Capela militară de la Academia Navală are hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință”.A fost amenajatăîn perioada 15-19 aprilie 2002, la inițiativa comandantului de atunci, domnul contraamiral de flotilă Gheorghe Marin.
Este dispusă sub forma unui paraclis în aceeași clădire cu muzeul unității.
Are toate cele necesare desfășurării tuturor actelor cultice.
A fost sfințită (Aghiasma Mică) la data de 23.04.2002 de către IPS Teodosie.De atunci şi până în prezent în această capelă se săvârşeşte Sfânta Liturghie în toate duminicile şi sărbătorile de peste an, se săvârșesc periodic slujba acatistului, slujbe de pomenire, aghiasmă, etc. Capela este permanent deschisă şi studenţii, cadrele militare şi civile îşi găsesc aici liniştea şi pacea sufletească.