A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE
În zona centrului vechi a orașului Năvodari se află Parohia Năvodari IV, înființată la
data de 1 decembrie 2008, prin decizia 634 din 4 decembrie 2008, Protoieria Constanța I.
Locașul Sfintei biserici ,, Sf. Cuvios Antonie cel Mare” se află pe strada Școlii , în
apropierea Școlii nr. 1, al Liceului Lazăr Edeleanu și este înconjurată cu căldură de casele
enoriașilor.
Fiind o așezare veche, dar un oraș tânăr dezvoltat, urmare a industrializării, locuitorii
provin din mai toate zonele țării. Confesional, majoritatea o constituie creștinii ortodocși, dar
se întâlnesc și multe familii de catolici, lipoveni și musulmani.
Situat în apropierea Mării Negre, a arterei navigabile Poarta Albă – Midia Năvodari și
între lacurile Tașaul și Siutghiol, Năvodari-ul a fost și este influențat în mare parte de
mediul acvatic. Cele mai vechi urme de existența umană datează de circa 120.000 ani, mai
exact din paleoliticul mijlociu,fiind cele mai vechi din Dobrogea. Cercetările sistematice din
perioada 1999 – 2003 de pe insula ,, La Ostrov ” din lacul Tașaul, au scos la iveală o
așezare neolotică, cea mai important de acest fel de pe litoralul Mării Negre.
Pe raza orașului Năvodari au mai fost semnalate, dar insuficient cercetate până în
prezent urme de existență umană, datând din perioadele: greacă, romană, romano – bizantină.
Urmează o perioadă când zona noastră a fost influențată de cetatea sau portul
Zanaoarda, un toponim mai puțin obișnuit, care apare în hărți din evul mediu la nord de
Constanța, fiind localizată, după unii autori, la Capul Midia.
Instaurarea stăpânirii otomane în Dobrogea s-a produs în timp și pe etape, începând
prin 1419 – 1420 și terminând în 1484, prin cucerirea cetăților Chilia și Cetatea Albă.
Aceasta a avut ca urmare luarea mai multor măsuri, printre care masive colonizări cu
turci și tătari, precum și schimbarea denumirilor orașelor și satelor chiar și în situații în
care populația creștină era majoritară. Este perioada când așezarea noastră capătă denumirea
de Karacoyun (turcă kara = negru, neagră în cazul nostrum și coyun = oaie). După unele
surse denumirea își are originile în îndeletnicirea locuitorilor de a crește oi.
După revenirea Dobrogei la statul roman, în 1878, așezarea își păstrează denumirea,
dar în grafie românească – Caracoium. Ea figurează ca făcând parte din plasa Kustenge
(Constanța), fiind un cătun al comunei Cicracci (azi Sibioara). La 1882 existau 46 locuitori,
așezarea având 55 hectare ce alcătuiau vatra satului împreună cu islazul, 46 hectare pământ
de plantație și 10 hectare pământ de cultură.
La 1890 suprafața sa era de 119 hectare, unde conviețuiau 114 familii cu 506 suflete,
formate din romani, bulgari, turci și austrieci, având ca ocupație de bază – pescuitul.
În august 1922, cunoscutul geograf Constantin Brătescu trece pe aici și menționează
așezarea ca fiind un sat curat lipovenesc, pe care locuitorii îi numeau mai pe scurt
Caraghioi (Satul Negru).
În 1927, în urma schimbării denumirilor de sate din Dobrogea veche, așezarea este
denumită Năvodari, datorită specificului local.
Fiind recunoscută comuna în 1932, localitatea cunoaște o evoluție rapidă, mai ales
începând cu anii 1950 (după sistarea primelor încercări de realizare a ,, canalului ”
începute în 1949 și oprite în 1953), când începe să se profileze tot mai mult perspective
sa industrială.
B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE
Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului și împreună cu lucrarea Sfântului Duh, s-a
pus piatra de temelie și s-a sfințit locul pentru construcția bisericii cu hramul ,, Sfântul
Cuvios Antonie cel Mare” din orașul Năvodari la data de 1 noembrie 2009. Slujba a fost
oficiată de I.P.S. DR. TEODOSIE PETRESCU, în prezența numeroșilor creștini din oraș
și împrejmuiri.
Sumele necesare construcției noului locaș și terenul au fost oferite de către Primăria
orașului Năvodari prin generozitatea Consiliului local și amabilitatea domnului primar
Nicolae Matei, de creștinii parohiei și din întregul oraș, dornici de ctitorie.
Bisericile din lemn, reprezentative pentu arhitectura tradițională românească,
reprezintă și azi, repere ale simbolisticii românești. O Biserică din lemn, construită în stil
maramureșean va aminti mereu de acasă, indiferent unde va fi văzută, peste mări și oceane,
sau în alte țări străine, ea va fi mărturie tuturor că suntem romani și că iubim România.
Bisericile din lemn din zona Maramureșului sunt sinteza fericită dintre elementele
de arhitectură majoră din Europa răsăriteană și apuseană, la care se adaugă sinteza dintre
planul de origine bizantină și formele gotice care se înfățișează sub forma unei arhitecturi
autohtone originale. Construcțiile sunt realizate din lemn, conform sistemului Blockbau,
după o tehnică tradițională, ceea ce denotă cunoașterea perfectă a materialului și reprezintă
un tip aparte în contextul bisericilor din lemn din România.
Ținând cont de frumusețea acestor monumente arhitecturale, Biserica ,, Sfântul Cuvios
Antonie cel Mare” este ridicată în stil maramureșean, din lemn stratificat. Cei care s-au
ocupat de construcția ei sunt meșterii în lemn de la S.C. SARDO LEMN SRL.
Concepția arhitecturală complexă este absolut remarcabilă, fiecare element având un
rol dublu: constructiv și decorativ și este rezultatul muncii domnului arhitect Ioan Teodor.
Dimensionarea denotă un simț deosebit al proporțiilor; spațiul interior este conceput la scara
umană, rămânând, în același timp, impunător.
Pictura interioară, începută de curând, și obiectele de cult contribuie și ele la
crearea acestui efect. Împodobirea bisericii a început în anul 2014, cu sprijinul pictorului
Gogea Aurel și cu ajutorul credincioșilor parohiei.
Catapeteasma frântă, semirotundă de la ușile împărătești până sus este filigramată
integral, realizată din lemn de stejar, lucrată manual de către Ionuț Hantar.
Contact: orașul Năvodari, jud. Constanța, Parohia Năvodari IV
