A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIMIE, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂŢII/CARTIERULUI D.P.D.V GEOGRAFIC, ISTORICO-DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC] Satul Limanu, cunoscut sub stăpânire turcă, dar şi ulterior, sub denumirea de „Caracicula” (care înseamnă „ulm negru”), a fost înfiinţat în anul 1863 de către turci (din 1938, Caracicula devine Limanu). Populaţia turcă s-a retras din localitate după Războiul de Independenţă din 1877, însă în anul 1887 au venit aici 35 de familii de germani din Basarabia. Deşi germanii au emigrat în anul 1894, lăsând locul românilor veniţi din stânga Dunării, influenţa lor este vizibilă în geometria drumurilor ce străbat satul, acestea fiind dispuse perpendicular şi paralel, mod de abordare specific urbanisticii de factură germană. În 1895, aproximativ 60 de familii de români de dincolo de Dunăre s-au aşezat în această localitate. În 1909 locuitorii au hotărât să construiască un local propriu al şcolii. Astfel, noul local avea două săli de clasă iar în spate se construieşte o locuinţă pentru învăţător formată din patru cămăruţe şi o cancelarie.
B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] Construcţia bisericii a început în anul 1899 și a fost finalizată în 1903, iar anul următor s-a zugrăvit interiorul de către pictorul Barbu din Bucureşti, în frescă în stil bizantin. Sfinţirea a avut loc în prezenţa Episcopului de atunci al Dunării de Jos, Pimen Georgescu – al cărui portret este pictat în partea dreaptă a sfântului lăcaş. Conform unei adnotări manuscrise pe o carte de cult aparţinând Parohiei „Sfântul Nicolae” adăugată de Gavrilă Rădulescu la 22 februarie 1914: „Noi, românii adevăraţi am venit în acest sat în anul 1895, unde primisem pământ din 1894, a [câte] 25 ha de fiecare cap de familie şi la un număr de 115 familii, dar la prezentare în definit[iv] în sat au venit numai ca la 60 aproape. Am stat în sălbăticie, fără biserică şi preot, aproape 6 ani şi fiindu-ne destul de greu faţă cu religia noastră ortodoxă. În primăvara anului 1899, cu toţi în unire am pus în lucrare această sfântă biserică cu hramul Sf. Nicolae, care s-au terminat în anul 1903. La 1904, s-au zugrăvit, în toamna anului 1905 luna octombrie ziua 30, s-au sfinţit. Iar preotul cel dintâiu al acestei biserici au fost Nicolae Pufulescu, adus tot de noi şi care s-au hirotonisit ca preot şi duhovnic aici pentru prima sa hirotonie cu ale noastre semnături şi s-au hirotonisit în anul 1898 luna martie 8”. Biserica a fost zidită în întregime din piatră, iar bătrânii satului susţin că ar fi fost construită de o echipă de zidari italieni, şi a fost acoperită cu tablă galvanizată, prin contribuţia credincioşilor din sat. În aceeaşi adnotare manuscrisă citată mai sus se menţionează: „Se mai ştie că în anul 1899 a fost o lipsă foarte mare de ploi (secetă), dar aici nu, că Dumnezeu, cu a sa putere, a făcut iarbă destulă pe moşia noastră încât mai toate vitele din Mangalia au venit aici la păşune şi ierbatul l-au dat Bisericii”. Din aceasta se poate deduce că la zidirea Bisericii s-a contribuit şi cu sumele încasate din păşunat în acel an de la locuitorii din împrejurimi.
[ARHITECTURA. PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCŢII] Biserica are formă de cruce, cu trei turle (una mare şi două mici) de formă octogonală, turla mare fiind susţinută de patru bolţi arcuite şi de opt geamuri. La început, biserica avea un pridvor deschis cu o boltă arcuită, care se ridica cu trei trepte faţă de nivelul solului, dându-i o înfăţişare monumentală. În cursul parohiatului părintelui Andrei Aurel, a existat iniţiativa unor reamenajări interioare şi exterioare. Astfel, la 6 decembrie 1989, lăcaşul de cult a fost resfinţit în prezenţa Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Antim al Dunării de Jos şi a Episcopului Vicar Lucian Tomitanul. Pictura bisericii a fost restaurată în totalitate în perioada 2004-2005 sub îndrumarea părintelui paroh George-Cristian Beşleagă şi a fost sfinţită la 6 decembrie 2005 de Înaltpreasfinţitul Teodosie al Tomisului. Cu această ocazie, s-a descoperit un registru pictural semnat de Gheorghe Tătărăscu la 1904, care înfăţişează Botezul Domnului. Tot în această perioadă, biserica a fost refăcută la exterior. [PICTURA] La intrare, pe partea stângă, este pictat Sfântul Apostol Pavel, iar în dreapta apare Sfântul Apostol Petru, în pridvor. În centru este pictată icoana ocrotitorului lăcaşului de cult, Sfântul Ierarh Nicolae. Iniţial, biserica a fost pictată cu diferite scene biblice şi icoane ale sfinţilor, dar ulterior acestea au fost acoperite cu terasit. În 1920, pictura a fost renovată de pictorul Iliescu din Mangalia. Conform unei inscripţii găsite pe spatele jilţului arhieresc, la 6 iulie 1946, Consiliul parohial a decis restaurarea picturii de către pictorul Nicolae Kaminschi din Constanţa. [ANEXE] În afară se găseşte clopotniţa din lemn acoperită cu tablă, construită în 1930, tot din contribuţia localnicilor, iar în 1960 s-a realizat lucrarea de electrificare a bisericii. Părintele Andrei Aurel a început construirea casei parohiale, care a fost însă dărâmată în anul 1983, când aceasta se afla în faza de construcţie. În anul 2002 s-a început construcţia actualei case parohiale, care a fost finalizată în 2003, printre altele, cu contribuţia primăriei, care a pus la dispoziţie piatra şi ţigla rezultate din dărâmarea vechii şcoli din 2 Mai. În 2010 a fost refăcut acoperişul bisericii, care se afla în stare de degradare, şi s-a ridicat o anexă cu o dublă destinaţie: spaţiu pentru lumânări şi spaţiu pentru centrala termică. În acelaşi an, în biserică a fost montată instalaţia termică. [ŞIRUL PREOŢILOR] Preotul Nicolae Pufulescu a slujit aici până la trecerea sa în eternitate, la începutul anilor ‘30. După el au slujit preoţii Apostol Dumitru, timp de patru decenii, până la începutul anilor ’70, iar ulterior, pentru scurte perioade, când a venit aici părintele paroh Andrei Aurel, preoţii Gabriel Stoica şi Emil Măldăianu. Din luna septembrie 2001, preot paroh este părintele George-Cristian Beşleagă.
