A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIME, PREZENTAREA GENERALĂ A LOCALITĂȚII D.P.D.V GEOGRAFIC, ISTORICO-GEOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL ECONOMIC] Aşezată între Dunărea inferioară şi Marea Neagră, într-o regiune care a oferit omului cele mai prielnice posibilităţi de trai, Dobrogea constituie o parte integrantă şi unitară a vetrei carpato-dunăreano-pontice în care istoria a pulsat cu o deosebită vigoare din timpuri imemoriale. Cercetările făcute în 1926 în zona unei peşteri din Topalu au dovedit că sectorul respectiv prezenta condiţii favorabile dezvoltării unei locuiri în peşteri în epoca paleolitică. În 1926 N.N.Moroşan publicase articolul ,,O staţiune paleolitică în Dobrogea-Topalu” în care descria câteva aşchii de silex atipice care fuseseră atribuite aurignacianului dobrogean. Cercetările ulterioare din 1958 n-au dus la identificarea unei locuiri paleolitice deoarece peştera fusese distrusă. La 5 km N de Topalu se găseşte valea Scrofeni care răzbate la Dunăre. Ultimul bot de deal care mărgineşte înspre sud această vale este un masiv calcaros conţinând bulgări de silex. Chiar dacă nu s-a găsit nici o urmă de vieţuire faptul în sine prezintă importanţă deosebită pentru cercetarea epocilor timpurii deoarece atestă prezenţa materiei prime pentru uneltele de piatră, premisă a dezvoltării societăţii în această regiune. Prezenţa din abundenţă a silexului în depozitele de calcar, în aluviuni şi în depunerile de pe terasele apelor oferea o condiţie prielnică locuirii omului paleolitic. În 1977 au fost descoperite la Topalu materiale arheologice antice. Săpăturile efectuate au dus la recuperarea a nouă amfore elenistice fragmentare, relativ grupate şi situate la adâncimea de circa 0,70 m de la suprafaţa terenului din zona cercetată ( vecinătatea bisericii comunale). Amforelele se aflau pe marginea ţinutului şi marcau nivelul antic de călcare în care a fost săpată probabil groapa sepulcrală şi peste care s-a ridicat mantaua propriu-zisă a tumulului. În aceeaşi casetă au fost descoperite două gropi piriforme, cu pereţii arşi precum şi multe materiale ceramice feudale timpurii. 
În apropiere, la numai 30-40 m spre Dunăre s-a observat existenţa mai multor urme de locuire feudală timpurie. Amforele respective reprezintă unul din cele mai răspândite grupuri ceramice descoperite în straturile respective, corespunzătoare secolelor IV-III î.e.n. Se pare că mormântul aparţinea unui reprezentant al populaţiei locale, tumulul având un caracter princiar.Tumulul de la Topalu, datând probabil din al treilea sfert de veac al secolului al IV-lea se poate asocia cu descoperirile cu caracter princiar de la Topraisar, Mihai Viteazu şi este posibil ca întregul complex de aşezări să marcheze aria unei comunităţi tribale locale, având în frunte un basilleus. S-a precizat că şi biserica de la Topalu este amplasată pe un tumul de mari dimensiuni, parţial aplatizat. Tumulul de la Topalu aparţine unei zone bogate în descoperiri getice din a doua epocă a fierului. Astfel la 1,5 km NVN de cetatea Capidava, la gura văii Alvăneşti, au fost descoperite fragmente ceramice din prima epoca a fierului dar şi fragmente ceramice de pastă cenuşie lucrată la roată, datând din a doua epocă a fierului. Cu 4 km mai la sud de Capidava, pe platoul de sud de valea Zavalului, se găsesc puternice urme geto- dace datând din a doua epocă a fierului. Cele mai vechi urme de aşezare în această zonă, urme ale geţilor, au fost descoperite la Capidava. Capidava este un toponimic getic care înseamnă aşezarea de la cotitură, adică de la cotul pe care îl face Dunărea între satele Dunărea şi Topalu. Numele a fost păstrat şi de romani.Sunt puţine urme ale vechilor locuitori geţi, băştinaşii locurilor. Se pare însă că aşezarea nu era aici unde este cetatea romană.
