botezat intr-o singura zi”), fapt ce contravenea slujirii idolilor. Spre exemplu, Astion s-a rugat pentru un om aproape mort, cazut de la mare inaltime, care si-a revenit. Acest om putea fi chiar unul dintre muncitorii la lucrarile de la castru roman existand pe atunci.

Vazand taria credintei lor, guvernatorul Latronianus a poruncit lui Vigilantius, unul dintre judecatori, ca cei doi monahi sa fie decapitati. Cu toate ca nu fusese inca dat decret de persecutie generala a crestinilor (primul s-a dat la 24 febr. 303), ci numai a celor din armata, Latronianus a poruncit chinuirea si apoi decapitarea Sfintilor Epictet si Astion, inainte de 303. In schimb, Vigilantius care s-a convertit la crestinism, nu a avut de suferit si e posibil ca tocmai el sa fi alcatuit Actul martiric al Sfintilor, care apoi se citea comunitatii crestine locale, in legatura cu slujirea de cult, spre pomenirea Sfintilor si imbarbatarea crestinilor. Vigilantius era un localnic din Halmyris, magistrat roman, judecator, fiind unul dintre anchetatorii Sfintilor. Auzind el marturia repetata „Suntem crestini, o, tirane! Faca-se cu noi voia Dumnezeului nostru!” a celor doi Sfinti inaintea lui Latronianus, le-a rostit si el, impresionat, vreme de trei zile. Astfel ca in ziua a patra, Vigilantius a strigat in auzul tuturor: „Eu sunt crestin, o, tirane Latronianus! Faca-se cu mine voia lui Dumnezeu!” Dupa care, mergand la Sfintii Epictet si Astion din inchisoare, s-a botezat cu toata casa lui.

Sfintii Epictet si Astion sunt primii martiri crestini de pe pamantul tarii noastre iar pana in anul 313 cand s-au oprit persecutiile crestinilor, s-au mai adaugat si alti martiri in cetatile dobrogene, cum ar fi: Niculitel, Axiopolis, Durostorum. A fost si vremea cand oamenii afland de la Sfintii Apostoli cuvantul evangheliei, s-au lasat cuceriti de sfintele invataturi si au acceptat credinta mantuitoare in Hristos.

Activitatea de valorificare a zestrei de spiritualitate si revigorare a traditiilor de viata crestina, care a cuprins in ultimele decenii intreaga Dobroge, s-a simtit si pe malul Dunarii in stravechea asezare de la Capidava.

Fiind abia la inceput, manastirea Capidava are nevoie de ajutoare pentru a-si termina asezamintele, pentru celelalte anexe firesti oricarei manastiri, pentru a-si ridica biserica ei, in prezent fiind terminate doar chiliile maicilor si a parintelui slujitor, si un paraclis in care se savarseste Sfanta Liturghie. Obstea manastirii in formare sub indrumarea maicii starete Mihaela Pantea cuprinde 4 maici si parintele duhovnic- slujitor, Ieromonah Eftimie Popescu.

Peste ani cand manastirea va fi finalizata, cand locul se va umple de cladiri si biserica impodobita cu icoane si flori, toate acestea vor fi istorie.

Iar “Dobrogea – vechea noastra Dobroge” al carui pamant este o comoara nesecata de amintiri istorice, isi va mai fi ctitorit un locas intr-o noua pagina de istorie ca o legatura peste timp de simtire crestina si iubire in Hristos.

%d bloggers like this: