A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE
Parohia este situată în comuna Mihai Viteazul din județul Constanța, la 6 km depărtare de Lacul Sinoe și 3,5 km de satul Sinoe în partea de vest, pe marginea căruia trece șoseaua națională Tulcea-Constanța.
În trecut i se spunea ,,Sariyurt”, care în limba turcă înseamnă ”săliște galbenă”, denumire justificată prin faptul că în zonă crește foarte mult siminoc, a cărui floare este de culoare galbenă, iar din anul 1918, la venirea românilor, primește numele de Mihai Viteazu.
Vechimea acestei localități nu se cunoaște cu certitudine; nu se stie exact din ce an datează. În anul 1911, un locuitor al comunei, cu ocazia unor săpături făcute în jurul viei sale, descoperă mai multe cioburi și un borcan de pământ ars, purtând inscripția “Aghios Polis”=Sfânta cetate. Aceste obiecte au fost păstrate în biserica din localitate pâna în anul 1916, când preotul Marin Popescu a plecat în refugiu. La întoarcerea din refugiu aceste obiecte dispăruseră.
Studiind documentele și lucrările geografice de până în secolul XX, reiese că “așezarea“ Mihai Viteazu, a suferit de-a lungul anilor un proces de “migrare“ din vatra veche spre cea care o analizăm noi astăzi. Fosta așezare Sariurt, așa cum era numită în vechile documente, ca toate localitățile din Dobrogea, și-a mutat “vatra satului“ în funcție de necesitudini. Informații din secolul al XIX-lea poziționează satul Sariurt la o distanță de 65 km de portul de la Dunăre – Tulcea și 29 km de cea mai înfloritoare și fostă capitală a Dobrogei – Babadag, pe malurile apusene ale lacurilor Zmeica și Sinoe. Astăzi “Cartea Verde a județului Constanța” situează localitatea Mihai Viteazu în partea de nord-est a județului, la o distanță de 60 km de portul la Marea Neagră – Constanța, până la limita cu localitatea Baia din județul Tulcea, și deține
împreună cu localitatea Sinoe o suprafață teritorial administrativă de 20607 ha, din care 10194 ha reprezintă ape, respectiv – lacul Sinoe. Din punct de vedere geografic face parte din cadrul Complexului Razelm – Sinoe , important obiectiv turistic, situat la marginea sudică a Podișului Casimcea, podiș cu o altitudine cuprinsă între 200-250 m. Hotarele comunei sunt mărginite acum de localitățile: Tariverde, Fântânele, Panduru, Baia, Sinoe, Istria, Nuntași.
B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE
În anul 1884, obștea satului începe construirea bisericii actuale, din piatră și cărămidă, pe locul donat de credincioșii Sarandi Velicu și Penciu Terzeschi, care este terminată și sfințită în anul 1893, purtând hramul ”Sf. M. Mc. Dimitrie”. Tot la această dată este declarată parohie.
Biserica are formă de corabie în stil slav-rusesc; arhitectul nu este cunoscut. Pictura murală din interior, care era tot în stilul slav, deteriorându-se, în anul 1956-1957 a fost văruită, iar în vara anului 1967 au fost făcute diferite reparații în interior și în exterior.
În perioada 2008-2009, cu ajutorul financiar al Consiliului Local al Primăriei Mihai Viteazu, al Secretariatului de Stat pentru Culte, al familiei Grameni Gheorghe (primarul com. Mihai Viteazu), al familiei Turbatu Marian din comuna Ștefănești-Argeș și al credincioșilor din parohie, biserica a fost restaurată, pictată și modernizată (aer condiționat, încălzire în pardoseală, gresie, termopane), iar la data de 25 octombrie 2009, a fost săvârșită slujba de sfințire a Sfântului Locaș de către Înalt Prea Sfințitul Dr. Teodosie Petrescu (HRISOV).
Biserica posedă o Evanghelie, legată în lemn și metal, în limba rusă, tipărită în timpul țarului Nicolae Pavlovici și Mitropolitului Filaret al Kievului și Galiției. De asemenea, un Apostol legat în pânza pe carton, în limba română, cu caractere chirilice, tipărit la Mânăstirea Neamț, pe timpul domnitorului Moldovei, Grigore Al. Ghica.
Primul preot care a deservit această parohie, a fost preotul Maxim, de origine rusă, căruia i-a urmat preotul Kirilă, de origine bulgară.
După acesta urmează preotul Papasima, de origine macedoneană, succedat de primul preot roman, preotul Radu Stănculescu, care păstorește până în anul 1911. Din anul 1911 vine preotul Marin Popescu, care păstorește până în anul 1926, cu întrerupere între anii 1916-1917, când, din cauza războiului , este nevoit să se refugieze.
Din anul 1927 și până în anul 1957, parohia este păstorită de preotul Theodor Iliescu, care este şi înmormântat în curtea bisericii. Între 1958-1960 urmează preotul Marin Necșulescu, iar din anul 1960 vine preotul Alexandru Brănișteru până în anul 1980, când preot titular se regăsește pr. Iordan Mititelu.
Din anul 1986 și până în prezent, preot paroh al Bisericii “Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir ” este subsemnatul, pr. Nicolae Munteanu.