Pe deal a mai rămas doar periferia cetăţii getice. Fortăreaţa propriu-zisă situată pe un pinten stâncos din apropiere a fost distrusă de târnăcoapele romanilor şi de apele fluviului. A mai rămas doar o spinare albă de stânci de calcar. Apele au spălat urmele dălţilor şi târnăcoapelor dar faţa stâncii a rămas tăiată în mari suprafeţe albe, drepte, octogonale pe care numai mâna omului le putea face. Fundul de carieră de pe locul fostei cetăţi getice s-a transformat într-un ostrov umbros şi înverzit, plin de farmecul tăcut al bălţii. Pe la 300 î.e.n. izvoarele antice scot în evidenţă personalitatea unei căpetenii a geţilor la Dunărea de jos. Este vorba de Dromichaites, primul rege însemnat al dacilor.În vremea sa Lisimah, regele macedonean al Traciei, cucereşte o serie de cetăţi întărite de pe malul Dunării ( de la Capidava la Hîrşova). Între cei doi au loc mai multe lupte, Dromichaites iese învingător şi recâştigă cetăţile de pe malul Dunării. În centrul Dobrogei , în regiunea Capidava, stăpânea în anii 29-28 î.e.n. Dapyx. În anul 28 î.e.n. Dapyx îl atacă pe vecinul său din sud Roles. Acesta cere ajutorul prietenilor săi romani şi îl înving pe Dapyx. Acesta cu fruntaşii geţi din jurul său se sinucid. Poporul din cetate , luând ce aveau mai de preţ se refugiază în peştera Keiris, probabil Gura Dobrogei. Crassus, guvernatorul provinciei Macedonia care l-a ajutat în luptă pe Roles, zideşte intrarea în peşteră şi îi sileşte pe cei dinăuntru să iasă sau să moară de foame. Dacia este transformată în provincie romană. După încetarea ostilităţilor Traian s-a ocupat indeaproape de organizarea teritoriului cucerit. În cadrul acestor măsuri intră şi construirea castrului roman de la Capidava. Prima garnizoană de la Capidava a ocupat tot vechea cetăţuie getică. Capidava face parte din seria de castre şi cetăţi ridicate în timpul lui Traian, la începutul secolului II e.n.. castrul, situat pe malul drept al Dunării, lângă un vad de trecere peste fluviu, a fost construit de detaşamente din Legiunea V Macedonica şi Legiunea XI Claudia. Importanţa strategică a locului a determinat instalarea staţiunii militare precum şi dezvoltarea unui castru civil alături.Pe lângă cetate apăruse un mic târg pomenit cu numele de locus care cuprindea mai multe sate. Aşezarea alăturată castrului a devenit un adevărat orăşel cu edificii monumentale şi case confortabile. Lângă orăşel, pe locul satului de azi, se întindea cimitirul cu morminte bogate. De aici constructorii din sec.IV au adunat frumoasele stele din calcar cu reprezentarea banchetului funerar şi a Cavalerului Trac. Circumscripţia teritorială care depindea de Capidava se întindea mult şi era formată din mai multe aşezări. Se ştie că la Topalu era un sat şi o cetate romană. Cetatea Capidava era ca un bastion natural pe care romanii l-au apreciat ca atare şi era aşezată la un nod de drumuri.Populaţia teritoriului Capidavei era diversă, se cifra la 15000-20000 de locuitori şi avea ca preocupare de bază agricultura şi păstoritul. În zona Capidavei se desfăşura o bogată activitate economică datorită fertilităţii solului, multor resurse naturale cum ar fi fierul, carierele de piatră-calcar, gresie calcaroasă şi şist. De asemenea cetatea era aşezată pe marea arteră comercială dunăreană, avea un birou vamal şi o staţie de beneficiari consulari ceea ce arată că cetatea juca un rol important în comerţul dobrogean. Viaţa spirituală a zonei este indisolubil legată de cultul monoteismului creştin. 
Izvoarele arheologice atestă noua credinţă în timpul persecuţiilor lui Diocleţian şi Galerius iar apoi după anul 313 când Constantin cel Mare promulgă Edictul de toleranţă de la Milan prin care creştinismul capătă libertatea exercitării sale. Cercetările arheologice întreprinse până acum în Dobrogea au dus la degajarea unui număr important de biserici, unele monumentale. Lăcaşurile arată cât de mult se înrădăcinase creştinismul în conştiinţa oamenilor. În cetatea de la Capidava s-a descoperit o bazilică şi o cruce relicviar din sec. X e.n. Descoperirile din zona Capidavei atestă continuitate de populaţie şi de tradiţie în ciuda repetatelor pătrunderi ale unor elemente înnoitoare. Populaţia era creştină iar scrierea intrase în obiceiul multor locuitori aşa cum o dovedeşte ulciorul cu inscripţie greacă ce atestă antroponimul strămoşesc Petre, ulcior descoperit la Capidava. „Dobrogea e o cetate, zidurile ei sunt malul înalt al Dunării şi marea. Şanţurile ei cu apă sunt Dunărea şi Marea. ” Faptul că Dunărea nu a fost un zid despărţitor ne-o demonstrează şi istoricul comunei Topalu. Satul Topalu este aşezat pe o colină lângă Dunăre, la 28 km spre nord de Cernavodă şi 27 km sud spre Hîrşova. Datele privitoare la întemeierea aşezării şi evoluţia ei sunt numeroase şi nu de puţine ori contradictorii. Încă din secolul XVI se arată că în Dobrogea existau sate mari locuite exclusiv de români şi sunt date nume româneşti din acele sate. Printre acestea apare la Topalu (Topal AK ) numele de Costea, fiul lui Nistor iar la Hîrşova nume ca :Vâlcu, fiul lui Danciu, Mirea Neagu, Dragomir Tudor. Primul strat de populaţie al acestei aşezări îl constituie dicienii, populaţia românească autohtonă a Dobrogei. Este unul din puţinele sate din Dobrogea în care întâlnim nume ca Dicianu. Peste ei au venit cojanii din Ialomiţa, apoi mocanii. Mulţi dintre mocani s-au îmbogăţit dar nu pe seama oilor ci a cailor. Se zice că aveau chiar 800-900 de cai pe care luau bani buni la Budapesta, pe Don, la Viena şi Constantinopol. Documente precise publicate de Anca Ghiaţă îl atestă pentru secolele XVII-XIX ca sat românesc. Documente cartografice ale epocii amintesc componente ale comunei Topalu localităţile Hăsăneşti şi Balabanu. Acesta din urmă prin 1828-1829 avea identitate proprie şi era format din 23 de case. La 1849 avea 8 case de ruşi şi 60 de moldoveni. Ca şi Anca Ghiaţă geograful Peters şi apoi Ion Ionescu de la Brad amintesc satul ca fiind românesc. La 1871, conform lui Nicolae Bălăşescu , cel căruia îi datorăm una din primele lucrări asupra Dobrogei moderne, Topalu avea 220 de familii româneşti. Nici unii dintre bătrânii satului nu pot spune când a fost făcut acesta. Spun numai că în timpul ciumei din Muntenia, probabil ciuma de la 1718-1730, locuitorii români de pe stânga Dunării au fugit pentru că îi izola în colibe, prin insulele formate de Dunăre unde s-au stabilit, formând sate. Românii din Făcăieni, Gaiţa au fugit în Balabanu, o insulă pe Dunăre în dreptul satului Topalu. Numele satului Topalu este turcesc şi provine de la cuvântul „topal” care înseamnă şchiop. Cu privire la acel turc şchiop, zis „topal” de la care vine numele satului sunt două variante. Potrivit primei variante pe aceste meleaguri ar fi fost în timpurile vechi târla unui om şchiop „topal” al cărui nume a rămas satului. Pe malul drept al Dunării erau târle ce purtau numele unor turci ce-şi aveau târlele acolo: Alsăneşti, Alvăneşti, Topal,Cichirigeaua. Cu timpul târlele s-au unit şi au format satul Topalu pe locul vechiului Topal. Mai există o variantă cu privire la denumirea satului. Se spune că primii oieri veniţi din Ardeal şi stabiliţi în zona Topalului nu s-au gândit de la început ce nume să dea satului pentru că se mişcau de colo colo în căutarea unei poziţii mai potrivite. Fiecare dintre ciobani dorea ca satul să-i poarte numele. Se bănuieşte că primele familii ce-şi disputau onoarea aceasta ar fi fost: Boghianu, Nicoară, Şocarici, Cheleş, Preda, Vancea şi alţii care se pot considera ca fondatori ai satului. Când primele aşezări au început să se înjghebeze sub formă de sate stăpânirea turcească a stabilit raialele cum a fost şi cea de la Hârşova în orbita căreia intrau şi satele înfiinţate de ciobani şi fireşte şi Topalu. Beiul de la Hârşova a trimis în sat un turc şchiop să strângă birurile de la locuitori. Cu timpul acesta s-a stabilit în sat, considerându-se un adevărat stăpân. Locuitorii din satele vecine care veneau la curtea turcului cu plocoane i-au zis satului satul lui Topalu, nume care se păstrează şi azi. Celelalte sate şi-au păstrat numele româneşti pentru că nu au avut soarta Topalului de a fi stăpânite direct de un turc, reprezentant al beiului. Locuitorii satului trebuiau să plătească biruri grele turcilor. Ei dădeau a zecea parte din produse stăpânirii. Bărbaţii erau luaţi la muncă primăvara şi trimişi înapoi toamna târziu, fără nici o plată. Mai târziu pe la 1850 munca li se plătea. Necazurile oamenilor erau multe. Pe lângă jafuri, biruri grele şi alte silnicii, bărbaţii arau luaţi în robie iar fetele duse la haremuri. Din această luptă înverşunată şi dureroasă s-a plămădit o populaţie dârză care a rezistat tuturor vicisitudinilor vremii. În timpul diferitelor războaie dintre turci şi ruşi satul se retrăgea cu tot avutul în Balaban şi aştepta până se stingea războiul. La 1877 se afla în sat o armată turcească de apărare. Locuitorii erau văzuţi cu ochi răi şi duşmănoşi. La armată şi război nu erau luaţi pentru că nu aveau încredere în ei, credeau că ar fi fugit în bălţi sau ar fi dezertat la românii de peste Dunăre. Totuşi le-au găsit folosinţă, luându-le carele şi vitele la rechiziţie şi storcându-i de tot avutul pentru a-l încărca în care şi a-l trimite pe câmpul de luptă sub formă de provizii pentru armatele turceşti. Jugul greu al stăpânirii turceşti a făcut pe mulţi să-şi schimbe portul, să-şi uite limba, să treacă la religia musulmană. Satul Topalu a rămas cu nume turcesc însă sufletul lui nu s-a înstrăinat niciodată de cel al fraţilor români. Armata turcească de apărare a satului a părăsit zona când a primit vestea că ruşii au trecut pe la Isaccea. În urma turcilor a venit însă o ceată de 50 de cerchezi. Românii le-au ieşit înainte la marginea satului, le-au dus apă şi mâncare şi nu i-au lăsat să intre în sat. Cerchezii aveau însă nevoie de vite şi au încercat să intre cu forţa în sat. S-a încins o cruntă bătălie din care românii au ieşit biruitori. După cucerirea independenţei Dobrogea a fost alipită la România. Tot malul drept al Dunării era ocupat de sate româneşti. În această perioadă se stabilesc în Doborgea numeroşi mocani (români din Transilvania) . Aceştia au luat în stăpânire suprafeţe mari de teren şi au dat naştere moşiilor de mai târziu. Unul duntre aceşti mocani (Gurgău) a devenit boier şi mare moşier. El luase în stăpânire zona Băltăgeştilor şi locuia într-un conac la o distanţă de 18 km de Topalu. Prin anul 1906 asupra satului s-a abătut o secetă cumplită. Vitele sufereau de foame şi mureau în număr mare. Oamenii satului s-au gândit să meargă la boierii din zonă să ceară permisiunea de a-şi duce vitele la păşunat pe moşiile lor. În urma refuzurilor primite topolenii au intrat cu forţa pe moşia lui Gurgău, în zona Băltăgeşti. Acesta a cerut ajutorul celorlalţi boieri. Are loc o încăierare şi câţiva dintre ţărani ajung la puşcărie. Ei sunt eliberaţi cu ajutorul prefectului Constanţei. În primăvara lui 1907 satul a fost inundat. Au pierit mulţi oameni şi vite. Pe acest fond de jale şi sărăcie regimentele au chemat la concentrare mulţi bărbaţi ca să meargă să potolească răscoala care începuse în Moldova. Oamenii, auzind despre răscoală, au mers ca să se sfătuiască cu primarul Postole Marcu asupra a ceea ce aveau de făcut, referitor la moşiile boiereşti. Acesta îi păcăleşte pe ţărani să semneze un tabel prin care le-ar fi stabilit loturile ce urmau a fi repartizate. A dus această listă la Hîrşova, spunând că cei care au semnat sunt instigatori. Din aceştia au fost împuşcaţi la marginea satului 4 oameni: Nicoară,Laciu, Drăghici şi Olan. După aceea primarul a fugit din sat de frica oamenilor. În timpul primului război mondial satul a fost ocupat de germani. În timpul luptelor satul a fost evacuat de două ori, o dată de ruşi şi o dată de bulgari dar nu i s-a adus nici o vătămare. La evacuare bulgarii au pus foc satului dar nu au avut timpul necesar căci, sosind vasele de război, au fost nevoiţi să se retragă. În timpul ocupaţiunii nemţii aveau comanda unei grupe instalată în localul şcolii. Oamenii o duceau greu din cauza comandantului care era un om aspru. Şcoala n-a funcţionat în acea perioadă din lipsă de învăţători. Pe câmpul de luptă, în primul război mondial au murit 60 de topoleni între care sergentul Murat Ion, maiorul Vintilă Constantin,Radu Mărgărit, Vintilă Cazacu, Ţăranu Marin şi Andrei Vână. Au fost şi locuitori ai comunei care s-au întors cu viaţă. Satul avea 40 de veterani de război: Paul Morfei, Murat Vasile, Stoica Petcu, Orbocea Petre. Pentru cinstirea faptelor de vitejie a celor căzuţi în primul război mondial a fost ridicat în centrul comunei Topalu, în faţa primăriei, un monument pe frontispiciul căruia stă scris: „1916-1918 recunoştinţă ostaşilor morţi pentru întregirea neamului ”. Primăria Topalu şi monumentul dedicat eroilor topoleni căzuţi în primul război mondial Locuitorii satului Topalu şi-au dat tributul de sânge şi în cel de-al doilea război mondial. Între anii 1941-1945 au decedat pe câmpul de luptă peste 25 de soldaţi din Topalu: Belu Traian, Orbocea Iordan, Şocarici Gheorghe, Leţa Dumitru, Carşic Nicolae. Peste 130 de soldaţi s-au întors cu bine la casele lor: Dănilă Ion, Drăghici Dumitru, Ghiocel Gheorghe, Stanciu Pandele, Coman Drăghici. Urmează perioada comunistă când, dincolo de neîmpliniri, poporul român a construit cu sacrificii edificii publice, şcoli, blocuri de locuinţe, poduri, drumuri, etc. Revoluţia română din decembrie 1989 a înlăturat regimul comunist şi a redeschis drumul României către democraţie. Printre participanţii direcţi la revoluţie se numără şi soldatul Nicoară Florin din Topalu care a fost rănit şi a rămas cu o infirmitate. Topalu a devenit deci legendar prin măreţia unor fapte. Locuitorii săi s-au apărat şi au luptat cu bărbăţie deoarece Dunărea aducea cu ea apa Oltului cu vitejia legiunilor lui Traian, Argeşul cu credinţa strămoşească, Dâmboviţa descălecătorilor de neam, Ialomiţa păşunilor şi a cavalului ciobănesc. Aşadar Topalu s-a întocmit la vadul Dunării ca o necesitate inexorabilă a vieţii şi conformă cu legile universale ale aşezărilor omeneşti. Apa, în luptă cu uscatul a împins satul din ce în ce mai la deal, răfirându-l pe trei coline (Canara, Centru şi Volna) care coboară spre vad ca un amfiteatru. Cele trei coline sunt despărţite de câte o vale: valea Tătarului şi Valea Muţuţuiului. Centrul este străbătut de o şosea care vine de la răsărit spre apus până la Dunăre şi alta care vine de la nord, dinspre Hârşova, spre sud la Cernavodă. În trecut pe prima şosea erau aşezate cârciumile, băcăniile, manufacturile, primăria, banca. Acolo era centrul în care se strângeau oamenii şi discutau nevoile satului. În zilele de sărbătoare fetele şi flăcăii făceau hora tot aici. Şcoala este aşezată pe partea şoselei ce vine de la Hîrşova. Cele mai pesimiste date consideră că anul 1840 este anul în care putem vorbi la Topalu despre o şcoală românească, în 1843 apărând ca dascăl şi învăţător al satului Arsenie. La 1879 documentele timpului notează că Topalu avea local de şcoală cu 2 posturi iar ca învăţători apar Mihăilescu şi Dinu Vintilă. Treptat s-a înfiinţat şi şcoala de fete cu un singur post. Din 1911 şcoala are local nou, tip casa şcoalelor, cu 4 săli de clasă. Din 1966 şcoala este compusă din 3 corpuri şi posedă laboratoare şi atelier şcoală. În 1974 s-a construit o grădiniţă modernă. În 1973 s-a construit sediul poliţiei iar în 1975-1976 a fost construit un dispensar cu staţionar şi cabinet stomatologic. În 1922 s-a înfiinţat o casă de cetire cu numele Izvorul luminii care avea bibliotecă cu 500 de volume. Pe plan cultural dacă în 1922 comuna avea ca zestre 500 de volume , astăzi, în centrul comunei există o bibliotecă cu 6900 volume. Alături se află un cămin cultural modern care găzduieşte an de an festivalul naţional de folclor Dan Moisescu şi toate manifestările artistice ale comunei. Biserica este aşezată pe o uliţă ce merge spre Dunăre. Unele date arată existenţa unei biserici clădite la 1800. Pe o cazanie din 1834 se află înscrisă data de 1840 –februarie 6 zile- la care ar fi fost cumpărată pentru biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Topalu. Pe aceeaşi carte avem multe însemnări ale preotului Ilie, care semnează popa Ilie, toate datate 1853. Dacă însemnările Ancăi Ghiaţă presupun pentru semnul crucii, în hărţile ruseşti, ca fiind biserică, atunci la 1828 exista o biserică la Topalu. Oricum este exclus ca la înmormântările locuitorilor din Ostroave, înainte de a deveni Topalu, să nu fi existat deservenţi de cult. Cruci şi cimitir existau de la 1800. Alt izvor dă ca dată pentru construirea bisericii actuale 1865. Între răsărit şi miazănoapte, la o depărtare de 2 km de sat , se află o movilă rotundă căreia i se spune Movila Drăgăicii.Legenda spune că vara, la 24 iunie , se obişnuia să se joace Drăgaica. Mai multe fete se îmbrăcau în costume turceşti, femeieşti şi bărbăteşti, se înarmau cu săbii, le cântau fluerarii şi mergeau prin sat de jucau, ba şi prin alte sate. Odată, plecând din Topalu, drăgăicile s-au întâlnit cu drăgăicile din alt sat şi s-au luat la bătaie până când s-au omorât. De atunci a rămas numele de Movila Drăgăicii. Mai sunt multe nume ca: Movila Săpata,Valea Saelii, Drumul Olacului, ale căror legende nu se cunosc. Cu toată vitregia vremii, cu toate suferinţele îndurate, topolenii şi-au păstrat obiceiurile, datinile şi tradiţiile. De-a lungul timpului ocupaţia de bază a locuitorilor a fost agricultura. Cultivau cereale, legume şi zarzavaturi. Prin 1914-1946 câţiva oameni din sat au luat o grădină de zarzavat, o pompă de apă şi cultivarea legumelor şi zarzavaturilor a devenit o ocupaţie bănoasă. Mai toţi locuitorii aveau pomi fructiferi. În 1978 s-a înfiinţat în comună o livadă cu o suprafaţă de 450 ha . În sat sunt şi câţiva crescători de albine. Trăind pe malul Dunării locuitorii se ocupă şi cu pescuitul. În sat erau tot felul de meşteşugari: fierari, lemnari, tâmplari, dogari, cizmari, croitori. Bărbaţii se mai ocupau şi cu scosul pietrei. După 1989 cei mai mulţi locuitori ai comunei se ocupă cu agricultura şi cu creşterea animalelor. Oamenii trăiau în case de chirpici, cu temelie de piatră. Astăzi, aproape toţi locuitorii comunei locuiesc în case noi, moderne. În centrul comunei, ca o mărturie a dragostei faţă de locurile natale, se află Muzeul de artă Dinu şi Sevasta Vintilă. Acest muzeu cuprinde peste 200 lucrări de pictură, sculptură şi grafică, aparţinând unor reprezentanţi de marcă ai artelor plastice româneşti, precum: Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Jean Alexandru Steriade, Ion Georgescu, Dimitrie Paciurea, Corneliu Medrea, Ion Jalea, Oscar Han. Medicul Gheorghe Vintilă, fiul lui Dinu şi Sevasta Vintilă, a donat colecţia comunei natale în anul 1961. Muzeul este deschis în casa părinţilor doctorului Gheorghe Vintilă, aceştia numărându-se printre primii învăţători ai satului. Doctorul Gheorghe Vintilă reprezintă a patra generaţie descendentă din oierul Nicolae Cheleş, stabilit în Dobrogea înainte de 1860. Numele de familie Vintilă este luat de tatăl său după cel al bunicului Nicolae Vintilă Cheleş. Colecţia doctorului Gheorghe Vintilă s-a integrat tipului de colecţii particulare din România interbelică, născută pe bază de criterii adesea eterogene, care au avut însă o caracteristică unificatoare:ele n-au fost concepute ca tezaure particulare închise, inaccesibile ci s-au ivit din pasiunea dezinteresată a colecţionării, urmare a însăşi dragostei pentru frumos. De asemenea colecţia este gestul profund al dragostei faţă de comuna natală. În anul 1919 satul Topalu avea o populaţie de 2374 de locuitori şi se întindea pe o suprafaţă de 218 ha. Astăzi populaţia sa este de 1918 locuitori iar a Capidavei de 100 locuitori. Capidava este un cătun vechi, sat de veterani, făcut în anul 1908. La început purta numele de Calachioi, nume turcesc care înseamnă satul –cetate. Înainte de 1877 a fost sat turcesc. După numele cetăţii aflate alături satul şi-a luat numele de Capidava . După 1989 satul a început să cunoască o activitate febrilă şi datorită numărului mare de familii stabilite aici. Astăzi comuna este constituită din două sate: Topalu, satul de reşedinţă şi Capidava, situat la 7 km de Topalu. Drumul naţional Constanţa–Hârşova şi drumul de interes local Topalu– Hârşova fac legatura comunei cu reşedinţa judeţului. Trebuie să fim mândri de zestrea moştenită de la înaintaşi şi alături de ceilalţi locuitori ai comunei să contribuim la păstrarea şi cinstirea acestor locuri şi să facem cunoscute întregii ţării valorile sale istorice şi culturale.
C. CIMITIRUL. Parohia nu deține cimitir.
D. ACTIVITAȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT. [ACTIVITATE CULTURALA, ACTIVITATE FILANTROPICA] Nu este cazul.
E. PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI. [ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE, CATEHETICE ș.a.] Nu este cazul.
F. DATE DE CONTACT. [HRAM] „…………”; [ADRESA] Sat Topalu, județul Constanța; [OFICIU PAROHIAL] Nu are telefon și site oficial.
