Parohia Faclia

A. ISTORICUL COMUNITĂȚII PAROHIALE. [TOPONIMIE, PREZENTARE GENERALĂ A LOCALITĂȚII D.P.D.V. GEOGRAFIC, ISTORICO-DEMOGRAFIC, ARHEOLOGIC, CULTURAL, ECONOMIC] Făclia este un sat în partea de vest a judeţului Constanţa, în Podişul Medgidiei. Aparţine administrativ de comuna Saligny din data de 5 aprilie 2004. Primii locuitori s-au stabilit pe teritoriul Făcliei încă de la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX, aceştia fiind în mare majoritate de origine germană. În perioada 1873-1883 localitatea a fost populată cu colonişti de origine germană, cunoscuţi ca germani dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutaţi în Germania, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich). De altfel, multe dintre casele construite în acea perioadă îşi păstrează şi în ziua de astăzi structura arhitecturală. Satul a început să se populeze în perioada interbelică, majoritatea locuitorilor fiind deportaţi din Bulgaria, din zona Caliacra, dar şi originari din judeţele Brăila şi Buzău. În perioada de formare a satului Ștefan cel Mare, adica în 1883, coloniștii nemți sosiți din colonia basarabeană Paris, fondată în 1916 de nemții din Polonia și Prusia cărora li se alătura în 1918 refugiați nemți și ruși ai flotei Potemkim, întemeiază satul FACRIA. În anul 1918 erau în Facria 87 familii germane cu 330 suflete, ce erau recunoscuți prin calitatea produselor lactate pe care le vindeau la Medgidia și Cernavodă. În anul 1925 localitatea își schimbă denumirea din FACRIA în FACLIA. Nemții au locuit aici până în anul 1940 când au fost repatriați în Germania, lăsând în urma lor un sat înfloritor, frumos, cu case aranjate gospodărește. În locul lor au fost instalați români din județele Burostar și Caliacra (munteni și olteni) care se găsesc și astăzi în această localitate. Românii de aici erau sprijiniți religios de către domnii din Țara Romănească. În anul 1913 se formează comuna Facria de care aparțineau satele Azizia, Ștefan cel Mare, Mircea Vodă, Satu Nou și Remus Opreanu. În anul 1918 primăria se mută la Saligny (Azizia) apoi revine în anul 1920 la Facria, pentru ca în anul 1925 să se mute la Saligny. În anul 1932 se formează comuna Saligny cu satele componente Faclia și Stefan cel Mare și functionează până în anul 1968 când sunt arondate comunei Mircea Vodă.

B.ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI] Biserica veche (încă se slujește în ea) Nu se stie. Biserica nouă (în construcție) Ridicată cu bani de la Consiliu Comunal SALIGNY, sfințindu-se locul pentru noua biserică în data de 29 Septembrie 2012, din purtarea de grijă a P.C. Pr. Titus-Simon Zamfir și a IPS. TEODOSIE, arhiepiscopul Tomisului. [ARHITECTURA, PLAN, DIMENSIUNI, MATERIALE DE CONSTRUCȚII] Biserica veche funcționează într-o casă de tip nemțească, zidită din piatră cu ciment, acoperită cu tablă. Biserica nouă se ridică din lemn stratificat, acoperită cu tablă tip țiglă, având o singură turlă, cu o suprafață cu amprenta la sol de 150 m, arhitectura în stil maramureșan, biserica fiind construită în formă de treflă. La demisol s-a construit și o capelă mortuară în suprafață de aproximativ 40% din suprafața de 150 m a amprentei la sol.
[PICTURA] Nu este cazul.
[ANEXE] Clopotniţa, detaşată de biserică, este construită pe o temelie la un metru de sol, cu patru stâlpi din beton ce sprijină un clopot adus de românii ce au venit din Caliacra realiazat la Topitoria Armatei în Aprilie 1921.
[OBIECTE VECHI DE CULT, MANUSCRISE ŞI CĂRŢI VECHI] Biserica nu deţine obiecte de valoare.
[ŞIRUL PREOŢILOR] ……………….

C.CIMITIRUL. Parohia nu deţine cimitir.

D.ACTIVITĂȚI CULTURALE ȘI FILANTROPICE ÎN TRECUT [ACTIVITATE CULTURALĂ, ACTIVITATE FILANTROPICĂ] Nu este cazul.

E.PROFILUL ACTUAL AL PAROHIEI [ACTIVITĂȚI PASTORAL-MISIONARE, CULTURALE, EDITORIALE, FILANTROPICE, CATEHETICE ș.a. ] Ocazional, parohia organizează pelerinaje la mănăstirile din ţară.

F. DATE DE CONTACT PAROHIE. [HRAM] „Adormirea Maicii Domnului”; [ADRESA] Str. Bisericii. Nr. 182, satul Faclia, comuna Saligny, judeţul Constanta. [OFICIU PAROHIAL] Nu are telefon şi site oficial.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *