Parohia Osmancea

a.Istoricul parohiei.
Parohia Osmancea aparţine comunei Mereni, o comună relativ mică, modestă; sate de câmpie,de şes,cu specific dobrogean, comunităţi ale căror începuturi se pierd în negura timpului.
Din capul locului trebuie spus că parohia Osmancea este una ce dateaza din anul 1997, până în acel an,vreme de aproximativ patru decenii fiind filială a parohiei Mereni. În anul 1997 părintele Dadarlad Viorel fiind numit preot paroh, iar în anul 2003 preot paroh Munteanu Ciprian.
Satul Osmancea, ce poartă dupa cum se vede nume musulman, se află la aproximativ 4 km de Comuna Mereni, pe drumul ce leagă, ca şi variantă această comună de Comuna Cobadin.
Astăzi este un sat mic, cu câteva zeci de familii din care aproape jumătate musulmani, a căror condiţie materială este din pacate, ca şi a altor destule sate din zonă, în majoritate modestă,chiar săracă.
Este adevarat, până pe la jumătatea secolului trecut, situaţia era mai bună, până atunci Osmancea fiind comună, având mai mulţi locuitori,o situaţie economică mai bună (vezi o crescătorie de tauraşi ce a reusit să funcţioneze până în 1990, acum fiind de mult ruină), locuitori ce între timp au plecat la oraş.
b.Istoricul bisericii parohiale.
Biserica satului Osmancea a fost construită în anul 1910. Este o biserică relativ mare, potrivită probabil cu nevoile de atunci ale credincioşilor, construită din piatră, în formă de cruce, având structura clasică, o turlă mare şi două mici. Nu a fost pictată niciodată, ci doar văruită, cu icoane mari pe pereţi.Nu are odoare de preţ (sfinte moaşte,icoane,etc).Are o curte mare, împrejmuită cu gard de piatră tencuit, renovat complet în anul2005.
c.Cimitirul
Este un cimitir micuţ la marginea satului, de asemenea împrejmuit cu gard de piatră tencuit, neavând vreun obiectiv de importanţă.
d.Activitati culturale si filantropice în trecut.
Până în 1997, activităţi comune cu parohia, respectiv preot paroh Mereni.
e.Profilul actual al parohiei.
Parohie modestă de sat, având mici activităţi pastoral-misionare(cercetarea pastoral-duhovnicească a enoriaşilor, participarea şi conlucrarea la unele acţiuni şcolare, din când în când pelerinaje în grup restrâns).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *