ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIMIE, PREZENTARE GENERALĂ A LOCALITĂȚII D.P.D.V. GEOGRAFIC, ISTORICO-DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC] Comuna Vulturu este atestată documentar din anul 1854. După o hartă din anul 1861, Dobroge
a – Bugeac, localitatea se numea şi se scria Kartal, după anul 1879 se scria Cartal. În anul 1933 s-a renunţat la denumirea din limba turcă, devenind Vulturu. O legendă spune că în anul 1471 armatele turceşti trecând pe meleagurile acestea, undeva la intrarea în localitate îi aştepta un vultur bătrân, chiar şi după trecerea convoiului, acesta, nu şi-a luat zborul stând pe o stâncă. Conducătorul convoiului (beiur) a decis să-şi ridice tabăra pe acele meleaguri. După un timp de stat în zonă având toate condiţiile: sursă de apă, terenuri de păstorit şi mici păduri, a decis ca o parte din caravana sa, să rămână pe acele meleaguri, ceilalţi continuându-şi drumul spre nord. Din spusele bătrânilor localitatea era aşezată mai la sud de localitatea act
uală, din Valea Banciului până la intrarea în comună pe firul apei. Undeva la intrarea în comună, lângă pârâu, se zice că ar fi fost un cimitir turcesc (descoperindu-se 2, 3 cranii în perioada 1966 – 1976). Pe valea Banciului au fost fântâni săpate de turci.
Se zice că la plecarea acestora după Războiul de Independenţă din 1877, în aceste fântâni au fost ascunse podoabe, fiind astupate cu pământ şi piatră. Tot pe firul apei, mai jos de Valea Banciului, a fost şi o cişmea unde s-au găsit pietre inscripiţionate. Din bătrâni se spune că movilele, care sunt amplasate din loc în loc în localitate, au fost ridicate de turci prin pedepsele aplicate celor care erau condamnaţi pentru neplătirea dărilor, furturi, crime, fiind folosite ulterior drept puncte de observare în războaiele ruso-turce. Prima atestare documentară a comunei Vulturu, reiese din tacrirul extras din „DOCUMENTE PRIVIND ISTORIA DOBROGEI” (1830 – 1877), volum întocmit de Tudor Mateescu, Bucureşti 1975, pagina 196, ce cuprinde răspunsuri date de către ciobanul mocan/creştin Manea Ion din Satul Siliştea, ţinutul Sibiului, la data de 14 ianuarie 1854, ajuns pe aceste meleaguri ca urmare a transhumanţei.Tot din documentul mai sus menţionat reiese că alături de populaţia turcă mai locuiau românii şi alte etnii. După războiul din 1877 o mare parte de români, mai ales din partea ardealului, au venit pe aceste meleaguri, ridicându-şi gospodării în partea de est a pârâului 1. Ca o a dăugare sau completare la istoricul comunității vine și mărturia lui Gică Coman, fiul fostului primar din comuna Horia, Dumitru Coman:
“Adăugiri la monografia satului Vulturu în perioada anilor 1911-1916 până la începutul primului război mondial când toate satele dobrogene au refugiat peste Dunăre în județele Brăila și Ramnicu-Sărat”. În perioada 1911-1916, satul Cartal era cătun și aparținea comunei Siriu satul Muslubei, actual Horia, până la războiul din 1916. Satul Cartalu era locuit de cojani și mocani veniți din partea Ardealului Sibiu-Brasov-Salistea. De la biserică spre Dulgheru locuiau cojanii și în partea spre Runcu, mocanii. La sărbătorile de Crăciun, colindătorii aveau două cete și nu aveau voie să colinde în partea adversă, existau și ciocniri între cetele de colindători, în special pentru fete. “Portul, îmbrăcămintea, mocanii, aveau cioareci pantaloni din postav alb dați la piuă și făcuți la război acasă de soții; cămașă albă, chimir și pălărie cu baru mic”.
B.ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] Prima biserica a fost construită cu 200 m mai spre nord de cea actuală. Nu se cunoaște anul construcției. În anul 1888 s-a construit actuala biserică de către meșterul Manole din Hârșova; pictorul a venit de la Galați, nu i se cunoaște numele. [ARHITECTURA, PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCȚII] Este construită cu fundație de piatră, zidul din cărămidă și are două turle; este în formă de cruce. Este acoperită cu două părți de tablă zincată și o parte de tablă neagră; tencuită cu mortar din var, ciment și nisip. Pe jos are dușumea din scândură de brad. În anul 1937 a fost reparată de Pretura din Harșova, de asemnea în anul 1955 a fost reparată de către preotul Mitu Nicolae și epitropul Grigore Popa, cu banii lor, amândoi cunoscând meșteșugul zidăriei, fiind avariată de cutremurul din anul 1940. În anul 1966 s-a turnat de jur împrejur brâul din beton pentru consolidare. Mesteri au fost: pr.Mitu, Popa Grigore, Parvu Ioan și alți cinci oameni, date de C.A.P Vulturu, cu muncă voluntară; materialele s-au procurat de către biserică. [OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ȘI CĂRȚI VECHI] În biserică nu se găsesc obiecte de valoare istorică, istorică și artistică[2]. [ȘIRUL PREOȚILOR] Preoții care au succedat sunt următorii: Pr.Anton, Pr.Enache, Pr.Tudor, Pr.Mihai, Pr. Mitu Nicolae, Pr. Gherlan, pr.Teodor Mihail
C.CIMITIRUL. Cimitirul- este situat la marginea comunei, și conform inventarului din anul 1967, 1 noiembrie, era deținut de către parohie, cu o suprafață de 1ha4.
D.ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT [ACTIVITATE CULTURALĂ, ACTIVITATE FILANTROPICĂ] Nu este cazul.
E.PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI [ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE, CATEHETICE ș.a. ] Ocazional se organizează de către parohie diferite pelerinaje în județ dar și în alte așezăminte religioase aflate pe raza altor localități.
DATE DE CONTACT PAROHIE. [HRAM] „Sfinti Voievozi“; [ADRESA] Strada pr. Anton Popescu, comuna Vulturu, judetul Constanta; [OFICIU PAROHIAL] Telefon 024159887, adresa mail – parohiavulturu@yahoo.com. Nu are site oficial.
Bibliografie: www.comunavulturu.ro. Gică Coman: Scurta monografie, Horia octombrie 2010, Arhivele Naționale ale României, pr.Răileanu Aurel – scurt isotric al bisericii; inventarul parohiei Vulturu 1967;
[2] Pr Raileanu Aurel – scurt istoric al bisericii; arhivele Arhiepiscopiei Tomisului
